Sari direct la conținut

Sunteți față în față cu Vladimir Putin, ce i-ați spune? Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, are două chestiuni urgente pe listă

HotNews.ro
Bogdan Aurescu, Foto: mae.ro
Bogdan Aurescu, Foto: mae.ro

Bogdan Aurescu a făcut un exerciţiu de imaginaţie, la Prima TV, şi a declarat că, dacă s-ar afla faţă în faţă cu Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, i-ar transmite acestuia că UE şi NATO nu reprezintă ameninţări la adresa Federaţiei Ruse, dar şi că este interesat de progresele Comisiei comune care se ocupă de tezaurul României depus la Moscova în Primul Război Mondial.

Bogdan Aurescu a fost întrebat, la Prima TV, duminică, ce i-ar transmite lui Vladimir Putin, dacă s-ar afla faţă în faţă, acesta răspunzând că România aşteaptă o relaţie pragmatică şi predictibilă.

”I-aş spune că România aşteaptă de la Federaţia Rusă o relaţie, pe de-o parte pragmatică, dar pe de altă parte, predictibilă, care să fie în conformitate cu interesele atât ale unei părţi, cât şi ale celeilalte părţi. Iar o astfel de relaţie trebuie să se desfăşoare, în mod evident, pe fundalul respectării ordinii publice internaţionale. De asemenea, cred că aş putea să îi spun şi faptul că UE şi NATO nu reprezintă ameninţări la adresa Federaţiei Ruse şi că există căi de cooperare pe care atât Uniunea Europeană, cât şi NATO, organizaţiile din care România face parte şi unde România este parte integrantă a deciziei, sunt organizaţii care doresc să coopereze cu Federaţia Rusă, sigur, în măsura în care şi Federaţia Rusă are această dorinţă”, a declarat Bogdan Aurescu, citat de news.ro.

Ministrul de Externe a adăugat că este interesat şi de progresul Comisiei care se ocupă de tezaurul României aflat la Moscova.

”Nu în ultimul rând, cred că un element interesant şi important pe care aş putea să îl comunic părţii ruse ar fi că suntem interesaţi, în continuare, de progrese în ceea ce priveşte Comisia comună care se ocupă de tezaurul României care a fost depus la Moscova, în anii Primului Război Mondial”, a mai afirmat Aurescu.

”Nu am abandonat acest subiect”, a adăugat ministrul de Interne, precizând că ar fi trebuit să mai fie o reuniune a Comisiei, amânată însă din cauza pandemiei.

”Contextul este de aşa natură încât este complicat să organizezi astfel de reuniuni, dar este un subiect pe care noi în continuare îl urmărim cu toată atenţia”, a declarat Aurescu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro