Sari direct la conținut

SuperLiga: Oțelul se pregătește la Galați pentru a doua parte a sezonului. Jucătorii pe care îi are la dispoziție Laszlo Balint

HotNews.ro
SuperLiga: Oțelul se pregătește la Galați pentru a doua parte a sezonului. Jucătorii pe care îi are la dispoziție Laszlo Balint
Oțelul Galați (FOTO: ascotelul.ro)

Lotul de jucători al echipei Oțelul Galați s-a reunit duminică, sub comanda tehnicianului Laszlo Balint, la antrenamentul programat pe terenul 2 al stadionului Oțelul fiind prezenți și mulți suporteri roș-alb-albaștri, relatează ascotelul.ro.

La prima ședință de pregătire, staff-ul tehnic a avut la dispoziție 23 jucători din lotul cu care a încheiat anul precedent, urmând a fi testați și câțiva jucători în săptămâna următoare. Au lipsit motivat Ne Lopes, Kazu și Andrezinho, aceștia urmând a se alătura lotului luni, 5 ianuarie.

Oțelarii se vor pregăti în această perioadă local, la stadionul Oțelul, iar la finalul săptămânii următoare, sâmbătă, 10 ianuarie, vor susține un meci de verificare pe terenul formației Unirea Slobozia.

Primul joc oficial al anului este programat duminică, 18 ianuarie, atunci când elevii lui Laszlo Balint se vor deplasa la Cluj-Napoca pentru duelul cu CFR din etapa 22 a Superligii. Partida va avea loc cu începere de la ora 17:45, pe stadionul Dr. Constantin Rădulescu.

Cei 23 de jucători de la Oțelul Galați prezenți la prima ședință de pregătire:

  • Portari: Gabriel Ursu, Iustin Popescu, Cosmin Dur-Bozoancă
  • Fundași: Milen Zhelev, Andrei Rus, Paul Iacob, Diego Zivulic, Emilian Neicu, Conrado Buchanelli Holz
  • Mijlocași: Joao Lameira, Andrei Ciobanu, Joao Paulo, Pedro Nuno, Cristian Chira, Denis Bordun, Radu Postelnicu, Matei Frunză, Ștefan Bană, Daniel Sandu
  • Atacanți: Paulinho, Patrick Fernandes, Cristian Neicu

INTERVIURILE HotNews.ro