Sari direct la conținut

Suedia donează 2 milioane de dolari pentru Radio Europa Liberă, după ce Trump a tăiat finanțarea

HotNews.ro
Suedia donează 2 milioane de dolari pentru Radio Europa Liberă, după ce Trump a tăiat finanțarea
Sediul Radio Europa Liberă din Praga. Foto: Peter Erik Forsberg/Prague / Alamy / Profimedia

Guvernul Suediei s-a angajat să doneze 2 milioane de dolari pentru Radio Europa Liberă/Radio Liberty, după ce administraţia preşedintelui american Donald Trump a îngheţat finanţarea radiodifuzorului, notează The Local, conform News.ro.

„După ce Statele Unite şi-au retras sprijinul pentru Radio Europa Liberă, oamenii din multe ţări riscă să nu aibă acces la mass-media libere”, se arată într-un comunicat al guvernului.

Acesta va dona 20 de milioane de coroane (aproximativ 2 milioane de dolari) în 2025 postului cu sediul la Praga, se menţionează în comunicat.

Fondată de Statele Unite în timpul Războiului Rece pentru a contracara propaganda sovietică, RFE/RL avea un buget anual de 142 de milioane de dolari în 2024.

În martie, Trump a îngheţat finanţarea americană de 77 de milioane de dolari acordată radiodifuzorului pentru a reduce cheltuielile guvernamentale, o decizie care a fost atacată în instanţa americană.

RFE/RL ajunge la aproape 50 de milioane de persoane din ţări precum Belarus, China, Iran sau Rusia, încercând să contracareze propaganda oficială din ţările respective. Având 1.700 de angajaţi şi difuzând emisiuni în 27 de limbi în 23 de ţări, RFE/RL a rămas operaţională, guvernul ceh intervenind, de asemenea, pentru a o menţine pe linia de plutire.

„Mass-media libere şi independente sunt esenţiale pentru democraţiile vibrante şi prospere, dar nu sunt ceva ce putem lua de la sine înţeles. Radio Europa Liberă/Radio Liberty a fost mult timp un actor-cheie în furnizarea de informaţii bazate pe fapte acolo unde este cel mai necesar”, a declarat ministra pentru Afaceri Europene a Suediei, Jessica Rosencrantz.

Președintele și directorul general al RFE/RL, Stephen Capus, a declarat după decizia lui Trump că anularea acordului de subvenționare este „un cadou uriaș făcut inamicilor Americii”.

„Ayatolahii iranieni, liderii comuniști chinezi și autocrații de la Moscova și Minsk ar sărbători dispariția RFE/RL după 75 de ani. Oferindu-le adversarilor noștri o astfel de victorie îi face pe ei mai puternici, iar America mai slabă”, a spus Stephen Capus, șeful Europei Libere.

„Ne-am bazat pe un puternic sprijin bipartizan de-a lungul istoriei de poveste a RFE/RL. Fără noi, cele aproape 50 de milioane de persoane din societățile captive care depind de noi pentru știri și informații exacte în fiecare săptămână nu vor avea acces la adevărul despre America și lume”, a adăugat Capus.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
INTERVIURILE HotNews.ro