Sari direct la conținut

Novak Djokovic, calificare fantastică în sferturile Roland Garros – Revenire impresionantă a liderului ATP

HotNews.ro
Novak Djokovic , Foto: Chryslene Caillaud / Panoramic / imago sportfotodienst / Profimedia
Novak Djokovic , Foto: Chryslene Caillaud / Panoramic / imago sportfotodienst / Profimedia

Novak Djokovic s-a calificat luni în sferturile turneului Roland Garros, după ce l-a învins în cinci seturi pe argentinianul Francisco Cerundolo, scor 6-1, 5-7, 3-6, 7-5, 6-3.

Novak Djokovic, victorie în fața lui Francisco Cerundolo în optimile Roland Garros

Ajuns la vârsta de 37 de ani, Novak Djokovic continuă să impresioneze pe cele mai înalte scene ale tenisului.

Liderul mondial a obținut calificarea în sferturile turneului Roland Garros, după o bătălie de patru ore și 37 de minute cu Francisco Cerundolo, ocupant al locului 27 ATP.

După un prim set câștigat lejer cu scorul de 6-1, Nole a cedat două seturi, acuzând în acest timp și ceva probleme la genunchi.

În setul al patrulea, Cerundolo a condus cu scorul de 4-2 și părea să se îndrepte către o victorie uriașă, dar Nole a revenit senzațional și a reușit să închidă setul cu scorul de 7-5.

La 2-1 în setul decisiv, Djokovic a alunecat și a căzut, iar sârbul a avut un mesaj sarcastic pentru arbitra de scaun: „Nu e deloc alunecos, nu e periculos, știți mai bine decât noi (jucătorii – n.r.).”

În cele din urmă, sârbul a reușit să închidă setul cu 6-3 și să obțină o calificare în sferturi, unde va întâlni câștigătorul duelului dintre Taylor Fritz (12) și Casper Ruud (7).

Djokovic a ajuns astfel la 370 de victorii la turneele de Grand Slam.

Roland Garros 2024 – Tabloul masculin – Optimi de finală

Novak Djokovic (1) – Francisco Cerundolo (23) 6-1, 5-7, 3-6, 7-5, 6-3

Taylor Fritz (12) – Casper Ruud (7)

Alexander Zverev (4) – Holger Rune (13)

Alex De Minaur (11) – Daniil Medvedev (5) 4-6, 6-2, 6-1, 6-3

Matteo Arnaldi – Stefanos Tsitsipas (9) 6-3, (4)6-7, 2-6, 2-6

Felix Auger-Aliassime (21) – Carlos Alcaraz (3) 3-6, 3-6, 1-6

Hubert Hurkacz (8) – Grigor Dimitrov (10) (6)6-7, 4-6, (3)6-7

Corentin Moutet – Jannik Sinner (2) 6-2, 3-6, 2-6, 1-6

Grand Slamul de la Roland Garros are loc în perioada 26 mai – 9 iunie. Campionii en-titre de la Paris sunt Iga Swiatek și Novak Djokovic.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro