Sari direct la conținut

SuperLiga: Victorie in extremis pentru UTA Arad, printr-un gol marcat în minutul 96

HotNews.ro
SuperLiga: Victorie in extremis pentru UTA Arad, printr-un gol marcat în minutul 96
Meciul de fotbal dintre Petrolul Ploiești și UTA Arad, din cadrul Play out-ului Superligii, desfășurat pe Stadionul Ilie Oana din Ploiești, pe 22 aprilie 2024. FOTO: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES / imago sportfotodienst / Profimedia

UTA Arad a câștigat in extremis cu Petrolul Ploiești, 1-0 (0-0), luni seară, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 19-a a Superligii de fotbal.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Alin Roman (90+6), din lovitură liberă de la 20 de metri.

Ploieștenii au avut ocazii prin Tomi Jyry (28) și Valentin Gheorghe (45+3), dar portarul Andrei Gorcea a respins de fiecare dată, notează Agerpres.

UTA a avut o bară (90+1), centrarea lui Benjamin van Durmen fiind deviată de Sergiu Hanca.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiție internă de 59 de ori, de 27 de ori s-au impus arădenii, de 21 de ori au câștigat prahovenii, iar alte 11 partide s-au terminat la egalitate.

Petrolul a încheiat o serie de șapte meciuri fără înfrângere în campionat, trei victorii și patru egaluri. UTA are patru victorii și un eșec în ultimele cinci etape.

În tur, UTA s-a impus cu 2-1.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro