Primul studiu pe bază de secvențiere pentru varianta Omicron în România. Medlife nu a identificat noua tulpină sud africană pe teritoriul țării
MedLife a derulat un nou studiu pe bază de secvențiere pentru varianta Omicron, în contextul răspândirii la nivel european a tulpinii sud-africane a coronavirusului. MedLife a reluat procesul de secvențiere a genomului SARS-CoV-2 și anunță primele rezultate obținute în urma analizării unui lot de 156 de probe.
Principalele concluzii după studiul MedLife:
- Probe analizate în această etapă a studiului desfășurat de divizia de cercetare MedLife conțin în proporție majoritară tulpina Delta a coronavirusului.
- Specialiștii MedLife anunță că nu există o tulpină românească a coronvirusului și că este nevoie să ne informăm din surse sigure cu privire la apariția unor așa zise noi tulpini de origine locală.
- De asemenea, pe lotul analizat nu au fost identificate cazuri cu varianta Delta Plus, detectată de curând în România, detaliu care întărește faptul că această variantă nu are forță să se răspândească pe teritoriul țării.
- MedLife continuă secvențierea săptămânală a genomului virusului SARS-CoV-2 în vederea identificării noii tulpini Omicron pe teritoriul României. Fiind instituția care a identificat în premieră tulpina Delta și a estimat corect evoluția acesteia, MedLife își propune să monitorizeze eventuala transmitere comunitară a tulpinii Omicron pentru a oferi autorităților informații în timp real.
Cele 156 de probe au fost selectate aleatoriu de către medicii MedLife, fiind recoltate de la pacienți care provin din 19 orașe ale țării (Alexandria, Bacău, Brăila, Brașov, București, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Craiova, Galați, Ialomița, Iași, Pitești, Ploiești, Sibiu, Slobozia, Târgoviște, Timișoara). Potrivit raportului MedLife, probele analizate conțin în proporție majoritară tulpina Delta a coronavirusului, nefiind identificată o variantă românească a coronavirusului sau prezența noii tulpini Omicron pe teritoriul României.
„În ultima perioadă s-a tot adus în discuție posibilitatea apariției unei tulpini românești a virusului SARS-CoV-2, însă rezultatele procesului de secvențiere confirmă că nu există o astfel de tulpină în acest moment. În continuare, varianta Delta este responsabilă de majoritatea cazurilor de infecție COVID-19 de pe teritoriul țării noastre și până acum, nu am identificat alte tulpini ale virusului care să determine îngrijorare, ceea ce înseamnă că vaccinurile actuale sunt în continuare o soluție eficientă de protecție împotriva formelor grave de boală.
În ceea ce privește noua tulpina Omicron, care începe să fie prezentă în tot mai multe țări din lume, datele analizate pe baza probelor secvențiate de laboratorul nostru ne indică faptul că, deocamdată, aceasta variantă nu a ajuns pe teritoriul României. Conform datelor publicate de OMS, această tulpină are mai multe mutații față de varianta Delta la nivelul genei S, fără a fi cunoscute, pentru moment, caracteristicile diferențiatoare și impactul asupra eficienței vaccinurilor”, a declarat biologul Dumitru Jardan, doctor în științe medicale, coordonator științific al studiului.
„Datele preliminare arată că tulpina Omicron este mai contagioasă decât tulpina Delta. În același timp, experții spun că eficiența vaccinurilor ar putea fi mai scăzută față de această tulpină, context în care va fi nevoie de o amplificare a eforturilor pentru detectarea timpurie și izolarea cazurilor cu noua tulpină din Africa de Sud. Aplicarea unei strategii corespunzătoare de secvențiere și de izolare a cazurilor ar putea contribui la oprirea răspândirii noi tulpini sau cel puțin la întârzierea apariței unui nou val al pandemiei”, a mai precizat Dr. Dumitru Jardan.
Adițional, echipa de specialiști MedLife anunță că 11 dintre probele analizate pe acest lot, respectiv 7%, conțin varianta AY.4.2., o derivată a tulpinii Delta, intens urmărită de experții internaționali după ce s-a observat o creștere a numărului de infecții COVID-19 în Marea Britanie. Cu toate acestea, conform unui studiu realizat de Imperial College London[1], publicat la jumătatea lunii noiembrie, deși subvarianta Delta AY.4.2. pare să fie ceva mai transmisibilă decât varianta inițială, nu s-a dovedit că ar putea provoca forme mai severe de boală sau că ar diminua eficiența vaccinurilor.
Reprezentanții MedLife anunță că vor continua secvențierea genomică pentru a urmări evoluția noilor tulpini care circulă pe teritoriul țării noastre, oferind, astfel, informații relevante care să contribuie la întârzierea și limitarea răspândirii unor noi variante îngrijorătoare ale virusului.