Sari direct la conținut

Subiectele zilei: Promisiunile lui Liviu Dragnea, după doi ani de guvernare: Autostrăzi, Fond de investiţii de 10 miliarde de euro, 1.000 de grădiniţe, 31 de staţiuni balneare; Mii de români au aflat de la ANAF că au fost înșelați. “Nu e semnătura mea”; PSD, cotat la peste 30% într-un sondaj apărut chiar în ziua în care partidul decide dacă dă amnistie şi graţiere

HotNews.ro
subiecte, Foto: Colaj foto
subiecte, Foto: Colaj foto

Europa de Est se autodesfiinţează. Vestul şi nordul Europei se confruntă cu lipsa specialiştilor, iar estul şi sudul cu un şomaj ridicat. „Migraţia calificată” pare soluţia miraculoasă. Dar Europa de Est are doar de pierdut, crede Norbert Mappes-Niediek. Germania are nevoie de forţă calificată de muncă, mai ales, dar nu numai, în domenii precum îngrijire şi sănătate. Ce e mai comfortabil, decât să caute în imediata vecinătate? Ferm împotriva imigraţiei sunt astăzi doar veşnicii nostalgici sau populiştii de dreapta. „Migraţia calificată” reprezintă noua terminologie miraculoasă. Germania dă dovadă de deschidere şi se aruncă în lupta pentru cele mai bune creiere din întreaga lume, scrie Deutsche Welle.

Promisiunile lui Liviu Dragnea, după doi ani de guvernare: Autostrăzi, Fond de investiţii de 10 miliarde de euro, 1.000 de grădiniţe, 31 de staţiuni balneare. Preşedintele social-democraţilor, Liviu Dragnea, a declarat că până la finele anului Guvernul va aproba Fondul de investiţii locale, Fondul de dezvoltare a sistemului balnear şi schema de ajutor de stat pentru 1.000 de grădiniţe cu profil sportiv. PSD ar lua în calcul şi impozitarea companiilor din energie şi s-a lansat într-un atac dur la sistemul bancar din România.„Toţi funcţionarii vor primi anual două salarii pentru cheltuielile de hrană, iar din câte ştiu aţi stabilit o majorare a sporurilor pentru cadrele didactice cu 10%”, a mai spus Dragnea potrivit Libertatea.

Mii de români au aflat de la ANAF că au fost înșelați. “Nu e semnătura mea”. Peste 8 mii de români au reclamat la ANAF că unele organizaţii s-au folosit de datele lor pentru a primi bani din direcţionarea a 2 la sută din impozitul pe venit. Cazurile au fost descoperite după ce Fiscul a început să trimită notificări celor care apăreau în evidenţele de donaţii, iar acolo unde au fost găsite neconcordanțe banii au rămas blocaţi până când situaţiile au fost clarificate. Un bărbat din Galaţi a primit o notificare de la ANAF prin care i se cerea să confirme că a direcţionat 2% din impozitul pe venit către o organizaţie non profit din Brăila, despre care însă nu auzise niciodată, scrie Stirile ProTv.

PSD, cotat la peste 30% într-un sondaj apărut chiar în ziua în care partidul decide dacă dă amnistie şi graţiere. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, PSD ar obţine 33%, urmat la mare distanţă de PNL cu 20%. ALDE şi Pro România ar scoate 9%, în timp ce USR ar strânge 7%, iar partidul lui Dacian Cioloş, abia 5%, arată o cercetare CURS. E primul sondaj din ultimele luni în care PSD trece pragul de 30%. Cifrele au fost publicate exact în ziua în care liderii social-democraţi decid dacă vor da ordonanţă pe amnistie şi graţiere.Partidul condus de Liviu Dragnea a coborât sub pragul de 25%, arată sondajul IMAS pe luna noiembrie comdandat de USR şi obţinut de Adevărul. PNL e într-o uşoară creştere (23%), scrie Adevarul.

Șapte copii săraci și visul unei nopți de iarnă. ”Moș Crăciun nu a venit niciodată. L-am văzut doar la televizor”. Viața curge altfel pentru șapte copilași și mama lor din satul Doagele. Fiecare zi e la fel. O luptă pentru supraviețuire. În cămăruța insalubră, cu geamuri prin care răzbate gerul și cu o ușă care abia se ține în balamale nu e loc pentru fericire. Toți cei șapte frați și mama lor dorm înghesuiți în cele două paturi din încăperea în care aerul e dezmorțit cu o plită doar atunci când se face mâncare, aceeași zi de zi, fasole, cartofi și mămăligă. „Pâinea e ca și cozonacul pentru noi. Nu avem bani s-o cumpărăm”, ne explică Ludovica Iorga, mama copiilor, pe umerii căreia stă tot greul. Ea trebuie să asigure zilnic hrana familiei din 492 de lei pe lună, atât cât însumează alocațiile fraților Iorga, scrie Libertatea.

CTP, despre cenzura și telefoanele lui Adrian Năstase. Cristian Tudor Popescu a comentat la Digi24 episodul surprins săptămâna aceasta în Camera Deputaților, când Liviu Dragnea discuta cu trei lideri UDMR, iar din limbajul trupului părea a fi pus la propriu cu spatele la zid, în timp ce mimica sa spunea că vrea să fie plin de bunăvoință. Fără îndoială, au comentat observatorii, Liviu Dragnea negocia ceva cu UDMR, în condițiile în care nu mai e majoritate în Cameră, iar opoziția depune moțiune de cenzură. Pe de altă parte, aceste negocieri au adus aminte de Miron Mitrea, fostă figură influentă în PSD, dar ieșit acum din scena politică, după ce a ispășit și o condamnare, potrivit Digi24.

Numărul tinerilor a scăzut cu 2,4 milioane în ultimii 15 ani, peste 630 de mii au dispărut doar în utimii 5 ani. În perioada 2003-2018, numărul tinerilor din România (în sensul Legii tinerilor nr. 350/2006, însemnând cetățenii cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani) a scăzut cu 2.471.349, de la 7.546.097, la 5.074.748, fiind vorba de o scădere de 32,75%, potrivit unei analize făcute de Consiliul Tineretului din România. În perioada 2013-2018, deci în ultimii 5 ani, numărul tinerilor a scăzut cu 630.593, însemnând o scădere de 11,05%, mai notează raportul. Cu toate că numărul tinerilor a scăzut constant, banii pentru finanțarea tineretului, prin bugetul Ministerului Tineretului și Sportului, au însemnat alocări modeste, potrivit Edupedu.

Jurnaliștii CNN, fascinați de satele din Apuseni. Turiștii vin aici chiar și in Australia. Dacă nu v-aţi hotărât încă unde să mergeţi în vacanţa de Crăciun, una dintre variante ar fi Apusenii. Faima acestor munţi, învăluiţi în mister şi sălbăticie, a ajuns să-i fascineze şi pe jurnaliştii de la CNN. Un sondaj recent făcut de aceştia ne plaseză pe locul trei în topul celor mai frumoase destinaţii, din Europa. Străinii apreciază o plimbare cu sania trasă de cai, satele pitoreşti, peşterile sculptate în stânci şi fabuloasele, bucate ale zonei, potrivit Stirile ProTv.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro