Sari direct la conținut

SuperLiga: Cârțu, mulțumit, dar cu reproșuri: „Locul 1 era al nostru”. Președintele onorific al Craiovei a analizat punctajul echipei

HotNews.ro
SuperLiga: Cârțu, mulțumit, dar cu reproșuri: „Locul 1 era al nostru”. Președintele onorific al Craiovei a analizat punctajul echipei
Sorin Cârțu/Profimedia

În pauza competițională prilejuită de meciurile echipei naționale cu Moldova și Austria, președintele onorific al Universității Craiova, Sorin Cârțu, a analizat parcursul echipei oltene.

Universitatea Craiova, acum pe locul 3, a adunat în primele 12 etape din SuperLigă 24 de puncte, un scor pe care Cârțu îl consideră în principiu satisfăcător, având în vedere obiectivele ambițioase pe care echipa antrenată de Mirel Rădoi vizează calificarea în Conference League și titlul.

Cu toate acestea, Cârțu este de părere că oltenii ar fi putut avea un bilanț mult mai bun.

Oficialul Craiovei consideră că echipa a pierdut puncte și pe mâna ei, dar și din cauza arbitrajului lui Adrian Cojocaru de la meciul cu Dinamo, scor 2-2.

„Una peste alta, e o medie de două puncte pe meci. Am avut obiectivul de a ne califica în Conference, iar în campionat de a câștiga titlul. Am irosit 5-6 puncte în ultimele meciuri. Până atunci a fost o evoluție constant bună, spre foarte bună.

Am irosit vreo 3 din cauza noastră, cu Botoșani, Galați, cu FCSB. Două ni le-a irosit domnul Cojocaru, cu Dinamo, cele care au creat polemică și nervozitate la echipă și nesiguranță pentru celelalte partide. Ne-am simțit nedreptățiți și nu am putut trece peste.

Noi am avut un început bun de play-off anul trecut apoi am căzut. Trebuie să învățăm din experiențe. Unele puncte le-am avut în mână. La momentul ăsta locul 1 era al nostru.

Nouă ne trebuie un echilibru emoțional. Trebuie să vedem și greșelile noastre. Punctele nu au fost pierdute doar din cauza arbitrajului, ci și din cauza noastră”, a declarat Sorin Cârțu, la Prima Sport 1, conform GSP.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro