Suma uriașă plătită de un nigerian ca să ajungă cu un taxi de la aeroportul Otopeni până în centrul Bucureștiului

Un bărbat de 43 de ani este audiat de poliţişti într-un dosar de înşelăciune după ce ar fi preluat, în regim taxi, un cetăţean nigerian de 90 de ani de la Aeroportul ”Henri Coandă” şi l-a transportat la un hotel din Bucureşti, solicitând şi încasând de la acesta aproape 400 de euro, scrie News.ro.
Potrivit Poliţiei Române, poliţiştii din cadrul Serviciului Poliţie Transporturi Aeroport ”Henri Coandă” s-au sesizat din oficiu, sâmbătă, cu privire la o posibilă înşelăciune care ar fi avut loc în zona Aeroportului Internaţional ”Henri Coandă” Bucureşti.
”Din verificările preliminare a reieşit că, la data de 27.06.2025, ora 00.51, un cetăţean nigerian, în vârstă de 90 de ani, s-a îmbarcat într-un autovehicul de transport persoane în regim taxi din faţa terminalului de sosiri, cu destinaţia un hotel din centrul Capitalei. La finalul cursei, conducătorul auto i-ar fi solicitat şi încasat, prin intermediul unui aparat POS, aproximativ 400 de euro, reprezentând contravaloarea cursei”, a arătat Poliţia.
În urma cercetărilor, a fost identiticat suspectul, un bărbat, în vârstă de 43 de ani, cetăţean român.
Poliţiştii fac cercetări în acest caz, pentru înşelăciune. Bărbatul a fost dus la audieri, urmând a fi dispuse măsuri legale.
Interviuri cu experți, reportaje exclusive și analize care pun lucrurile în perspectivă.