Sari direct la conținut

Studiu: Celule ale sistemului imunitar au capacitatea de a lupta cu varianta Omicron

HotNews.ro
Varianta Omicron a coronavirusului, Foto: Freepik
Varianta Omicron a coronavirusului, Foto: Freepik

Un nou studiu a dezvăluit că globulele albe din sânge (leucocite), componente ale sistemului de apărare al organismului, sunt capabile să declanşeze un răspuns imunitar împotriva variantei Omicron a coronavirusului, informează marţi DPAcitată de Agerpres.

Omicron are un număr mai mare de mutaţii comparativ cu alte variante ale coronavirusului şi, astfel, se poate strecura uneori pe lângă anticorpii creaţi prin vaccinare sau infectare.

Cu toate acestea, în cazul în care virusul reuşeşte totuşi să pătrundă în organism, globulele albe din sânge cunoscute sub numele de limfocite T vor ataca.

Noua cercetare, efectuată de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Melbourne şi Universitatea de Ştiinţă şi Tehnologie din Hong Kong (HKUST), a implicat analiza a peste 1.500 de fragmente de proteine virale de SARS-CoV-2 (epitopi) despre care s-a descoperit că sunt recunoscute de limfocitele T în cazul pacienţilor care s-au vindecat de COVID-19 sau după vaccinare.

Descoperirile echipei de cercetători, publicate în jurnalul Viruses, în care sunt prezentate studii revizuite de alţi oameni de ştiinţă, sugerează că este puţin probabil ca Omicron să poată evita limfocitele T, ceea ce se adaugă unui număr tot mai mare de dovezi provenite de la echipe de cercetători din întreaga lume care investighează, de asemenea, răspunsurile limfocitelor T la COVID-19.

”Deşi este un studiu preliminar, credem că aceasta este o veste pozitivă”, a declarat Matthew McKay, profesor la Universitatea din Melbourne şi coautor al studiului.

”Chiar dacă Omicron, sau o altă variantă, poate scăpa de anticorpi, un răspuns robust al celulelor T poate fi de aşteptat să ofere protecţie şi să ajute la prevenirea bolii grave. Pe baza datelor noastre, preconizăm că răspunsurile celulelor T declanşate de vaccinuri şi rapeluri, de exemplu, vor continua să ajute la protejarea faţă de Omicron, aşa cum s-a observat în cazul altor variante. Noi credem că acest lucru aduce câteva veşti pozitive în lupta la nivel mondial împotriva Omicron”, a adăugat McKay.

Potrivit cercetătorilor, cel mai îngrijorător aspect al Omicron este abundenţa de mutaţii în proteina sa ”spike”, ţinta principală a vaccinurilor anti-COVID-19.

Proteina ”spike” permite virusului să se ataşeze şi să pătrundă în celulele umane. Vaccinurile actuale induc anticorpi neutralizanţi ce vizează blocarea acestui proces, însă aceşti anticorpi s-au dovedit mai puţin eficienţi împotriva Omicron comparativ cu variantele anterioare.

Analizând epitopii virali din proteina ”spike”, vizaţi de limfocitele T la indivizi vaccinaţi sau infectaţi anterior, studiul a constatat că doar 20% au prezentat mutaţii asociate cu varianta Omicron.

Chiar şi atunci, apariţia acestor mutaţii nu înseamnă neapărat că virusul va fi capabil să se sustragă limfocitelor T ale corpului, au spus cercetătorii. ​

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro