De unde vine frica de relații, specifică mai ales bărbaților, și ce stă la baza ei?
Ești într-o relație pe care o consideri stabilă, însă partenerul tău nu ia nici o decizie cu privire la viitorul vostru și are o atitudine care bate mai degrabă înspre retragere? Poate un bărbat nu te-a mai sunat după o primă întâlnire care ție ți s-a părut minunată sau unul care te-a curtat insistent a dispărut după prima noapte de sex? Frica de relații, respectiv de a iubi sau de a se îndrăgosti, numită și filofobie, este adesea asociată mai degrabă bărbaților. Această frică este adesea camuflată în comportamente precum: a găsi celuilalt defecte lăsând de o parte calitățile și a se concentra pe relații pasagere. De unde vine?
De unde vine frica de relații
Nu există un motiv unic, ci mai degrabă mai multe incidente care creează un teren propice instalării acestei frici. În copilărie, aceste evenimente pot lua forma violenței dintre părinți, a despărțirii, divorțului, stricarea relațiilor amicale sau de iubire a unor persoane apropiate copilului, toate aceste evenimente, adesea uitate, pot lăsa urme în inconștientul copilului.
Ca rezultat, adolescentul dezvoltă conștient sau nu o formă de angoasă legată de posibilitatea de a suferi. Această frică pleacă de la ideea că, orice s-ar întâmpla, orice relație este sortită eșecului. Și de aici întrebarea: „Oare merită să sufăr pentru un moment de fericire efemeră?”
Într-un mediu familial lipsit de afecțiune, cu părinți indisponibili emoțional, copilul învață să își ascundă trăirile, să păstreze pentru sine ceea ce nu este în regulă, ascunde în adâncul sufletului problemele sale și adesea pare a le uita. Astfel apare atașamentul evitant (unul dintre stilurile de atașament nesigur descrise de J.Bowlby).
Persoanele cu acest tip de atașament nesigur au puține amintiri din copilărie, prezintă un fel de amnezie ce le protejează de durere. Conversațiile lor sunt superficiale, nu cer ajutor celorlalți, iar cei din afară nu ajung la emoțiile lor și au impresia că nu îi cunosc deloc. Persoana cu atașament evitant poate părea distantă, dar de fapt este emotivă și se ascunde în spatele unei carapace.
Copilul care a trăit respingerea părinților săi (abandon, lipsa afecțiunii, indisponibilitatea fizică, inegalitatea în raport cu frații, excluziune) crește cu sentimentul că el nu valorează nimic, că este un intrus, o persoană nedemnă de dragoste sau interes. Se va refugia într-o lume interioară (reverie, prieteni imaginari, pasiune exclusivă pentru natură și animale, lectură, identificare cu personaje supranaturale). Lumea reală, prin comparație, îi va părea ostilă, dificilă.
INTERVIURILE HotNews.ro