Sari direct la conținut

SUA: 764 de cazuri de rujeolă au fost raportate în acest an, cele mai multe în New York

HotNews.ro
Copil cu rujeola, Foto: Flickr/ Dave Haygarth
Copil cu rujeola, Foto: Flickr/ Dave Haygarth

Numărul de cazuri de rujeolă raportate în acest an în Statele Unite a ajuns la 764, potrivit Centrului American pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), scrie CNN.

Săptămâna aceasta au fost mai mult de 60 de cazuri decât săptămâna trecută raportate de agenție, care actualizează numărul de cazuri în fiecare luni. Cazurile raportate de departamentele de sănătate de stat până în data de 2 mai sunt incluse în număr, dar cazurile raportate ulterior nu vor fi luate în considerare până săptămâna viitoare.

Pennsylvania, care a raportat cinci cazuri joi, este al 23-lea stat de pe lista de cazuri raportate în acest an. Celelalte state sunt: Arizona, California, Colorado, Connecticut, Florida, Georgia, Illinois, Indiana, Iowa, Kentucky, Maryland, Massachusetts, Michigan, Missouri, Nevada, New Hampshire, New Jersey, New York, Oregon, Texas, Tennessee și Washington.

Cincizeci și două din cele 60 de cazuri noi raportate în această săptămână au fost în New York: 41 în New York City , 11 în Rockland County , potrivit CDC. În total, New York a raportat 716 cazuri de rujeolă din octombrie, când un copil nevaccinat a călătorit în Israel și s-a întors acasă cu boala extrem de contagioasă, potrivit oficialilor din domeniul sănătății.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro