Sari direct la conținut

„Stranger Things” va avea un serial spin-off pe Netflix

HotNews.ro
Stranger Things, Foto: Netflix
Stranger Things, Foto: Netflix

Netflix a anunțat că o serie spin-off bazată pe serialul „Stranger Things”, este în curs de dezvoltare de către creatorii săi, fraţii Duffer, relatează AFP și Agerpres.

Saga, una dintre cele mai vizionate de pe Netflix, amestecă science-fiction-ul, horror-ul şi aventurile într-un orăşel american din anii 1980, unde un grup de tineri se află în conflict cu monştri dintr-o dimensiune paralelă.

Cel de-al patrulea sezon, lansat recent, a ajuns în fruntea clasamentului platformei pentru producţii în limba engleză, care urmăreşte numărul de ore de vizionare în cele 28 de zile de la lansarea unui serial.

Sezonul 4 al serialului „Stranger Things” a înregistrat deja 1,15 miliarde de ore de vizionare, o cifră care ar trebui să crească în continuare, având în vedere că ultimul episod a fost lansat abia săptămâna trecută, ducând la căderea temporară a platformei de streaming.

La nivel mondial, doar serialul sud-coreean „Squid Game” a reuşit să se descurce mai bine.

„Stranger Things” se va încheia după încă un sezon

Fraţii Matt şi Ross Duffer, creatorii şi regizorii serialului, indicaseră că intriga din „Stranger Things” va fi definitiv încheiată într-un al cincilea sezon. Dar au stârnit şi curiozitatea fanilor, notând într-o scrisoare deschisă că „multe alte poveşti interesante rămân de spus în lumea ‘Stranger Things’”.

Miercuri, Netflix a confirmat că un „serial derivat din ‘Stranger Things’ bazat pe o idee originală a fraţilor Duffer” este în curs de elaborare.

Lumea întunecată şi stranie va face, de asemenea, obiectul unei adaptări teatrale, în regia lui Stephen Daldry („The Crown”).

Compania fondată pentru această ocazie de fraţii Duffer, Upside Down Pictures, are în pregătire şi o adaptare live-action a celebrei manga japoneze „Death Note”, precum şi una a romanului „The Talisman”, scris în anii 1980 de Stephen King şi Peter Straub.

Anunţul privind acest acord dintre Netflix şi fraţii Duffer vine în contextul în care platforma se află sub presiunea pieţelor financiare, după ce a pierdut abonaţi pentru prima dată în acest an, după o lungă perioadă de creştere neîntreruptă.

Te-ar putea interesa și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro