Studiu OECD: 81% dintre profesorii din România sunt mulțumiți de condițiile de angajare. Creștere spectaculoasă a satisfacției față de salarizare
Un procent de 81% dintre profesorii din România care au participat la Studiul Internaţional privind Procesul de Predare-Învăţare 2024 s-au declarat mulţumiţi de condiţiile lor de angajare, exceptând salariile, ceea ce reprezintă mai mult decât media OECD: 68%, se arată în Raportul Internaţional TALIS, informează News.ro. Astfel, nivelul de satisfacţie al profesorilor cu privire la condiţiile de angajare (exceptând salariile) a crescut cu 7 puncte procentuale din 2018 până în prezent. Totodată, 57% sunt satisfăcuţi de salarii (peste media OECD: 39%), o creştere de 34 puncte procentuale faţă de 2018.
Ministerul Educaţiei a anunţat că Raportul Internaţional TALIS dedicat Studiului Internaţional privind Procesul de Predare-Învăţare 2024 a fost lansat marţi. Pentru România, Consorţiul internaţional care a manageriat TALIS 2024 a selectat, în conformitate cu metodologia Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), 216 unităţi de învăţământ, cu un eșantion de 4.000 de profesori.
Astfel, se arată că, în România, profesorii au, în medie, 45 de ani, valoare egală din punct de vedere statistic cu media OECD (45 de ani). În plus, 32% dintre profesori au vârsta de 50 de ani şi peste (sub media OECD: 37%) şi 10% dintre profesori au sub 30 de ani (similar cu media OECD: 10%). Din 2018, ponderea profesorilor de 50 de ani şi peste a crescut cu 6 puncte procentuale.
Folosirea Inteligenței Artificiale, peste media OECD
Conform documentului, 44% dintre profesori au experienţă profesională provenită din afara sistemului educaţional (mai puţin decât media OECD: 57%), iar 7% dintre profesori sunt la „a doua carieră” (mai puţin decât media OECD: 8%).
În România, 3% dintre profesori lucrează în şcoli unde s-au predat lecţii online/hibrid în luna anterioară desfăşurării studiului (sub media OECD: 16%), iar 46% au utilizat IA în activitatea lor (peste media OECD: 36%). Dintre cei care nu au folosit IA, 58% spun că nu au competenţe (sub media OECD: 75%), 39% declară lipsă de infrastructură (similar cu media OECD: 37%).
Totodată, 83% dintre absolvenţii recenţi consideră că formarea lor iniţială a avut calitate ridicată (peste media OECD: 75%). „Între 2018 şi 2024: ponderea absolvenţilor recenţi care s-au declarat pregătiţi «destul de mult» sau «foarte mult» pentru conţinut disciplinar a scăzut cu 12 puncte procentuale, iar pentru pedagogie generală cu 18 puncte procentuale”, se mai arată în document. În ceea ce priveşte programele de iniţiere, procentul a crescut cu 36 puncte procentuale între 2018 şi 2024.
În România, 94% dintre profesori afirmă că directorii au relaţii profesionale bune cu personalul (peste media OECD: 86%), 90% primesc feedback util de la directori (peste media OECD: 77%), 95% declară că directorii au încredere în expertiza profesorilor (peste media OECD: 92%). În acelaşi timp, 96% afirmă că profesorii şi elevii se înţeleg bine (similar cu media OECD: 96%), 80% consideră că sunt apreciaţi de elevi (peste media OECD: 71%). „Acest procent scade în cazul profesorilor din şcolile cu mai mult de 30% elevi provenind din familii dezavantajate socioeconomic”, se menţionează în document.
În ceea ce priveşte relaţia cu părinţii, 74% afirmă că profesorii sunt apreciaţi de părinţi (peste media OECD: 65%), 44% colaborează cu părinţii pentru activităţi educaţionale cel puţin o dată pe lună (peste media OECD: 25%).
Doar 7% dintre profesori se simt stresați
În România, 42% afirmă că profesorii sunt apreciaţi în societate (peste media OECD: 22%), 21% cred că opiniile profesorilor sunt valorizate de factorii de decizie (peste media OECD: 16%, dar cu 3 puncte procentuale mai puţin decât în 2018), 59% dintre debutanţi au ales profesia de cadru didactic ca primă opţiune profesională (similar cu media OECD: 58%).
În plus, 81% dintre profesori ”sunt de acord” sau ”sunt într-o mare măsură de acord” că sunt mulţumiţi de condiţiile lor de angajare (exceptând salariile) (mai mult decât media OCDE: 68%). Nivelul de satisfacţie al profesorilor cu privire la condiţiile de angajare (exceptând salariile) a crescut cu 7 puncte procentuale din 2018 până în prezent. De asemenea, 57% sunt satisfăcuţi de salarii (peste media OECD: 39%), o creştere de 34 puncte procentuale faţă de 2018.
Totodată, 7% dintre profesori afirmă că resimt stres ridicat la locul de muncă (sub media OECD: 19%), 4% spun că munca le afectează sănătatea mintală ”foarte mult” (sub media OECD: 10%), 3% spun că le afectează sănătatea fizică ”foarte mult” (sub media OECD: 8%). Între 2018 şi 2024, ponderea profesorilor care experimentează un nivel ridicat de stres în activitatea lor a crescut cu 2 puncte procentuale. Cele mai frecvente surse de stres sunt indicate responsabilitatea pentru rezultate (43%), disciplina în clasă (37%), sarcini administrative excesive (37%).
De asemenea, 96% dintre profesorii din România declară că sunt satisfăcuţi cu locul de muncă (peste media OECD: 89%). Acest procent a crescut cu 2 puncte procentuale faţă de 2018. Totuşi, 11% dintre profesorii sub 30 de ani intenţionează să părăsească profesia în următorii 5 ani (sub media OECD: 20%).
