Subiecte Limba Română la Evaluarea Națională 2025 la clasa a VI-a. Ce au avut de rezolvat elevii

Elevii de clasa a VI-a au susținut marți, 27 mai 2025, proba de Limbă și comunicare – Limba română, în cadrul Evaluării Naționale 2025. Examenul a avut o durată de 60 de minute, iar subiectele au fost împărțite în două părți: înțelegerea textului și gramatică.
Unul dintre textele la prima vedere pe baza căruia au fost formulate cerințele a fost fragmentul „Bunicul din lună”, semnat de Lavinia Braniște, potrivit Edupedu.ro, care a publicat subiectele.
La subiectul final, elevilor li s-a cerut să redacteze un text descriptiv de minimum 30 de cuvinte în care să realizeze portretul lui Iosifel, așa cum și-l imaginează.
Testul a cuprins în total 18 cerințe, care au evaluat competențele de înțelegere a textului, exprimare scrisă, utilizarea corectă a limbii române, vocabularul și elementele de construcție a comunicării.
Partea a II-a a vizat în mod special noțiuni de gramatică: ortografie, punctuație, norme ale limbii literare și lizibilitate.










Evaluarea Națională 2025 la clasa a VI-a – Rezultatele nu se trec automat în catalog
Începând cu acest an, rezultatele obținute la Evaluarea Națională de clasa a VI-a vor fi exprimate sub formă de punctaje, nu de coduri, așa cum se întâmpla anterior. Acestea nu se afișează public și nu sunt trecute automat în catalog. La cerere, punctajele pot fi transformate în calificative sau note.
Rezultatele testelor sunt analizate de profesori și pot fi folosite pentru a face un plan personalizat de învățare pentru fiecare elev, dacă este nevoie. Părinții vor fi informați despre nivelul de pregătire al copilului.
Calendar Evaluarea Națională 2025 la clasa a VI-a
- Marți, 27 mai 2025 – Proba la Limbă și comunicare (Limba română)
- Miercuri, 28 mai 2025 – Proba la Matematică și științe ale naturii
Calendar Evaluarea Națională 2025 la clasa a VIII-a
- 23 iunie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
- 25 iunie 2025: Matematică – probă scrisă
- 27 iunie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
Absolvenții clasei a VIII-a vor afla primele rezultate pe 3 iulie, urmând ca după contestații notele finale să fie afișate pe 10 iulie.