Contractele comerciale – o privire în viitor

Adaptarea continuă a cadrului legal la realitatea economică este un principiu care ar trebui să guverneze relațiile comerciale. Reproșul care se aduce frecvent cadrului legal este că nu ține pasul cu realitatea pe care ar trebui să o normeze. Soluțiile legislative, mai ales dacă trebuie identificate și implementate în grabă, pot fi imperfecte. Unele din ele au însă șansa să corecteze sisteme anacronice – iar atunci adaptarea temporară la o situație excepțională poate deschide calea spre permanentizarea unei schimbări pozitive.

Ne așteptăm ca viitorul să aducă o serie de modificări în ceea ce privește contractele comerciale, iar unele aspecte care ar putea deveni în viitorul imediat mai importante decât au fost până acum.

1. Negocierea contractelor

Negocierea contractelor prin mijloace de comunicare la distanță urmează regulile generale prevăzute de Codul civil. Astfel, uneori, încheierea contractului se face în lipsa unui document singular, de sine stătător, care să încorporeze înțelegerea părților, fiind suficient ca oferta să se întâlnească cu acceptarea. Mai mult decât atât, contractul poate ajunge să fie considerat încheiat atunci când părțile au agreat asupra elementelor lui esențiale, chiar dacă nu toate detaliile au fost definite.

Regulile privind ruperea negocierilor sunt și ele aplicabile, iar partea care consideră că până la întâlnirea semnăturilor pe același document nu există un contract (și deci nici o răspundere aferentă) ar putea ajunge în poziția de a plăti despăgubiri.

Prin urmare, în măsura în care intenția unei părți este aceea de a nu contracta până la stabilirea tuturor elementelor contractului și semnarea efectivă a unui document, ea trebuie sa semnaleze aceste aspecte în avans, pe parcursul negocierilor, și să seteze corespunzător cadrul discuțiilor.

2. Încheierea contractelor

Este de așteptat ca încheierea contractelor la distanță să aibă o pondere din ce în ce mai mare, în acele cazuri în care legea permite contractarea în această formă.

De multe ori, în practică, părțile aplică semnătura olografă și transmit pe e-mail documentul scanat, ceea ce nu conduce neapărat la încheierea valabilă a contractului sub semnătură privată și poate genera inconveniente în viitor. De exemplu, dacă părțile ajung în litigiu având ca obiect respectivul contract, prezentarea documentului scanat nu este suficientă pentru dovedirea încheierii și a existenței contractului, fiind necesare documente suplimentare care să întregească ceea ce legea consideră a fi doar un început de dovadă scrisă.

Acest neajuns poate fi eliminat dacă părțile apelează la mijloace recunoscute de încheiere a contractelor, cum ar fi semnătura electronică calificată sau semnarea câte unei versiuni originale de către fiecare dintre părţi și circularea lor (semnarea „in counterparts”).

3. Securizarea poziției contractuale

Securizarea poziției contractuale înseamnă, în primul rând, securizarea creditului comercial. Obligația generală de plată pe care orice debitor o are în cadrul unui contract trebuie dublată de mecanisme adecvate de garantare și de măsuri luate de creditori pentru a limita efectele potențial negative asociate incapacității de plată a partenerului comercial.

Stabilirea unor penalități de întârziere sau a unor clauze penale care să sancționeze neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a unor obligații are un potențial efect coercitiv asupra debitorului, dar nu constituie prin ele însele mijloace de întărire a poziției contractuale.

În funcție de specificul contractului și a partenerului contractual, părțile pot avea în vedere garantarea obligațiilor de plată prin mijloace precum emiterea unor scrisori de garanție bancară, garanții corporative, bilete la ordin sau încheierea unor contracte de ipotecă sau gaj. Totodată, încheierea unor polițe de asigurare pentru pierderi financiare din întreruperea afacerii („business interruption”) sau unor polițe de asigurare de credit comercial se poate dovedi benefică în securizarea poziției economice și comerciale.

4. Flexibilizarea mecanismelor contractuale

Așa numitul „succes” al încheierii unui contract constă, de multe ori, în identificarea acelei poziții contractuale care să fie cât mai apropiată de echilibrul generat de siguranța existenței contractului – atunci când el se circumscrie unui context economic și comercial sănătos, respectiv posibilitatea de a ieși din acesta, atunci când el nu mai răspunde necesităților respectivei părți sau îi periclitează situația economică.

Reglementarea riguroasă a unor clauze de prelungire a termenelor contractuale, denunțare unilaterală, pacte comisorii sau reziliere unilaterală se dovedește adeseori în practică soluția salvatoare în situații de impas în care părțile pot să ajungă pe parcursul executării contractului.

Totodată, ele ar trebui să se asigure că anumite clauze, precum cele legate de impreviziune, forță majoră, efectele insolvenței asupra contractului, respectiv stipularea în contract a unor condiții a căror îndeplinire depinde exclusiv de voința uneia dintre părți, produc într-adevăr efectele pe care acestea le-au intenționat la momentul încheierii contractului și nu sunt afectate de potențiale sancțiuni care le lasă – prin efectul legii – lipsite de eficacitate (de exemplu, clauza sa fie considerată nescrisă).

5. Executarea contractelor

În cazul contractelor a căror executare este periclitată de un context economic temporar, dacă situația permite (adică dacă partenerul contractual nu este în insolvență și există o posibilitate teoretică de redresare economică a acestuia), salvgardarea relației comerciale prin renegocierea contractului ar trebui să prevaleze față de soluții de natură litigioasă. Pe termen lung, redistribuirea temporară a riscurilor se poate dovedi o soluție mai avantajoasă decât agravarea situației economice sau periclitarea existenței partenerului contractual.

Totodată, nu ar trebui pierdut din vedere faptul că renegocierea unor condiții contractuale, chiar și având o aplicabilitate limitată și un scop specific, poate avea ca efect pierderea definitivă a unor resorturi contractuale sau drepturi procesuale pe care altfel partea în cauză le-ar avea la îndemână. Se impune așadar o analiză atentă și reglementarea riguroasă a oricărei înțelegeri a părților care tinde la reajustarea, chiar și temporară, a relației acestora.

Este de așteptat ca unele dintre mecanismele comerciale pe care părțile erau obișnuite să le folosească în activitatea lor curentă să se dovedească inadecvate realității economice actuale. Astfel, succesul negocierilor prin încheierea contractului în condiții cât mai avantajoase va depinde atât de puterea de negociere, cât și de capacitatea de inovare și identificare a unor soluții juridice și comerciale care să răspundă în egală măsură propriilor interese, cât și îngrijorărilor partenerului contractual. În cazul în care activitatea comerciantului este bazată pe contracte standard, utilizate în mod recurent, este recomandabil ca acestea să fie supuse unui proces de revizuire și adaptare în perioada următoare.

Un articol semnat de Oana Bădărău, Partner și Andreea Cărare, Senior Associate – PeliPartners