Sari direct la conținut

SUA vor desfăşura bombardiere B-52 şi nave de război în Orientul Mijlociu

HotNews.ro
Bombardier „B-52 Stratofortress”, Foto: PJF News / Alamy / Profimedia Images
Bombardier „B-52 Stratofortress”, Foto: PJF News / Alamy / Profimedia Images

Statele Unite au anunţat că vor desfăşura bombardiere B-52, avioane de luptă, avioane de realimentare şi distrugătoare ale Marinei SUA în Orientul Mijlociu, ca parte a unei ajustări a resurselor militare, pe măsură ce grupul de atac al portavionului Abraham Lincoln se pregăteşte să părăsească regiunea, informează agențiile Reuters și News.ro.

Departamentul Apărării a transmis vineri seară într-un comunicat că operaţiunile vor avea loc în lunile următoare şi vor demonstra flexibilitatea mişcărilor militare ale SUA în întreaga lume.

„Dacă Iranul, partenerii sau aliaţii săi profită de acest moment pentru a ataca personalul sau interesele americane din regiune, Statele Unite vor lua toate măsurile necesare pentru a-şi apăra poporul”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul-maior Patrick Ryder, într-o declaraţie.

În ultimul an, Statele Unite au avut până la două portavioane în Orientul Mijlociu, în contextul intensificării tensiunilor de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas din octombrie 2023. Retragerea portavionului Lincoln va lăsa un gol până când un alt portavion va fi trimis în regiune.

Portavionul american USS Abraham-Lincoln, Foto: Agerpres/AP
Portavionul american USS Abraham-Lincoln, Foto: Agerpres/AP

Ultima ajustare a forţelor americane în zonă vine după schimburi directe de focuri în octombrie între Israel şi Iran. Israelul se află, de asemenea, în conflict cu Hamas, susţinut de Iran în Gaza, şi cu Hezbollah în Liban, şi a efectuat atacuri în Yemen după ce a fost atacat de luptătorii Houthi, aliniaţi cu Iranul.

Statele Unite s-au angajat să ajute la apărarea Israelului împotriva atacurilor şi să protejeze forţele americane din Orientul Mijlociu, care au fost atacate de grupări susţinute de Iran în Siria, Irak, Iordania şi în largul coastelor Yemenului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro