Sari direct la conținut

Studenții UMF Iași protestează față de intenția conducerii de a îi primi la examene doar pe cei vaccinați anti-Covid sau cu test PCR negativ: „Încalcă libertatea de alegere; supune studenții la un stres financiar și psihic”

HotNews.ro
Studenții UMF Iași protestează față de intenția conducerii de a îi primi la examene doar pe cei vaccinați anti-Covid sau cu test PCR negativ: „Încalcă libertatea de alegere; supune studenții la un stres financiar și psihic”

Mai mulți studenți ai Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași au lansat o petiție împotriva „posibilității” ca o decizie adoptată de Consiliul de Administrație să permită doar studenților vaccinați anti-Covid-19 sau care prezintă test PCR negativ ori adeverință de boală să susțină examenele în sesiunea din vară.

Petiția a ajuns la momentul publicării acestei știri la 2144 de semnături.

Contactat de HotNews.ro, rectorul UMF Iași, Dr. Vasile Scripcariu, a declarat că nu s-a luat până acum nicio decizie în acest sens. „Studenții s-au grăbit”, a spus acesta, adăugând ca o decizie se va lua cât de curand.

Scripcariu nu a dorit să facă alte precizări.

Studenții acuză faptul că se încearcă „constrângerea studenților Universității de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa” Iași de a se vaccina în vederea susținerii examenelor din sesiunea de vară” într-un mod „abuziv, neconstituțional și injust” și se transformă vaccinarea într-o obligativitate.

Ei acuză și faptul că nu toți studenții își pot permite să facă teste PCR pentru a participa la examene. Potrivit acestora, studenții sunt astfel supuși unui „stres financiar, psihic și moral”.

Redăm textul scrisorii studenților:

  • Prin prezenta scrisoare ne exprimăm dezacordul față de posibilitatea adoptării unei decizii a Consiliului de Administrație prin care susținerea examenelor din cadrul sesiunii de vară a anului universitar 2020-2021 este condiționată de prezentarea unui certificat de vaccinare sau test RT-PCR negativ/adeverinta care sa ateste antecedente de infectie COVID-19.
  • Discuția lansată nu este pro sau contra vaccinării, ci vizează modul abuziv, neconstituțional și injust prin care se încearcă constrângerea studenților Universității de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa” Iași de a se vaccina în vederea susținerii examenelor din sesiunea de vară.
  • Conform surselor oficiale, în România, vaccinarea împotriva COVID-19 este voluntară / neobligatorie și, ca orice act medical, este asumată de către cel în cauză. Considerăm că aprobarea unei astfel de decizii, care trece peste voința studenților de a nu se vaccina, încalcă libertatea de alegere și transformă vaccinarea într-o obligativitate/ constrângere a unor drepturi și libertăți. Alternativa propusă (prezentarea unui test RT-PCR negativ înainte de fiecare examen) nu este echitabilă și egală întrucât supune anumiți studenți la un stres financiar, fizic, psihic și emoțional.
  • Menționăm că în acest context nu poate fi aplicată expresia „minoritatea se supune majorității”, fiind vorba de decizii luate “pe persoană fizică”, precizând că vorbim de un act medical și constituțional relevant. Subliniem faptul că este la latitudinea persoanelor care au putere de decizie, dacă se introduce sau nu această măsură: de obligativitate a certificatului/adeverinței de vaccinare, ori a prezentării testului RT-PCR negativ în sesiune, reiterând, că echitabil ar fi, dacă vaccinul este gratuit și neobligatoriu, măsura din urmă trebuie să fie aidoma, anume, să fie susținută financiar, psihic si moral, în totalitate, până la sfârșitul pandemiei, de către Stat. Doar așa putem atinge acea “neobligativitate” pe care Guvernul și Constituția o garantează.
  • Conform legii Nr 46 din 21 ianuarie 2003 capitolul 1, articolul 1: a) „prin pacient se înțelege persoană sănătoasă sau bolnavă care utilizează serviciile de sănătate.” În consecință, orice persoană este automat încadrată la gradul de pacient, având posibilitatea conform articolului 13 din capitolul 2 al acestei legi să refuze un act medical. Menționăm articolul: „Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală asumându-și, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecințele refuzului sau al opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.” Așadar, orice persoană are dreptul de a refuza orice act medical, fără a i se îngrădi drepturile fundamentale (ex.: Dreptul la educație).
  • Totodată, conform articolului 1, b) ”prin discriminare se înțelege distincția care se face între persoane aflate în situații similare pe baza rasei, sexului, vârstei, apartenenței etnice, origini naționale sau sociale, religiei, opțiunilor politice sau antipatiei personale.” Orice student care refuză actul medical din diverse motive, având în vedere că acesta (vaccinarea anti-COVID-19) nu este obligatoriu, și nu-și permite din punct de vedere financiar plătirea testelor RT-PCR, nu poate fi discriminat prin înlăturarea sa de la activitățile la care au dreptul și colegii lui care s-au vaccinat împotriva COVID-19 și nici nu poate fi ostracizat de către societate și instituția din care face parte. Totodată, aceștia (n.r. studenții) nu pot fi opriți din a-și desfășura activitățile necesare evoluției lor academice, precum participarea la stagii, cursuri și examene, deoarece acest lucru ar depăși cadrul legal existent în România.
  • Punerea în aplicare a unei astfel de decizii constituie o acțiune discriminatorie față de un număr considerabil de studenți. Aducem în atenție ORDIN nr. 3.666 din 30 martie 2012, privind aprobarea Codului drepturilor şi obligaţiilor studentului emis de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în articolul 9 este prevăzut faptul că “Propaganda politică, precum şi orice formă de discriminare individuală sau de grup sunt interzise în cadrul instituţiilor de învăţământ superior.”, coroborat cu articolul 11, lit. r – “dreptul la o evaluare obiectivă şi nediscriminatorie a competenţelor dobândite după parcurgerea unui curs, cu respectarea programei, şi dreptul de a cunoaşte baremul după care a fost evaluat”. Acestora li se adaugă Regulamentul de studii universitare de licenţă, ediția 1, revizia 2, articolul 4 al capitolului “Principii generale” care susține “prevenirea exclusivismului, intoleranţei şi discriminărilor de orice tip”.
  • Adoptarea deciziei (n.r. condiționarea prezentării unui certificat de vaccinare / test RT-PCR negativ) de către conducerea UMF Iași încalcă propriul regulament de funcționare, dar și legile emise de către statul român.
  • Trebuie să ținem cont de existența anumitor categorii defavorizate de studenți: cei care au o situație financiară precară și nu își permit efectuarea testelor RT-PCR cu fonduri proprii, cei care au anumite afecțiuni care încă nu au fost incluse în studiile privind siguranța vaccinării anti-COVID-19, dar și studenții care urmează anumite tratamente pe termen lung. În plus, existența unei presiuni psihice exercitate asupra celor care nu doresc vaccinarea din varii motive poate constitui un impediment în desfășurarea normală a activității de studiu și examinare a acestora.
  • Situații similare au fost semnalate și de către Avocatul Poporului care a afirmat în spațiul public, în repetate rânduri (martie, mai 2021), cu privire la condiționarea locurilor de muncă de către unii angajatori: „Am avut o corespondență cu Ministerul Sănătății care ne-a răspuns foarte ferm că, atât timp cât prin strategia de vaccinare se subliniază că vaccinarea nu este obligatorie, atunci concedierea unor persoane sau neacceptarea lor este dincolo de cadrul legal existent în România. Fiecare persoană care se va simți în felul acesta atinsă, în drepturile sale, va trebui să atace astfel de decizie în instanță, dacă într-adevăr angajatorii le vor pune în practică. Şi eu cred în continuare că este bine să îi convingem pe oameni să se vaccineze, dar nu îi putem opri pe ceilalți să trăiască o viață și să muncească, așa cum e firesc”.
  • Având în vedere argumentele dezvoltate mai sus și susținute de sursele citate, inclusiv legale, considerăm că demersul nostru împotriva acestei decizii este pertinent și justificat. Desfășurarea sesiunii cu respectarea tuturor măsurilor de protecție recomandate de OMS și Guvernul României (purtarea corectă a măștii, folosirea dezinfectantului, păstrarea distanței minime de 1.5 m între persoane) s-a dovedit a fi cea mai bună variantă de management a situației, întrucât în urma sesiunii de iarnă nu s-a înregistrat o creștere a numărului de cazuri de infecție cu COVID-19 în rândul studenților UMF Iași. Așa cum desfășurarea activității didactice timp de două semestre în sistem hibrid a fost un succes, suntem de părere că susținerea examenelor care presupun prezența în aceeași sală a unui număr mult mai mic de persoane poate fi realizată fară riscuri adiționale.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat pe 4 mai la HotNews.ro că există universități care ar dori să impună ca, din toamnă, la orele de laborator să participe fizic doar studenții vaccinați, iar ceilalți să poarte combinezoane de protecție.

„Sunt universități care se gândesc ca din toamnă să nu facă rabat de la prezența fizică în cadrul orelor de laborator și să impună o serie de condiții. Spre exemplu, participarea fizică a studenților vaccinați. Fără a îngrădi participarea studenților nevaccinați. Aceștia ar putea să aibă combinezoane de protecție. Sunt câteva universități și eu susțin această idee”, a declarat Cîmpeanu, în cadrul interviului HotNews.ro.

Cîmpeanu a precizat și că o variantă luată în calcul este prioritizarea studenților vaccinați la cazarea în cămine.

Această intenție anunțată de ministru nu este însă acceptată de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR).

„Suntem clar împotrivă. Un an întreg ni s-a spus că măștile, distanțarea și alte norme igienico-sanitare sunt necesare, dar și suficiente, într-o măsură rezonabilă care să nu impună restricții suplimentare. Acum aflăm că acele norme nu mai sunt suficiente? Deci un an întreg nu ne-am protejat așa? Măsura e vădit disproporționată față de scopul avut în vedere. Și care poate fi văzută ca fiind excesivă tocmai pentru a încuraja vaccinarea. Noi susținem campania de vaccinare, ba chiar credem că ar trebui mai multe mesaje catchy pentru studenți, pentru întoarcerea la viața de student, la viața în campusurile universitare, o experiență unică. Dar a impune combinezoanele nu e just. De altfel, din discuțiile cu colegii noi nu am aflat asemenea discuții în universități, or nu se pot lua asemenea decizii fără consultarea studenților, ar încălca Legea educației”, a precizat președintele ANOSR, Horia Oniță, pentru HotNews.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro