Sari direct la conținut

Subiectele si Baremul de la examenul scris de Limba si literatura romana – sesiunea speciala a Bacalaureatului 2013

HotNews.ro
BAC Special 2013, Foto: edu.ro
BAC Special 2013, Foto: edu.ro

Peste 200 de absolventi de liceu care participa la olimpiade sau concursuri nationale au sustinut luni, 27 mai, prima proba scrisa a sesiunii speciale a Bacalaureatului 2013. Este vorba despre examenul de Limba si literatura romana, iar subiectele au fost diferentiate. La profilul Real, la primul subiect candidatii au raspuns mai multor cerinte, pornind de la poezia „Din cerurile-albastre” a lui Mihai Eminescu, in timp ce la profilul Umanist primul subiect a tratat poezia „Amintire” scrisa de Lucian Blaga.

Descarca de mai jos subiectele si baremele integrale de la sesiunea speciala BAC 2013:

Subiecte – Limba si literatura romana / Profilul real

„Varianta 2

Toate subiectele sunt obligatorii. Se acorda 10 puncte din oficiu.

Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.

SUBIECTUL I (30 de puncte)

Citeste urmatorul text:

1 Din cerurile-albastre

Luceferi se desfac,

Zambind iubirii noastre

Si undelor pe lac.

De glasul pasarelelor

Pe ganduri codru-i pus.

O, stelelor, stelelor,

Unde v-ati dus?

9 In turme calatoare

Trec nourii pe ceri,

Ce seaman pieritoare

Duioaselor dureri.

De stralucirea florilor

E campul tot rapus.

O, norilor, norilor,

Unde v-ati dus?

17 Soptiri aeriane

Patrund din mal in mal

S-a stelelor icoane

Pre fiecare val.

De ochii tai cei plini de-amor

Aminte mi-am adus

O, stelelor, stelelor,

Unde v-ati dus?

25 Cum iedera se leaga

De ramuri de stejar,

Mi-a fost odata draga

Si draga-mi este iar.

De bratul tau cuprins cu dor

Aminte mi-am adus.

O, bratelor, bratelor,

Unde v-ati dus?

(Mihai Eminescu, Din cerurile-albastre)

Redacteaza, pe foaia de examen, raspunsul la fiecare dintre urmatoarele cerinte cu privire la text:

1. Numeste cate un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor: zambind si odata. 2 puncte

2. Explica rolul cratimei in secventa: S-a stelelor icoane. 2 puncte

3. Construieste un enunt in care sa folosesti o locutiune/expresie care sa contina substantivul ochi. 2 puncte

4. Mentioneaza doua marci lexico-gramaticale ale subiectivitatii prezente in textul dat. 4 puncte

5. Precizeaza doua motive literare identificate in textul dat. 4 puncte

6. Selecteaza doua secvente din text care contureaza dimensiunea spatiala a imaginarului poetic. 4 puncte

7. Prezinta semnificatia a doua figuri de stil diferite din a doua strofa. 4 puncte

8. Ilustreaza, cu exemple din text, doua trasaturi ale genului liric. 4 puncte

9. Comenteaza, in 60 – 100 de cuvinte (sase – zece randuri), prima strofa a textului, prin evidentierea relatiei dintre ideea poetica si mijloacele artistice. 4 puncte

SUBIECTUL AL II-LEA (30 de puncte)

Scrie un text de tip argumentativ de 150 – 300 de cuvinte (15 – 30 de randuri) despre modul in care activitatea de voluntariat contribuie la dezvoltarea personala.

In elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:

– sa respecti structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor in scris, utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate exprimarii unei aprecieri; 8 puncte

– sa ai continutul adecvat argumentarii pe o tema data: formularea ipotezei/a propriei opinii fata de problematica pusa in discutie, enuntarea si dezvoltarea corespunzatoare a doua argumente adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 16 puncte

– sa respecti normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie si de punctuatie) si limitele de spatiu indicate. 6 puncte

SUBIECTUL AL III-LEA (30 de puncte)

Redacteaza un eseu de 600 – 900 de cuvinte (doua – trei pagini), in care sa prezinti relatia dintre doua personaje dintr-un roman psihologic studiat.

In elaborarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele repere:

– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecaruia dintre personajele alese din romanul psihologic studiat;

– evidentierea, prin doua episoade/citate/secvente comentate, a modului in care evolueaza relatia dintre cele doua personaje;

– ilustrarea a patru elemente de structura si de compozitie ale romanului psihologic studiat, semnificative pentru analiza relatiei dintre cele doua personaje (de exemplu: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale, incipit, final, tehnici narative, perspectiva narativa, registre stilistice, limbajul personajelor etc.);

– sustinerea unei opinii despre modul in care o idee sau tema romanului psihologic studiat se reflecta in evolutia relatiei dintre cele doua personaje.

Nota!

Ordinea integrarii reperelor in cuprinsul eseului este la alegere.

Pentru continutul eseului vei primi 16 puncte (cate 4 puncte pentru fiecare cerinta/reper).

Pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor in scris – 3 puncte; abilitati de analiza si de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuatia – 2 puncte; asezarea in pagina, lizibilitatea – 1 punct; incadrarea in limitele de spatiu indicate – 1 punct).

In vederea acordarii punctajului pentru redactare, eseul trebuie sa aiba minimum 600 de cuvinte (doua pagini) si sa dezvolte subiectul propus.”

Subiecte – Limba si literatura romana / Profilul umanist

„Varianta 2

Toate subiectele sunt obligatorii. Se acorda 10 puncte din oficiu.

Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.

SUBIECTUL I (30 de puncte)

Citeste urmatorul text:

Unde esti astazi nu stiu.

Vulturii treceau prin Dumnezeu deasupra noastra.

Alunec in amintire, e-asa de mult de-atunci.

Pe culmile vechi unde soarele iese din pamant

privirile tale erau albastre si-nalte de tot.

Zvon legendar se ridica din brazi.

Ochi atot intelegator era iezerul* sfant.

In mine se mai vorbeste si astazi despre tine.

Din gene, ape moarte mi se preling.

Ar trebui sa tai iarba,

ar trebui sa tai iarba pe unde-ai trecut.

Cu coasa tagaduirei pe umar

in cea din urma tristete ma-ncing.

(Lucian Blaga, Amintire)

*iezer, iezere – lac adanc (de munte)

Redacteaza, pe foaia de examen, raspunsul la fiecare dintre urmatoarele cerinte cu privire la text:

1. Numeste cate un sinonim neologic pentru sensul din text al cuvintelor: sfant si tagaduire. 2 puncte

2. Explica rolul cratimei in secventa: si-nalte de tot. 2 puncte

3. Construieste un enunt in care sa ilustrezi sensul conotativ al cuvantului soare. 2 puncte

4. Precizeaza o tema si un motiv literar identificate in textul dat. 4 puncte

5. Mentioneaza doua marci lexico-gramaticale ale subiectivitatii prezente in textul dat. 4 puncte

6. Selecteaza doua secvente din text care contureaza dimensiunea temporala a imaginarului poetic. 4 puncte

7. Prezinta semnificatia a doua figuri de stil diferite din a doua strofa. 4 puncte

8. Ilustreaza, cu exemple din text, doua trasaturi ale genului liric. 4 puncte

9. Comenteaza, in 60 – 100 de cuvinte (sase – zece randuri), prima strofa a textului dat, prin evidentierea relatiei dintre ideea poetica si mijloacele artistice. 4 puncte

SUBIECTUL AL II-LEA (30 de puncte)

Scrie un text de tip argumentativ de 150 – 300 de cuvinte (15 – 30 de randuri) despre utilitatea cunoasterii biografiei artistului in vederea intelegerii operei sale.

In elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:

– sa respecti structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor in scris, utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate exprimarii unei aprecieri; 8 puncte

– sa ai continutul adecvat argumentarii pe o tema data: formularea ipotezei/a propriei opinii fata de problematica pusa in discutie, enuntarea si dezvoltarea corespunzatoare a doua argumente adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 16 puncte

– sa respecti normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie si de punctuatie) si limitele de spatiu indicate. 6 puncte

SUBIECTUL AL III-LEA (30 de puncte)

Redacteaza un eseu de 600 – 900 de cuvinte (doua – trei pagini), in care sa prezinti particularitatile de constructie a unui personaj dintr-un text narativ studiat, apartinand lui Ioan Slavici, Liviu Rebreanu sau G. Calinescu.

In elaborarea eseului, vei avea in vedere urmatoarele repere:

– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/conflictele din textul narativ studiat;

– evidentierea, prin doua episoade/citate/secvente comentate, a unei trasaturi a personajului ales;

– ilustrarea a patru elemente de structura si de compozitie ale textului narativ, semnificative pentru constructia personajului ales (de exemplu: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale, incipit, final, tehnici narative, perspectiva narativa, registre stilistice, limbajul personajelor etc.);

– sustinerea unei opinii despre modul in care o idee sau tema textului narativ studiat se reflecta in constructia personajului ales.

Nota!

Ordinea integrarii reperelor in cuprinsul eseului este la alegere.

Pentru continutul eseului vei primi 16 puncte (cate 4 puncte pentru fiecare cerinta/reper).

Pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor in scris – 3 puncte; abilitati de analiza si de argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte; punctuatia – 2 puncte; asezarea in pagina, lizibilitatea – 1 punct; incadrarea in limitele de spatiu indicate – 1 punct).

In vederea acordarii punctajului pentru redactare, eseul trebuie sa aiba minimum 600 de cuvinte (doua pagini) si sa dezvolte subiectul propus.

Calendarul sesiunii speciale a Bacalaureatului 2013

Ministerul Educatiei organizeaza in fiecare an scolar o sesiune speciala de bacalaureat, pentru elevii din clasele a XII-a/a XIII-a participanti la loturile olimpice si la competitiile sportive si artistice internationale care se desfasoara in perioada sesiunii normale de bacalaureat. La sesiunea de anul acesta participa 257 de absolventi de liceu.

20 – 21 mai 2013 Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba romana – proba A

Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala in limba materna – proba B

22 – 23 mai 2013 Evaluarea competentelor digitale – proba D

24 – 25 mai 2013 Evaluarea competentelor lingvistice intr-o limba de circulatie internationala – proba C

27 mai 2013Limba si literatura romana – proba E)a) – proba scrisa

28 mai 2013 Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – proba scrisa

29 mai 2013 Proba la alegere a profilului si specializarii – proba E)d) – proba scrisa

30 mai 2013 Limba si literatura materna – proba E)b) – proba scrisa

Afisarea rezultatelor pana la ora 18

Depunerea contestatiilor (orele 18 – 20)

31 mai 2013 Rezolvarea contestatiilor

Afisarea rezultatelor finale

2012: Promovabilitate de 34,20% la sesiunea speciala pentru olimpici si participanti la concursuri sportive

Amintim ca anul trecut la sesiunea speciala a Bacalaureatului 2012 promovabilitatea a fost de 34,20%. La acea sesiune au fost inscrisi 880 de candidati, au fost prezenti 877 si au fost admisi 300. In total au fost eliminati pentru ca au incercat sa copieze 25 de candidati. Secretarul de stat pentru invatamantul preuniversitar, Stelian Fedorca, a precizat atunci ca majoritatea celor care au picat sunt dintre candidatii care participa la olimpiade si concursuri internationale sportive.

Din totalul de 880 de elevi inscrisi anul trecut la bacalaureatul special, „doar 45 sunt olimpici care participa la olimpiade internationale pe diverse discipline si care nu sunt sportivi”, a declarat pentru HotNews.ro Radu Gologan, coordonatorul lotului olimpic de matematica. Pe de alta parte, si Comitetul Olimpic si Sportiv Roman (COSR) a solicitat Autoritatii Nationale pentru Sport si Tineret (ANST) si Ministerului Educatiei sa demareze o investigatie, dupa ce la sesiunea speciala organizata pentru olimpici au participat peste 900 de candidati, desi la Centrele Nationale Olimpice pentru Pregatirea juniorilor activau doar 108 sportivi cu varsta de bacalaureat.

In replica, Ministerul Educatiei a precizat atunci ca listele cu participantii la competitiile sportive care opteaza sa sustina bacalaureatul in sesiunea speciala sunt avizate si asumate integral de catre federatiile sportive nationale.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro