Studiu: Numărul de sinucideri în cazul fetelor cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani este din ce în ce mai mare
În ultimii ani, rata de sinucideri în rândul fetelor a crescut într-un ritm mult mai alert decât în rândul băieților, schimbând rezultatele cercetărilor anterioare conform cărora băieții erau mai predispuși să moară în urma sinuciderii, scrie CNN.
Cercetătorii de la spitalul de copii Nationwide din Columbus, Ohio au analizat datele privind ratele sinuciderii în cazul copiilor americani și adolescenților cu vârsta cuprinsa între 10 și 19 ani intre 1975 și 2016, utilizând datele colectate de Centrele Americane de Control și Prevenire a Bolilor.
În acea perioadă, au existat mai mult de 85.000 de sinucideri în rândul copiilor și adolescenților, iar din numărul total de cazuri 80% erau băieți și 20% fete. Sinuciderile au atins punctul culminant în 1993 și au scăzut până în 2007, când numărul lor a început din nou să crească, potrivit rezultatelor publicate vineri.
Începând cu anul 2007, ratele de sinucidere în rândul fetelor cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani au crescut cu 12,7% pe an, comparativ cu 7,1% pentru băieții de aceeași vârstă. O tendință similară a fost observată pentru adolescenții de la 15 la 19 ani, ratele de sinucidere crescând cu 7,9% pentru fete și 3,5% pentru băieți.
Sinuciderea este a doua cauză principală de deces la copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 10 și 19 ani în Statele Unite, după accidente și leziuni neintenționate, potrivit CDC.