Sari direct la conținut

SUA avertizeaza Marea Britanie sa nu paraseasca Uniunea Europeana

HotNews.ro
Philip Gordon, Foto: Agerpres/AP
Philip Gordon, Foto: Agerpres/AP

Statele Unite ale Americii vor ca Marea Britanie sa ramana in Uniunea Europeana si se teme ca o iesire a britanicilor ar fi impotriva intereselor americane, a declarat miercuri un oficial de rang inalt din administratia presedintelui Barack Obama, conform Reuters. Oficialul de rang inalt este chiar Philip Gordon, cel care a fost trimis in vara in Romania pentru a discuta cu oficialii tarii noastre ingrijorarile referitoare la actiunile guvernului, ce amenintau in viziunea americanilor „mecanismul democratic de control si echilibru al puterilor in stat”.

„Avem o relatie in crestere cu UE, o institutie, care are o influenta din ce in ce mai mare in lume, si vrem sa vedem si o voce puternica a britanicilor in aceasta Uniune”, a declarat Philip H. Gordon, Asistent-Secretar de Stat pentru Afaceri Europene si Eurasiatice, la o intrunire de la Londra.

„Acesta este interesul Americii”, a adugat Philip Gordon. „Mai mult decat orice, vocea sa (a Marii Britanii – n.red.) in cadrul Uniunii Europene este esentiala pentru Statele Unite ale Americii”, a concluzionat Gordon.

Oficialii americani au lansat avertismente similare in privat, in ultimele saptamani, dar a fost pentru prima data cand un membru senior al guvernului Obama a vorbit despre riscurile generate de dezbaterea din Marea Britanie cu privire la viitorul sau european.

Premierul britanic David Cameron este asteptat sa spuna in discursul sau ca daca va fi ales cu o majoritate in 2015, el va folosi o revizuire a tratatului UE pentru a sprijini noi acorduri de guvernare in zona euro pentru a repatria unele puteri, scrie The Guardian.

Noii termeni ai parteneriatului cu UE vor fi supusi unui referendum.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro