SUA ridică sancțiunile impuse de administrația Biden lui Antal Rogan, un apropiat al premierului maghiar Viktor Orban. De ce fusese sancționat

Antal Rogan, omul care va beneficia de decizie, fusese sancționat în ianuarie pentru presupusă corupție, o măsură pe care Budapesta s-a angajat să o conteste odată cu revenirea lui Trump la Casa Albă, scrie Reuters.
Washingtonul va elimina sancțiunile impuse unui apropiat al premierului maghiar Viktor Orban, a anunțat marți Departamentul de Stat, adăugând că măsurile punitive sunt incompatibile cu interesele de politică externă ale Statelor Unite.
Secretarul de stat Marco Rubio a vorbit marți cu omologul său ungar, ministrul de externe Peter Szijjarto, și l-a informat cu privire la această măsură, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce, într-un comunicat.
„Secretarul de stat l-a informat pe ministrul de externe Szijjarto cu privire la retragerea lui Antal Rogan, înalt oficial maghiar, de pe lista resortisanților special desemnați și a persoanelor sub interdicție a Departamentului Trezoreriei SUA, menționând că menținerea acestei desemnări este incompatibilă cu interesele politicii externe a SUA”, a declarat Bruce.
Cei doi au discutat, de asemenea, despre consolidarea alinierii dintre SUA și Ungaria în ceea ce privește problemele critice și oportunitățile de cooperare economică, a spus Bruce.
Orban și partidul său Fidesz au fost printre cei mai vocali susținători ai președintelui american Donald Trump în Europa.
Cine este Antal Rogan și de ce fusese sancționat
Administrația fostului președinte Joe Biden a fost cea care a impus sancțiuni împotriva lui Rogan la 7 ianuarie pentru presupusă corupție, o măsură pe care Budapesta s-a angajat să o conteste odată cu revenirea lui Trump la Casa Albă la 20 ianuarie.
Rogan este un colaborator apropiat al lui Orban, care a condus cabinetul premierului din 2015.
„De-a lungul mandatului său de oficial guvernamental, Rogan a orchestrat sistemul Ungariei de distribuire a contractelor și resurselor publice către prietenii loiali lui și partidului politic Fidesz”, a declarat în ianuarie Departamentul Trezoreriei SUA, sub conducerea lui Biden.
Rogan a fost un apropiat al lui Orban timp de decenii, conducând aparatul media al guvernului său și ajutând la orchestrarea campaniilor sale electorale.
Departamentul de Stat a declarat în ianuarie că „activitatea lui Antal Rogan” este „emblematică pentru climatul de impunitate care domneşte în Ungaria, unde oligarhii şi actorii nedemocratici au pus mâna pe elemente-cheie ale statului”.
„Statele Unite nu au luat această decizie cu uşurinţă”, a comentat ambasadorul american David Pressman în faţa presei la Budapesta, subliniind că este „neobişnuit să sancţionezi un ministru în funcţie, mai ales într-o ţară aliată”. Dar „această corupţie sistemică întruchipată de Antal Rogan afectează procesul decizional al Ungariei în chestiuni care afectează în mod direct securitatea SUA”, a argumentat el.
Orban și-a apărat principalul consilier.
„(Rogan) este ministrul însărcinat cu serviciile de securitate națională, gardianul numărul unu al suveranității naționale maghiare și dacă este pedepsit de o mare putere înseamnă că își face treaba bine, așa că acesta este punctul nostru de plecare”, a declarat Orban la postul de radio.
Probleme de corupție
Acuzațiile de corupție și clientelism l-au urmărit pe Orban de la venirea sa la putere în 2010, în timp ce relațiile Budapestei cu Washingtonul au devenit din ce în ce mai tensionate în timpul președinției lui Biden, în parte din cauza legăturilor calde ale Budapestei cu Moscova, în ciuda războiului din Ucraina.
Ungaria se află pe ultimul loc între cele 27 de ţări ale UE la acest capitol, potrivit ONG-ului Transparency International, pe fondul suspiciunilor de deturnare de fonduri care au dus la îngheţarea a miliarde de euro din fonduri europene, scrie AFP.
De la revenirea la putere a lui Viktor Orban în 2010, cercul său apropiat s-a îmbogăţit spectaculos, de la prietenul său din copilărie Lorinc Meszaros la ginerele său Istvan Tiborcz, care controlează în prezent mari părţi ale economiei.
De asemenea, liderul naţionalist a pus treptat la zid toate mecanismele de control şi echilibru, de la mass-media la sistemul judiciar.
Parlamentul European consideră că Ungaria nu mai este o adevărată democraţie, ci un „regim hibrid de autocraţie electorală”.
Orban a negat în mod repetat acuzațiile de corupție.