Achitarea prejudiciului din evaziune fiscală. Nevoia de reglementare

​​Un articol important din Legea nr. 241/2005 („Legea evaziunii fiscale”), și anume art. 10, face actualmente obiectul unui proiect legislativ (PL-x 354/2018), aflat în dezbatere pe rolul Camerei Deputaților, for decizional.

Textul propus, așa cum a fost el inclus în raportul emis de Comisia juridică, de disciplină și imunități la data de 9 octombrie 2018, ar avea următorul conținut:

„(1) În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă, în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, se va dispune, o singură dată, renunţarea la urmărirea penală.

(1.1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă, în cursul judecăţii până la terminarea cercetării judecătoreşti, inculpatul va acoperi integral prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa va dispune, o singură dată, pedeapsa amenzii penale.

(1.2) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă este stabilită prin hotărâre judecătorească obligaţia inculpatului de a acoperi în termen de un an de la pronunţarea sentinţei, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, instanţa poate dispune, o singură dată, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În situaţia în care condamnatul nu acoperă suma dispusă în termenul stabilit, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se va transforma în pedeapsa închisorii cu executare.

(1.3) În cazul în care mărimea evaziunii fiscale prevăzută la art.8 şi 9 justifică o astfel de măsură, instanţa poate dispune acoperirea sumelor prevăzute la alineatele precedente într-un interval de 1-3 ani, neplata acestora având urmările prevăzute în alineatul precedent.”

Nu discutăm despre erorile de fond sau formă, care vor fi, cel mai probabil, îndreptate pe parcursul procedurilor parlamentare, ca de exemplu soluția de renunțare la urmărirea penală în ipoteza în care prejudiciul este acoperit după terminarea fazei urmăririi penale reglementată în alin. (1) al formei propuse.

Ceea ce șochează, însă, la acest proiect este lipsa totală de interes pentru situațiile, des întâlnite, în care mai mulți inculpați sunt acuzați sau trimiși în judecată pentru aceeași infracțiune de evaziune fiscală, precum și cele în care „prejudiciul” din dosarul penal este în același timp și obligație fiscală a unui contribuabil fără nicio calitate în procedura penală respectivă și care, mai mult, achită această obligație conform titlurilor de creanță emise în materie fiscală. De fapt, astfel de cazuri constituie regula, iar modificările propuse nu rezolvă nicidecum problemele ce derivă din vidul legislativ legat de această chestiune.

Să luăm, cu titlu de exemplu, următoarea situație:

Trei persoane sunt acuzate de săvârșirea unei fapte prevăzute de art. 8 sau art. 9 din Legea evaziunii fiscale, acestea având calitatea de „inculpați” în sensul legii penale. Astfel, nu există nicio dispoziție care să prevadă modalitatea prin care vor achita sumele cu titlu de prejudiciu (în vechea variantă a textului), pretențiile părții civile (în forma actuală a dispoziției) sau sumele din forma propusă de proiectul legislativ (prejudiciul plus 20% din baza de calcul la care se adaugă dobânzile și penalitățile prevăzute de legea fiscală).

La prima vedere, indiferent de modul în care s-ar realiza plata, soluțiile descrise de norma legală ar trebui să intervină pentru fiecare dintre cele trei persoane. Numai că lucrurile nu stau așa, deoarece, recent, prin Decizia nr. 9/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală a stabilit că achitarea prejudiciului de către inculpat până la primul termen de judecată, conform dispozițiilor art. 10 din Legea evaziunii fiscale, constituie o cauză de nepedepsire/reducere a pedepsei cu caracter personal. Cu alte cuvinte, cauza de nepedepsire sau de reducere a limitelor de pedeapsă se aplică doar inculpatului care achită integral prejudiciul.

Pe de altă parte, prejudiciul în această materie îl reprezintă taxe/impozite/contribuții diminuate sau sustrase la plată de la bugetul de stat, ceea ce înseamnă că titularul unei atare obligații este contribuabilul – persoană juridică ce poate să nu aibă nicio calitate în procesul penal, poate fi inculpat sau doar parte responsabilă civilmente.

Mai mult, să admitem că în cauza dată drept exemplu (așa cum, de altfel, se și întâmplă într-o proporție covârșitoare în dosarele având ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală) există și titluri de creanță fiscale emise în sarcina contribuabilului societate comercială care se suprapun în privința naturii și întinderii obligațiilor cu cele ce constituie prejudiciu în materie penală. Sarcina achitării acestuia din urmă revine, deci, contribuabilului în interesul căruia au acționat cele trei persoane fizice. În plus, persoana juridică poate fi chiar executată silit pentru sumele sustrase/diminuate la plată prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Ce se întâmplă, așadar, atunci când persoana juridică, contribuabilul, din proprie inițiativă (a se citi chiar din dispoziția unuia sau mai multor inculpați persoane fizice) sau în cadrul unei proceduri de urmărire silită, achită sumele ce reprezintă prejudiciul din penal?

Dacă entitatea este inculpat, atunci beneficiază de dispozițiile art. 10, dar nu și inculpații persoane fizice, iar dacă este parte responsabilă civilmente sau nu are calitate în procesul penal, aplicarea art. 10 este exclusă deopotrivă pentru persoanele fizice și persoana juridică.

Și atunci, când rămâne aplicabil art. 10 din Legea evaziunii fiscale?

Răspunsul ar fi unul simplu, în măsura în care s-ar introduce un alineat care să oblige la aceleași soluții și în cazul coinculpaților care achită împreună prejudiciul sau în ipoteza în care contribuabilul, în numele sau pe seama căruia au acționat persoanele fizice, achită obligațiile fiscale datorate. De altfel, este firesc, din această perspectivă, ca circumstanțele favorabile, respectiv cauzele de nepedepsire/reducere a pedepsei, să se răsfrângă asupra reprezentantului persoană fizică care a acționat în numele și în interesul contribuabilului.

Simetric, persoana fizică răspunde, chiar dacă nu-i aparțin calitățile sau circumstanțele speciale ale celui reprezentat și fără de care infracțiunea ar fi de neconceput (calitatea de contribuabil), însă acesteia trebuie să-i profite și împrejurările ce atrag nepedepsirea sau o pedeapsă mai ușoară. Fără intervenția legiuitorului și în sensul arătat, art. 10 va fi inoperabil de cele mai multe ori, iar valorizarea caracterului reversibil al faptelor de evaziune fiscală și păstrarea caracterului efectiv, disuasiv și proporțional al pedepsei vor rămâne doar la stadiul de intenție.

Articol semnat de Constantin Matei, avocat colaborator alȚuca Zbârcea & Asociații(constantin.matei@tuca.ro) și Alexandru Gogoneață, avocat colaborator alȚuca Zbârcea & Asociații(alexandru.gogoneata@tuca.ro)