SUA nu mai sunt considerate principalul inamic al Rusiei, arată un sondaj. Care sunt țările pe care rușii le consideră acum cele mai ostile
- Andrei Georgescu

Statele Unite ale Americii nu mai sunt principalul inamic al Rusiei, această poziţie fiind acum rezervată Europei, în special Franţei, Marii Britanii şi Germaniei, conform unui sondaj publicat luni, transmite EFE, preluată de Agerpres.
Potrivit unui sondaj realizat de centrul rus pentru sondarea opiniei publice VTsIOM (de stat), doar 27% dintre ruşi consideră în prezent SUA drept ţară inamică, faţă de 76 % în 2022.
În acelaşi timp, 48% dintre cei intervievaţi consideră că Rusia are acum cele mai tensionate relaţii cu Franţa, faţă de 21% în urmă cu trei ani.
Ucraina, în pofida campaniei militare lansate de Moscova în 2022, ocupă doar locul patru în rândul principalilor inamici ai Rusiei, potrivit sondajului VTsIOM.
De asemenea, sondajul arată că procentul ruşilor care consideră Ucraina drept principalul inamic al ţării a scăzut cu 5% în ultimii ani.
În ceea ce priveşte prietenii Rusiei, în 2025 această listă este condusă de China (65%), Belarus (41%), India (26%) şi Coreea de Nord (26%).