Sari direct la conținut

Surpriză pentru un tânăr care și-a aranjat o întâlnire pe un site. Cum a ajuns să fie închis în casă și pus să dea bani pentru „deranjul creat”

HotNews.ro
Surpriză pentru un tânăr care și-a aranjat o întâlnire pe un site. Cum a ajuns să fie închis în casă și pus să dea bani pentru „deranjul creat”

​Un bărbat de 32 de ani din Deva și-a stabilit o întâlnire pe un site de socializare, însă a avut surpriza să constate când a ajuns la adresă că persoana cu care vorbise era, de fapt, un bărbat și nu o femeie, cum crezuse.

„Ajuns la adresă, bărbatul a constatat faptul că persoana nu corespunde cu cea din anunţul publicat, fiind, de fapt, un tânăr, şi a vrut să plece, moment în care tânărul a închis uşa cu cheia şi i-a solicitat o sumă de bani ‘pentru deranjul creat’. Întrucât bărbatul nu a fost de acord să achite suma solicitată, acesta a fost lovit cu pumnul în zona feţei şi deposedat de portofel”, a precizat IPJ Hunedoara, citat de Agerpres.

​Agresorul este un tânăr de 22 de ani, din judeţul Satu Mare, și este cercetat de poliţiştii din Deva pentru tâlhărie şi lipsire de libertate în mod ilegal.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat în faţa magistraţilor pentru luarea măsurilor legale.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro