Studiile de gen și Poliția Gîndirii
Recent am asistat și la noi la o dispută legată de studiile de gen. Senatul a adoptat un amendament la Legea educației naționaleprin care sunt intezise în școli, universități, grădinițe și toate spațiile dedicate educației ” activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”. Imediat au început protestele. S-au dat comunicate, s-a vorbit despre o “poliție a gîndirii”, despre o “crasă incultură”, despre o “întoarcere în Evul Mediu”, etc La prima vedere protestele par justificate. La urma urmei de ce trebuie să se amestece Parlamentul într-o astfel de chestiune. Dar asta doar dacă trăiești într-o altă lume, nu te uiți la ce s-a întîmplat în Occident în ultimele decenii și la ce se întîmplă, de fapt, chiar acum.
Studiile de gen ca și alte “discipline” de același tip sunt în fapt un exemplu tipic de “pseudo-știință”, la fel ca “studiile intersecționale” sau “studiile rasiale”. Ele pot fi, desigur, abordate ca discuție la alte discipline, la studiile de filosofie de pildă, atunci cînd se discută curentele neo-marxiste, dar nu ca discipline de sine stătătoare care din păcate au ajuns să deturneze atenția de la cele cu adevărat importante. Este în declin interesul pentru științele exacte și pentru alte discipline fundamentale în condițiile în care mulți dintre cei din tînăra generație au lacune imense în cultura lor generală, esențială pentru orice intelectual, în timp ce tot felul de astfel de “pseudo-discipline”, cu puternică amprentă ideologică, se înmulțesc ca ciupercile după ploaie.
Este important de spus că interesul pentru promovarea acestor inițiative nu este nici pe departe doar unul strict academic, ci urmărește o foarte clară agendă ideologică de modelare a tinerei generații în spiritul unei “lumi noi”, complet decuplate de tradițiile și valorile tradiționale, precum cea de familie, de pildă, considerate toxice, opresive. Acest demers de “implant ideologic transformator” începe pe băncile facultăților și se termină în piețele în care se vandalizează (sau chiar se dărîmă) statuile lui Winston Churchill, George Washington sau a lui Indro Montanelli, în Italia, în timp ce se dezvelesc noi statui ale lui Marx și Lenin (ultima în Germania, la Gelsenkirchen). “Studiile de gen” sunt una din numeroasele portițe prin care curentul neo-marxist a ajuns să domine spațiul universitar din Occident și să-și impună de o manieră agresivă și intolerantă, chiar ca în “Evul Mediu”, viziunea a asupra societății. Orice deviere din spațiul public de la linia “politic corectă” fiind sever amendată.
Dintr-un sondaj Rasmussen Reports, din decembrie 2018 reieșea că doar 26 procente dintre adulții americani cred că mai au o deplină libertate de expresie în timp ce 68 procente dintre ei sunt convinși că poți avea mari probleme dacă să spui ceva “incorect politic”. Un alt sondaj YouGov, realizat în Marea Britanie, ajungea la aceeași concluzie: într-un raport de 48 procente vs. 35 procente cei intervievați recunoșteau că în multe chestiuni evită să spună cu adevărat ce gîndesc, din motive similare.
Cei care sunt astăzi atît de indignați și vorbesc despre instaurarea unei “poliții a gîndirii” ar trebui să se uite în cu totul altă parte. De exemplu, ar trebui să se uite la campania agresivă și la enorma reversare de ură la care este supusă celebra creatoare a cărților “Harry Potter”, J.K. Rowling, pentru vina capitală de a susține, în contextul unei discuții legate de transgenderi, că “a șterge conceptul de sex înseamnă să ștergi la nivel global realitatea femeii”. Cereri de boicot, amenințări pe Twitter, pentru delictul de “transfobie“. S-a solicitat chiar ca viitoarea sa carte, care urmează să apară la editura Hachette, să nu mai fie publicată. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu “conceptele” vehiculate la studiile de gen, ideea de bază este aceea că sexul nu există în realitate, este doar o “construcție socială”. Ele sunt parte a unei ideologii de stînga radicale care promovează o viziune a lumii în care totul, absolut totul, este văzut ca expresie a structurilor și relațiilor de putere, pe care susține că vrea să le destructureze. Această formulare vagă și elastică poate fi aplicată cu ușurință aproape în orice context și pentru a justifica aproape orice, oricît de absurd. De exemplu atunci cînd se solicită, așa cum s-a întîmplat într-o universitate americană, ca tabloul lui Shakespeare să fie înlocuit cu unul al unei obscure scriitoare lesbiene de culoare. După cum scrie Ayaan Hirsi Ali în Washington Examiner “incidentul Rowling evidențiază pericolul actual cu care se confruntă nu numai drepturile femeilor, ci și valorile noastre fundamentale, în ansamblu. Nu este nimic mai suspect decât formularea “Libertatea de exprimare … dar numai pentru un discurs aprobat”.
INTERVIURILE HotNews.ro