Vaccinul împotriva gripei, de negăsit în farmacii în plină pandemie. Între cererea uriașă din întreaga Europă și mesajul liniștitor al medicilor: perioada optimă pentru vaccinare abia a început
Vaccinul împotriva gripei este de negăsit în farmaciile din România încă de la începutul lunii octombrie. O primă tranșă de vaccinuri a ajuns în farmacii în septembrie, dar s-a epuizat rapid. Nu este clar când va ajunge următoarea tranșă. Se întâmplă în plină epidemie de coronavirus, când medicii recomandă mai mult ca niciodată vaccinarea împotriva gripei, deoarece simptomele gripei și ale COVID-19 pot fi foarte greu de deosebit, chiar și de către specialiști. Cererea de vaccin gripal este uriașă în acest an peste tot în Europa și în lume, producția vaccinurilor durează luni de zile, iar capacitățile de producție ale fabricilor care produc vaccinul au rămas, în general, aceleași ca în anii trecuți, neputând crește peste noapte.
Dacă Ministerul Sănătății a reușit să cumpere, pentru categoriile vulnerabile, cu risc mare de îmbolnăvire, dublul cantității de anul trecut – 3 milioane de doze – situația vaccinurilor de pe piața liberă, care ar trebui să ajungă în farmacii, rămâne neclară, cu toate că ne apropiem de mijlocul lunii noiembrie.
Chiar dacă mulți români caută cu disperare vaccinul în această perioadă, Gindrovel Dumitra, medic de familie și coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei, îi liniștește. El a explicat, pentru HotNews.ro, că vaccinarea persoanelor care au nevoie de o singură doză de vaccin trebuie să înceapă, conform recomandărilor internaționale, după 15 octombrie. Practic, vaccinul poate fi făcut pe toata durata lunii noiembrie și „nici în decembrie nu este târziu”.
Când este momentul ideal pentru vaccinare: toată luna noiembrie. Nici în decembrie nu este târziu
Medicul Gindrovel Dumitra, una dintre cele mai autorizate voci din domeniul vaccinării în țara noastră, îi îndeamnă pe români să nu intre încă în panică dacă nu găsesc vaccinul în farmacii. Au timp să se vaccineze toată luna noiembrie și chiar și în decembrie, a explicat pentru HotNews.ro coordonatorul Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicina Familiei.
„Vaccinarea la persoanele care au nevoie de o singură doză de vaccin trebuie să înceapă, conform recomandărilor internaționale, după 15 octombrie. La 15 septembrie începe campania de vaccinare doar pentru copiii care au nevoie de două doze, ca să aibă timp să facă și cea de a doua doză. Nu este deloc târziu pentru vaccinare, oportun este ca oamenii să se vaccineze după 15 octombrie și pe toată durata lunii noiembrie, și nici în decembrie nu este târziu, câtă vreme vârfurile epidemice sunt întâlnite în lunile februarie-martie”, explică Gindrovel Dumitra, una dintre cele mai autorizate voci din domeniul vaccinării în țara noastră.
Medicul Gindrovel Dumitra
Gindrovel Dumitra amintește și că în cabinetele medicilor de familie vor fi disponibile gratuit, în acest sezon rece, 3 milioane de doze de vaccin gripal, în cadrul campaniei de vaccinare a Ministerului Sănătății. Acestea se adresează însă persoanelor din categoriile considerate cu risc cel mai mare de îmbolnăvire – persoanele cu varsta de peste 65 de ani, pacienții cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății și Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.
Gindrovel Dumitra este însă de părere că „Avem o solicitare foarte fierbinte de vaccinuri acum din cauză că s-a creat, printr-o comunicare proastă, această așteptare. Practic, în acest moment nu se mai găsește vaccinul în farmacii, dar, pe de altă parte, urmează să vină 3 milioane de doze.”
„Acum, lumea se înghesuie să ia vaccinul din farmacii, iar în noiembrie-decembrie, când vor veni ultimele doze, mă tem că nu vom mai avea pe cine să vaccinăm. Inclusiv cei care aveau dreptul să primească vaccinul de la medicul de familie s-au grăbit să și-l cumpere din farmacie. Eu am vaccinat deja pacienți dintre cei care aveau dreptul la vaccin gratuit, dar au cumpărat din farmacie”, mai spune Gindrovel Dumitra.
Gindrovel Dumitra se așteaptă ca pe piața liberă (în farmacii) să nu ajungă mai mult de câteva sute de mii de doze, așa că spune că, în cazul în care îi vor rămâne vaccinuri disponibile pentru care nu va exista cerere din partea pacienților din categoriile considerate cu risc, va administra vaccinul doritorilor din afara acestor categorii, care nu l-au mai găsit în farmacie. Face însă, acest lucru pe responsabilitatea lui: „Decât să stau cu el, să îl arunc la gunoi, mai bine îl administrez. Dar îmi asum.”
Sfatul medicului Gindrovel Dumitra este însă să „Ne liniștim un pic și așteptăm vaccinul care vine la medicii de familie.”
Câte doze de vaccin gripal ajung anul acesta în farmacii și când
O primă tranșă de vaccinuri, pentru persoanele care nu fac parte din categoriile de risc și nu beneficiază de vaccin gratuit, a ajuns în farmacii la jumătatea lunii septembrie, dar s-a epuizat rapid.
Prețul unui vaccin gripal „la liber”, în farmacie, nu este mare – undeva în jurul a 50 de lei. Cea mai mare problemă, pentru mulți, este însă că vaccinul nu se găsește.
HotNews.ro a încercat să obțină răspunsuri de la cele două mari companii farma care produc vaccin gripal ce ajunge în farmaciile din România – Mylan și Sanofi.
Mylan va livra aproximativ 2,4 milioane de doze de vaccin gripal în cadrul contractului cu Ministerul Sănătății, pentru imunizarea persoanelor din categoriile de risc, fiind câștigătorul licitației de anul acesta.
Mylan va livra, de asemenea, 190 de mii de doze de vacccin în farmacii, aceasta fiind singura cantitate rămasă disponibilă, în afara celor 2,4 milioane de doze din contractul cu Ministerul Sănătății. Cele 190.000 de doze doze nu vor ajunge însă în farmacii mai devreme de începutul lunii decembrie, deoarece reprezintă o cantitate suplimentară, pentru care producția a început mai târziu, iar prioritatea o reprezintă livrarea vaccinurilor din contractul cu Ministerul Sănătății, pentru categoriile cu risc de îmbolnăvire, a explicat pentru HotNews.ro Adrian Grecu, country manager Mylan România.
Cealaltă mare companie farma care produce vaccinuri ce ajung în farmaciile din România este Sanofi. Sanofi a livrat în farmacii, în luna septembrie, o primă tranșă de vaccinuri, care s-a epuizat însă rapid.
HotNews.ro a încercat să afle de la reprezentanții Sanofi ce cantitate totală de vaccinuri va livra compania în acest sezon rece în farmaciile din România, în câte tranșe și când vor ajunge acestea în țară, însă nu am primit un răspuns. Compania s-a limitat să comunice că „România este o țară prioritară pentru Sanofi, iar numărul de doze de vaccin gripal pe care îl distribuim în acest sezon este de 4 ori mai mare decât în sezonul precedent, răspunzând nevoilor estimate de către autorități pentru sistemul public (Programul Național de Vaccinare) și comunicate de către distribuitori pentru piața privată (farmacii cu circuit deschis). Distribuția vaccinului gripal se realizează în termenele agreate, conform calendarului de livrare stabilit pentru numărul de doze precomandate.”
În afara de Mylan și Sanofi, companiile care mai produc vaccin gripal sunt GlaxoSmithKline, care și-a anunțat retragerea de pe piața din România, și Astra Zeneca, ce produce vaccin doar pentru copii și adolescenți.
Ministerul Sănătății aduce 3 milioane de doze, un record pentru România
Ministerul Sănătăţii a achiziţionat, pentru sezonul de iarnă 2020-2021, 3 milioane de doze de vaccin gripal, o cantitate dublă față de anul trecut.
Vaccinul este administrat gratuit în cabinetele medicilor de familie, iar campania de vaccinare gratuită se adresează persoanelor considerate a avea risc ridicat de îmbolnăvire – persoanele cu varsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății și Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor.
Începând cu luna septembrie, Ministerul Sănătății a adus câteva tranșe de vaccin gripal, cea mai consistentă dintre ele pe 19 octombrie – 500.000 de doze de vaccin.
Vaccinurile sunt livrate Direcțiilor de Sănătate Publică, de unde sunt ridicate de medicii de familie.
Zilele acestea, în prima jumătate a lunii noiembrie, este așteptată să ajungă în țară o tranșă de 1,1 milioane de doze de vaccin.
De asemenea, în prima parte a lunii decembrie este așteptată o tranșă de 500.000 de doze de vaccin, potrivit informațiilor obținute de HotNews.ro.
Adrian Grecu, managerul Mylan România: România nu este într-o situație atât de bună cum ar vrea toată lumea, dar a primit dublul cantității de anul trecut
Adrian Grecu este country managerul Mylan România, compania care livrează grosul cantitații de vaccin asigurat de Ministerul Sănătății pentru campania de vaccinare gratuită și care va livra și în farmacii 190 de mii de doze de vacccin în luna decembrie, aceasta fiind singura cantitate rămasă disponibilă.
Adrian Grecu povestește, pentru HotNews.ro, că încă din februarie-martie, de când a început pandemia, „cred că toată lumea și-a dat seama că urma un sezon foarte dificil. Pentru că fiecare cred că se gândește că dacă este pandemia asta și mai vine și sezonul gripal, măcar de gripă să mă protejez, să nu am o problemă în plus. Era, așadar, de așteptat, că anul acesta va dori mult mai multă lume să se vaccineze, asta nu ar trebui să fie o surpriză pentru nimeni, nici măcar pentru autorități. Într-o țară în care gradul de vaccinare știm foarte bine că, istoric, a fost destul de redus.”
Adrian Grecu explică și că procesul de producție a vaccinurilor durează câteva luni, iar un vaccin nu se poate produce peste noapte: „În februarie-martie, Organizația Mondială a Sănătății anunță tulpinile, companiile se apucă de producție, iar capacitățile de producție ale producătorilor de vaccinuri sunt cam aceleași ca și anii trecuți, nimeni nu a anticipat. Ar fi fost chiar surprinzător să fie cineva cu producție mai mare pregătită și ar fi lăsat loc și pentru teoria conspirației: De unde au știut ăștia să aibă atât de multă producție? Mai mult sau mai puțin, cât putea să producă fabrica anul trecut, cam atât produce și anul acesta, fie că vorbim despre noi, Mylan, Sanofi sau alte companii.”
Country managerul Mylan România spune că, știind ceea ce urmează în acest an, s-a dus încă de la începutul lunii martie la Ministerul Sănătății și a insistat ca licitația să fie organizată repede, pentru ca țara noastră să apuce să contracteze o cantitate decentă de vaccinuri: „Știind ceea ce urmează, m-am dus anticipativ la începutul lunii martie la Ministerul Sănătății și am insistat: Vă rog, faceți licitația mai repede. Nu contează cine o câștigă, aici este vorba despre interesul național. Cu cât ne mișcăm mai repede, cu atât reușim să obținem mai multe doze de vaccin, până nu realizează toată lumea ce urmează să vină. Și, din fericire, poate nu cu viteza pe care mi-aș fi dorit-o eu, dar s-a organizat licitația în aprilie.”
Statul român a făcut licitație pentru 3 milioane de doze, dar Mylan România nu a primit 3 miliioane de doze: „Am primit aproximativ 2,4 milioane, iar celelalte 600 de mii au fost câștigate de Sanofi. Cererea a fost mai mare decât ce puteam noi, compania, să furnizăm. Eu am decis că, având în vedere că cererea va fi foarte mare, mai mare decât oferta, prioritatea mea numărul 1 sunt pacienții care au cea mai mare nevoie, cei din categoriile de risc. Eu spun că este absolut uman. Și atunci, tot ce ne-a pus compania la dispoziție, eu am dat în licitație.”
La momentul mai-iunie, Adrian Grecu spune că știa că firma sa nu va avea nicio doză de vaccin pentru farmacii. „Undeva în iulie – august, m-a contactat cel care este șef pe Europa pe vaccinuri la noi și am discutat că s-a decis să se mai prelungească puțin lucrul pe linia de producție la noi, pentru a mai face niște doze, pentru că apoi începe lucrul pentru emisfera sudică. Datorită acestei prelungiri, mi s-a spus că mi se mai pot pune la dispoziție încă 190 de mii de doze. Aceste doze nu vor veni însă mai devreme de începutul lunii decembrie, deoarece producția a început mai târziu”, povestește el.
Cu toate că nu este într-o situație atât de bună cum ar vrea toată lumea, totuși România a obținut anul acesta dublul cantității de vaccinuri de anul trecut, cel puțin pentru campania de vaccinare gratuită, ceea ce multe țări ar fi dorit, dar nu au reușit, deoarece nu există cantitate dublă, este concluzia lui Adrian Grecu: „România, per ansamblu, cu toate că pare că nu sunt suficiente doze, dar dacă ne uităm la tot ce se întâmplă în Europa, acum, când toate țările cer, eu zic că suntem într-o poziție foarte bună, aceea de a primi dublul cantității față de anul trecut, în condițiile în care toate țările ar vrea dublu, dar nu există cantitate dublă, suntem într-o poziție bună. Dar nu suficient de bună cum ar vrea toată lumea, sunt de acord. Aceasta este situația.”