Suntem cumva amenintati de criza datoriilor preconizata de Martin Armstrong?

Sunt putine domenii din viata moderna in care vechea arta a profetiei este atat de proeminenta precum in finante. Pe masura ce analistii si investitorii cauta sa afle detalii despre tendintele mai importante ce guverneaza comportamentul pietei, acestia creeaza si folosesc o suita intreaga de instrumente simbolice ce ar putea, la prima vedere, sa para mai potrivite unui text medieval despre alchimie. Ganditi-va, spre exemplu, la modul in care vorbim, folosind termeni precum evening stars sau bull flags, lumanari Doji si formatiuni candlestick. Acestea sunt tipare abstracte ale caror forme se invart in spatiul din jurul miscarii si care sunt tratate ca lucruri care exista doar pentru ca, in ceea ce ne intereseaza, istoria ne spune ca au functionat.

• De la divinatie la analiza

Din acest punct de vedere, finantele fac parte din cea mai veche categorie de activitati umane si ar insemna, deci, ca analistii ale caror baze de date si modele se extind cel mai mult in trecut ar putea avea un avantaj in extragerea evenimentelor viitoare din comportamente trecute ce le-au continut.

Analistul Martin Armstrong pretinde de multa vreme ca detine un asemenea model (Modelul Armstrong al Increderii Economice – „Armstrong Economic Confidence Model”), si printre afirmatiile care au ajuns sa fie de notorietate se afla si predictia zilei in care a avut loc crash-ul bursei de valori din octombrie 1987.

Analizele lui Armstrong invoca, de obicei, cicluri care se intind pana la Venetia secolului 13 si chiar mai departe. Un articol recent foloseste un grafic creat in 1990 pentru a masura dobanzile mondiale mergand pana in anul 3000 I.Hr., atunci cand orasul sumerian Ur era, probabil, cel mai mare centru comercial al lumii.

Acestea contin extrapolari cum ar fi un ciclu de afaceri de 8,6 ani care are legatura cu constanta matematica pi (365,25 zile x 8,6 = 3141,15 zile), iar Armstrong pretinde ca guvernele lumii i-au oferit sume fantastice in schimbul modelului sau.

Modelul include elemente cum ar fi productia anuala de monezi in roma antica si colapsul inregistrat al sistemului monetar bizantin.

De asemenea, el pretinde ca CIA l-a abordat pentru accesul la acest model cu putin timp inainte ca el sa intre la puscarie pentru 12 ani pentru sfidarea curtii si frauda.

Este o situatie foarte „colorata” .

• Criza din 2015.75

La fel ca stelele seara sau lumanari invizibile ce atarna din tavan, lucrurile astea par o nebunie pana cand functioneaza. In prezent, modelul lui Armstrong reclama o criza a datoriilor suverane al carui inceput va avea loc saptamana aceasta , noul ciclu incepand, in termenii sai, pe „2015.75” sau pe limba muritorului de rand, joi.

In octombrie 1997, analistul a spus ca „crearea euro nu va face decat sa transforme speculatiile valutare in speculatii pe obligatiuni, ducand, in final, la colapsul sistemului.”

Mai recent, Armstrong a declarat cititorilor sai urmatoarele: „Pe masura ce ne apropiem de 2015.75, puteti vedea cum se schimba tendinta. Acest minim anual de 5,000 la dobanzi arata excesiva adunare si concentrare a capitalului in vest. Putem sa vedem cum criza datoriilor se desfasoara, iar asta nu se intampla doar in Grecia; Franta si Japonia au trecut prin declin chiar saptamana trecuta. Tendinta este atat de evident concentrata pe problemele noastre cu datoriile ca pietele emergente au emis inca din 2007 o creanta exprimata in dolari care este cam jumatate din intreaga datorie a Statelor Unite. Suntem martorii haosului economic ce are loc in Brazilia si Venezuela. Constructia nebuneasca a euro a subminat intregul sistem bancar european; solutia Bancii Centrale Europene: ascunde adevarul. „

Ultimele luni au fost incarcate de profetii negative si pesimism. Pe masura ce cererea chineza se destinde, materiile prime se prabusesc, iar investitorii alearga dupa refugii, tentatia de a spune ca suntem in criza a fost, in unele momente, irezistibila.

Pe 24 august, sau „Black Monday”/Lunea Neagra dupa Cassandra, bresa de corelare dintre equities si bonduri (si equities/aur) a produs pentru scurta vreme un mediu in care nimeni nu voia sa cumpere nimic; asa cum seful materiilor prime de la Saxo, Ole Hansen, a intrebat pe 25 august, „investitorii vor sa iasa din assetul cutare sau cutare, dar unde altundeva pot sa mearga decat dupa bani?”.

Desigur, pietele de azi se clatina ca urmare a colapsului celui mai mare trader de materii prime din lume, Glencore, iar factorii care au produs acel colaps par sa se intensifice. Profiturile industriale pe luna august in China au scazut cu aproape 9% year-over-year iar Rezerva Federala, in ciuda zvonurilor de crestere din ultima vreme, nu pare sa fie in stare sa se angajeze nici macar la minuscula crestere a dobanzilor pe care investitorii o asteapta cu disperare ca pe un semn de redresare.

• Cat mai e pana ajungem?

Desi toti factorii macro ce sustin pierderea la scara larga a increderii au fost vizibili de ceva vreme, este greu de evitat perceptia ca august si septembrie sunt lunile in care motorul normalitatii a inceput sa haraie din greu, iar riscul a trecut de la dificil la aproape imposibil.

Aceste luni, desigur, reprezinta ajunul lui „2015.75” al lui Armstrong, punctul in care, crede el, o era se va sfarsi si o alta va incepe. Deci e vreo urma de adevar aici?

„Intotdeauna se gaseste cineva sa ne avertizeze ca urmeaza o criza”, spune traderul pe obligatiuni al Saxo Bank, Michael Boye; „avantajul in a fi cel care a prevazut-o atunci cand nimeni nu sesiza nimic este pur si simplu prea mare”. Preocuparea specifica a lui Boye se leaga de „momentul Minsky” sau momentul in care valorile assetului au scazut brusc, semnaland o rasturnare a ciclului de afaceri. Din perspectiva lui Boye, prezicerile extrem de specifice ale acestui punct de inflexiune sunt rareori precise datorita naturii imprevizibile a evenimentului.

„Cei care avertizau in legatura cu criza creditelor ipotecare americane vorbeau despre asta din 2004 si dupa, ceea ce inseamna ca au gresit cam trei-patru ani inainte sa aiba dreptate”, spune el. „Stiau ca bula se va sparge, dar nu au stiut niciodata cand”.

• Puscaria datornicilor

Mai specific, totusi, Boye afirma ca este de acord in principiu cu teza crizei datoriilor a lui Armstrong. „Ceea ce am facut de la criza financiara incoace”, spune el, „a fost sa mutam toate problemele cu datoriile din bilanturile persoanelor, bancilor si corporatiilor la cele ale guvernelor pe partea fiscala, in timp ce injectiile masive de lichiditati de la banca centrala au tinut sistemul la suprafata din punct de vedere monetar”.

Acest lucru, desigur, reflecta parerea lui Armstrong ca „tendinta este atat de evident concentrata pe problemele noastre cu datoriile”, iar Boye indica cresterea dobanzilor ca punctul in care „toate investitiile proaste sunt descoperite din nou si incarcarea datoriei devine de nedus”.

(Merita punctat faptul ca Boye sustine de multa vreme ca Rezerva Federala nu va creste dobanzile in 2015 tocmai din acest motiv)

Totusi, in cele din urma, in timp ce Boye spune ca cel mai rau scenariu este o reactie violenta ce ar putea crea o noua criza financiara, „momentul si factorul declansator al unei asemenea reactii este imposibil de prezis”.

In timp ce modelul lui Armstrong reclama foarte specific data de 30 septembrie ￢ 1 octombrie ca fiind „data de incepere” a crizei suverane a datoriilor, el sustine si ca noul ciclu nu va fi inaugurat cu ocazia unui eveniment fulger de tipul Black Monday. Din perspectiva lui, factorul declansator din aceasta saptamana ar putea fi mai vizibil in retrospectiva decat in ziua cu pricina.

„O bula a datoriilor intr-o piata dezvoltata nu este o teorie noua, si nici cea a bulei pietelor emergente, desi aceea este o proiectie mai recenta”, spune Boye. Totusi, in final ar fi nevoie de un factor declansator si, asa cum observa si Boye, chestii precum inchiderea guvernului SUA sau criza din Grecia nu au fost capabile sa declanseze o asemenea criza.

„Si Brazilia ar putea fi un candidat,” spune Boye, „dar inca e nesigur. Multi dintre factorii pe care i-am observat in piata in ultima vreme au avut acelasi potential, iar crash-ul nu s-a materializat”.

Dupa Boye, criza datoriilor suverane este un risc, unul ce va fi „constant timp de mai multi ani”. Insa in ceea ce priveste aceasta saptamana, spune ca „as paria impotriva acestei idei”.

• Deocamdata, … e ceva

In aceasta dimineata, Martin Armstrong a publicat o scurta actualizare in care sustinea ca „Faptul ca bursele intra in rasturnarea de situatie din 2015.75 in scadere mai degraba decat sa fie in crestere indica modul in care ar trebui sa ne asteptam sa se desfasoare viitorul”. Adauga, cu un ton si mai lugubru, ca – cel putin in termenii modelului sau – acest lucru inseamna „pana acum e bine”.

„Inca mai putem sa scuturam copacul si sa trimitem banii in bratele deschise ale guvernului”, concluzioneaza el. „Si apoi sa ne pazim de consecinte”.

Pentru majoritatea oamenilor, criza actuala a sentimentului risk-off si riscul unei crize a datoriilor suverane este ceva aproape invizibil. Poate s-a manifestat in cateva randuri rosii dintr-un bilant sau in infatisarea ingrijorata a unui consilier de pensii, dar e posibil sa nu se exprimat deloc.

Pentru ghicitorii lumii financiare, insa, in aer plutesc multe simboluri si semne rele. Apar bear flags, formatiuni Harami, iar formatiunile evening stars atarna printre valurile de soc invizibile ale comportamentelor noastre. Prezic acestea o schimbare materiala ce se va manifesta in mundan, va deveni „reala” chiar si pentru cei ce nu observa semnele rele?

Aceasta depinde de relatia dintre simboluri si realitate, al carei studiu este probabil una dintre cele mai vechi arte umane.

Martin Armstrong pretinde ca are un fir in aceasta poveste. Bancherii centrali ai lumii sunt platiti frumusel pentru a fi cel putin cu jumatate de pas in fata noastra. Michael Boye numeste vanatoarea dupa un catalizator „ghiceala pura” in timp ce este, in mare parte, de acord cu riscul presupus de datoriile suverane.

Intr-o asemenea incaierare de voci si printre atatea simboluri, poate fi dificil sa stii unde-ti pui banii. Totusi, pentru investitorul activ pare a fi momentul unor decizii, cu tot cu momentul Minsky sau nu.