Sari direct la conținut

Set de consultații și analize de prevenție gratuite pentru românii cu vârsta peste 40 de ani, de la 1 iulie. Președintele CNAS promite că "sumele vor fi suplimentate oricât va fi nevoie"

HotNews.ro
, Foto:
, Foto:

​Noul contract-cadru privind acordarea asistenţei medicale, care intră în vigoare de la 1 iulie, aduce, ca principală noutate, un pachet de prevenţie – consultații și analize medicale – care se adresează adulților cu vârsta de peste 40 de ani. Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Adrian Gheorghe, afirmă că sumele decontate de CNAS pentru acest pachet de prevenție „vor fi suplimentate oricât va fi nevoie” și îi îndeamnă pe români ca, în cazul în care vor avea probleme cu accesarea gratuită a acestui pachet de prevenție, să se adreseze CNAS sau casei județene de asigurări de sănătate.

Ce aduce noul contract-cadru:

  • Pachet de 3 consultații de prevenție gratuite: una de evaluare a factorilor de risc ai pacientului, a doua consultaţie prin care medicul efectuează ceea ce se numeşte intervenţia asupra factorilor de risc şi a treia consultaţie de monitorizare.
  • Eventualele investigații medicale recomandate de medici în urma acestor consultații vor fi și ele decontate.
  • Numărul de consultaţii gratuite la domiciliu acordate de medicii de familie va creşte la una pe lună în cazul pacienţilor cronici, faţă de patru pe an, câte sunt în prezent.
  • Lăuzele vor beneficia și ele de consultație gratuită la domiciliu.
  • Pacienții post-COVID vor putea primi de la medicii cardiologi şi pneumologi recomandări de servicii conexe actului medical furnizate de fizioterapeuţi, precum şi de psihologi în specialitatea psihologie clinică-consiliere psihologică şi psihoterapie.
  • Ce va cuprinde pachetul de consultații și analize de prevenție

Pachetul de consultații și analize de prevenție gratuite pentru românii cu vârsta peste 40 de ani va cuprinde trei consultaţii: una de evaluare a factorilor de risc ai pacientului, a doua consultaţie prin care medicul efectuează ceea ce se numeşte intervenţia asupra factorilor de risc şi a treia consultaţie de monitorizare.

„Urmărim să facem paşi fermi către inversarea piramidei serviciilor de asistenţă medicală, în sensul creşterii ponderilor serviciilor acordate în segmentul de prespital. Vrem să creştem ponderea serviciilor acordate la nivelul medicinei primare şi al ambulatoriului de specialitate. Este vorba despre un pachet comprehensiv de prevenţie care are ca ţintă principală adulţii peste 40 de ani. Acest pachet cuprinde trei componente care sunt interdependente. Sunt de fapt trei consultaţii grupate. Prima consultaţie este una de evaluare a factorilor de risc ai pacientului. A doua consultaţie este una prin care medicul efectuează ceea ce se numeşte intervenţia asupra factorilor de risc. A treia consultaţie este una de monitorizare. (…) Modul în care vor fi decontate aceste consultaţii este de aşa natură încât să stimuleze livrarea acestui pachet în întregul său”, a declarat marți președintele CNAS, Adrian Gheorghe, într-o conferinţă de presă organizată la sediul Ministerului Sănătății.

Președintele CNAS a subliniat că vor fi suplimentate sumele, astfel încât pacienţii care trec prin acest proces al consultaţiei preventive „să nu întâmpine niciun obstacol în efectuarea analizei prescrise de medic”: „De asemenea, dacă medicul de familie va prescrie investigaţiile, de exemplu analize de laborator ca parte a evaluării pe care o face, aceste consultaţii vor fi decontate din fond peste valoarea de contract pe care o au furnizorii de paraclinice. Deci practic vor fi suplimentate sumele, astfel încât pacienţii care trec prin acest proces al consultaţiei preventive să nu întâmpine niciun obstacol în efectuarea analizei prescrise medic”, a afirmat președintele CNAS, citat de Agerpres.

  • Consultații lunare gratuite la domiciliu pentru bolnavii cronici

Noul contract-cadru mai prevede că numărul de consultaţii la domiciliu acordate de medicii de familie va creşte la una pe lună în cazul pacienţilor cronici, faţă de patru pe an, câte sunt în prezent. Totodată, pacienţii cu boli cronice pot beneficia de două consultaţii pe lună la medicul de familie pe perioada stării de alertă.

„O altă măsură priveşte lăuzele, care vor beneficia începând de la 1 iulie, pe lângă consultaţie la domiciliu la externarea din maternitate, care este prevăzută şi acum, vor beneficia în plus de o consultaţie la domiciliu la patru săptămâni de la naştere. (…) De asemenea, medicii de familie pot acorda noi servicii. Aceste servicii se referă la spirometrie, măsurarea ambulatorie a tensiuni arteriale timp de 24 de ore (monitorizare holter), măsurarea indicelui de presiune gleznă-braţ, precum şi efectuarea şi interpretarea electrocardiogramei pentru monitorizarea bolilor cardiovasculare confirmate”, a explicat Adrian Gheorghe.

Pacienţii cu boli cronice pot beneficia în continuare de consultaţii la distanţă acordate de medicii de familie şi de medicii din alte specialităţi din ambulatoriul clinic, potrivit președintelui CNAS: „Terapiile psihiatrice şi serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog şi logoped pot fi acordate şi la distanţă. Îngrijirile paliative la domiciliu pot fi recomandate şi de medicii de familie aflaţi în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate. (…) Pentru consultaţii de distanţă acordate de medicii de familie şi de medicii de specialitate din specialităţile clinice din ambulatoriu nu este necesară utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate. Pe perioada stării de alertă, în care încă ne aflăm, nimic nu se schimbă practic. După încheierea stării de alertă, atunci când se va încheia, vor putea fi acordate în continuare consultaţii la distanţă pentru afecţiuni cronice şi boli cu potenţial endemo-epidemic.”

  • Măsură importantă și pentru pacienții post-COVID

Noul contract cadru aduce o măsură importantă și pentru pacienții care au trecut prin boala COVID-19: „Un punct important se referă la pacienţii care au trecut prin infecţia cu SARS-COV-2. Având în vedere efectele pe termen lung constatate la pacienţii infectaţi care au trecut prin boala COVID-19, în special la nivel pulmonar şi cardiac, medicii specialişti cardiologi şi pneumologi vor putea recomanda acestor pacienţi servicii conexe actului medical furnizate de fizioterapeuţi, precum şi de psihologi în specialitatea psihologie clinică-consiliere psihologică şi psihoterapie”, a anunțat Adrian Gheorghe.

El a precizat că, începând de săptămâna viitoare, va începe un proces de consultare cu toţi factorii din sănătate, urmând a se centraliza propuneri de „ajustare, modificare” a contactului-cadru pentru anii viitori.

„Vom primi aceste propuneri pa parcursul lunii iulie şi august, pentru ca începând cu luna septembrie să organizăm consultări tehnice şi grupuri de lucru care să lucreze pe marginea propunerilor pe care le primim în acest interval”, spune președintele CNAS.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro