Sari direct la conținut

CORESPONDENȚĂ DE LA PARIS. ​Iga Swiatek, campioană a patra oară la Roland Garros – Duel dezechilibrat cu surprinzătoarea Jasmine Paolini

HotNews.ro
Iga Swiatek, campioana la Roland Garros 2024, Foto: Christophe Ena / AP / Profimedia
Iga Swiatek, campioana la Roland Garros 2024, Foto: Christophe Ena / AP / Profimedia

​Iga Swiatek a egalat-o la numărul de titluri de la Roland Garros (n.r. 4) pe legendara Justine Henin. Victoria de sâmbătă a polonezei de pe Chatrier nu a lăsat vreo urmă de îndoială, lidera WTA făcând ca finala cu Jasmine Paolini să fie una dezechilibrată și fără pic de dramatism (6-2, 6-1).

Finala a început pentru spectatori mai devreme, înainte de ora 15:00 (ora Parisului) cu un recital: orchestra condusă de dirijorul Zahia Ziouani și acompaniată de dansatori a avut rolul de a-i introduce pe fani și mai bine în atmosfera de sărbătoare.

În aplauzele întregii asistențe, Jasmine a intrat prima pe teren și a zâmbit așa cum de altfel a făcut-o pe durata întregului turneu. A urmat-o Iga: la fel de concentrată și dând impresia că este poate un pic mai încordată decât ar trebui.

Debutul de meci a fost unul ciudat: Iga s-a instalat la conducerea partidei și după ce și-a câștigat serviciul a avut și o minge de break. Mulți dintre spectatori au oftat, ei anticipând deja un dezastru pentru sportiva din Italia.

Paolini însă nu doar că a salvat mingea de break, dar a reușit să treacă pentru prima dată în avantaj pe tabelă după ce s-a impus de la retur (2-1).

Bucuria fanilor italieni nu a ținut însă mult: avansată la retur și profitând și de un game în care Paolini a servit slab, lidera WTA a restabilit egalitatea (2-2).

Sportiva din Italia s-a deplasat fantastic pe baseline, dintr-o parte în alta, dar schimbările de direcție au făcut-o pe Iga să fie mereu cu un pas înaintea adversarei și s-o trimită pe Jasmine într-o criză de timp.

A 12-a favorită de la Paris a jucat cu mult elan, iar atunci când a putut face tranziția din defensivă în ofensivă (mai rar, ce-i drept) a preluat conducerea raliurilor. Mulți dintre cei prezenți la finală au susținut-o, statutul de outsideră fiind decisiv în alegerea acestora.

Serviciul nu o mai ajută pe Jasmine, iar o dublă greșeală la minge de break trădează încordarea mare din brațul sportivei din Italia. Simțind „miros de sânge”, Iga mai face o jumătate de pas în față, iar terenul i s-a deschis și mai mult.

Paolini a mai punctat încă o dată la capitolul impresie artistică cu un passing de forehand în cross lung, dar din păcate pentru ea nu suntem într-o probă de patinaj. Se joacă pe puncte, iar Swiatek nu prea știe de glumă: 6-2, după ce a mai reușit un break (manșa s-a întins pe durata a 39 de minute).

Jasmine a simțit că jocul curge clar în favoarea adversarei și a încercat în debutul setului al doilea o schimbare în plan tactic: a încercat să lovească mingea devreme de la retur și a adăugat un plus de forță pe forehand. A pierdut însă și mai mult din control, iar mingea a zburat în câteva rânduri departe de teren.

Copleșită de importanța duelului, Jasmine nu mai are aproape deloc ritm cu primul serviciu, iar lucrurile s-au simplificat substanțial pentru Swiatek.

Poloneza a trimis cu multă adâncime, a avut tot timpul din lume să se așeze la retur și să pună presiune, iar breakul a venit în chiar primul game de la lansare pentru Paolini.

S-a destrămat prematur suspansul și în setul al doilea, iar Iga a prins avânt și a pus rapid trei gameuri distanță între ea și Jasmine (3-0).

Singurii care au rămas la fel de încrezători au fost fanii italieni de la peluză: au susținut-o necondiționat pe Jasmine.

Recitalul Igăi a continuat, iar probabil cei care s-au bucurat că meciul se va termina rapid au fost comercianții din complex: e mai mult timp pentru cumpărături la Porte d’Auteuil.

Împinsă tot mai mult în spatele liniei de fund de forța loviturilor și de topspinul Igăi, Jasmine (1,62 metri) a avut unele momente când a dispărut din cadru, senzația din înaltul tribunei de pe Chatrier fiind că Swiatek joacă de una singură.

Finalul partidei a venit la doar 68 de minute de la primul schimb (6-2, 6-1) și a consemnat al patrulea titlu al Igăi Swiatek la Roland Garros și al cincilea al carierei pentru poloneza în vârstă de 23 de ani.

Cu excepția duelului cu Naomi Osaka din turul al doilea (atunci când a fost nevoită să revină de la 2-5 în decisiv), Swiatek nu a avut nicio emoție pe zgura de pe Chatrier în 2024…

Statistica partidei dintre Swiatek și Paolini

Ași: 1-1

Duble greșeli: 0-2

Puncte câștigate cu primul serviciu: 69% – 39%

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 69% – 40%

Puncte de break câștigate: 5/9(56%) – 1/1(100%)

Total puncte câștigate: 57 – 31

Lovituri câștigătoare: 18 – 7

Erori neforțate: 13 – 18

Puncte câștigate la fileu: 45% (5/11) – 100% (4/4)

Durată meci: 68 de minute.

Lista jucătoarelor cu cele mai multe trofee câștigate la Roland Garros, Era Open

1 Chris Evert 7 (între 1974 și 1986)

2 Steffi Graf 6 (între 1987 și 1999)

3 Justine Henin 4 (între 2003 și 2007)

3 Iga Swiatek 4 (între 2020 și 2024)

5 Margaret Court 3 (între 1962 și 1973) etc.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro