SUA blochează întoarcerea în țară a cetățenilor americani aflați în Congo, din cauza epidemiei de Ebola
Administrația Trump a anunțat luni târziu că le interzice cetățenilor americani aflați în Republica Democrată Congo să călătorească spre Statele Unite cu zboruri comerciale, relatează Reuters, citând un oficial american.
Măsura, adoptată în baza unei reglementări din domeniul transporturilor cunoscută sub numele de „Titlul 49”, îi va plasa pe cetățenii americani aflați în Congo sau pe cei care au părăsit recent această țară africană pe o listă de „interdicție la îmbarcare” („do-not-board”) până când vor petrece cel puțin 21 de zile într-o țară terță, a precizat oficialul.
Noile restricții sunt introduse pe fondul extinderii epidemiei de Ebola, care s-a răspândit în mai multe provincii din Congo. Numărul cazurilor confirmate de Ebola la nivel național a ajuns la 1.926, dintre care 702 s-au soldat cu decese, potrivit datelor oficiale publicate duminică seara.
Această boală virală, adesea fatală, se transmite prin contact direct cu fluidele corporale ale persoanelor sau animalelor infectate și provoacă simptome care pot include febră ridicată, vărsături și hemoragii interne și externe.
SUA le promit sprijin cetățenilor săi care au vizitat Republica Democrată Congo
Potrivit oficialului american, aproximativ douăzeci și patru de cetățeni americani urmau să se îmbarce marți în zboruri către Statele Unite după ce călătoriseră în Congo. Acesta a adăugat că Departamentul de Stat le va oferi sprijin atât lor, cât și celorlalte persoane afectate pe durata perioadei de așteptare.
Tot luni, secretarul american pentru sănătate Robert F. Kennedy Jr. a semnat un ordin în care invocă riscurile crescute reprezentate de Ebola, inclusiv răspândirea virusului până în zone aflate la doar câteva ore de Kinshasa, capitala Republicii Democrate Congo.
Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din SUA a anunțat vinerea trecută că un cetățean american care lucra pentru o organizație umanitară în Congo a fost testat pozitiv pentru virusul rar Bundibugyo care provoacă Ebola.
Totodată, autoritățile au declarat că un american infectat în Congo a fost internat luni dimineață în Germania la Spitalul Universitar din Frankfurt. CDC anunțase în luna mai că un alt cetățean american, identificat de organizația misionară „Serge Christian” drept dr. Peter Stafford, a contractat Ebola și a fost transportat în Germania pentru tratament.