Sari direct la conținut

Surse: Sorin Ovidiu Vantu este dat in consemn la frontiera

HotNews.ro

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vantu a fost dat in consemn la frontiera intr-un dosar deschis de procurori in vara acestui an in cazul Nicolae Popa, considerat mana dreapta al celui care trece drept parintele FNI, au declarat pentru HotNews.ro surse apropiate anchetei. Popa a fugit din tara in urma cu noua ani dupa prabusirea Fondului National de Investitii. A fost condamnat in dosarul FNI in iunie 2009 la 15 ani de inchisoare. Tot atunci, s-a emis un mandat european de arestare. Popa a fost arestat provizoriu in Indonezia pe data de 2 decembrie. Ministerul Justitiei a transmis miercuri cererea de extradare a lui Nicolae Popa din Indonezia.

„Au fost persoane din Romania care l-au ajutat cu bani in toata aceasta perioada”, au declarat pentru HotNews.ro surse apropiate anchetei. Acest lucru inseamna ca exista indicii serioase sau chiar probe ca Popa a fost ajutat inclusiv de Vantu, care ar putea avea cel putin calitatea de suspect de favorizarea infractorului in acest dosar. Sorin Ovidiu Vantu a declarat pentru HotNews.ro ca nu l-a ajutat pe Popa cu bani: „Nu. N-am ce sa discut despre treburile astea„. Intrebat daca stie ca este dat in consemn la frontiera, omul de afaceri a raspuns sec: „Habar n-am”.

Iata ce declara SOV in interviul acordat HotNews.ro despre posibilitatea de a fi anchetat in dosarul Popa:

DT: Va temeti ca domnul Popa va depune marturie impotriva dumneavoastra?

SOV: Dragul meu, orice este posibil. Dar cuvantul „teama” excludeti-l. Din nefericire, daca imi permiteti, urmare a unor conditii fizice, eu nu am invatat sa fug. Eu nu am invatat sa fug. Nu stiu sa fug. Viata m-a obligat in permanenta sa raman pe loc si sa lupt.

DT: E posibil ca domnul Popa sa depuna marturie si dosarul FNI sa fie redeschis cu dumneavoastra inculpat?

SOV: Marturii de culpabilizare a mea? Exclus! Atata timp cat eu v-am spus ca eu nu am furat un leu de nicaieri, ma indoiesc ca cineva… A! de acuzat ma poate acuza o Romanie intreaga sau o planeta intreaga.

DT: Speculatii s-au facut chiar si in seara intalnirii. Miercuri, in cursul zilei, fusese retinut domnul Popa, miercuri seara v-ati intalnit repede cu domnul Geoana.

SOV: Nu are nici o legatura. Hai sa fim seriosi. Mi-a parut rau ca l-au arestat pe Nicolae Popa pentru ca imi este prieten. Este un om deosebit. A intrat in povestea asta absolut nevinovat. Mi-a parut sincer rau ca l-au arestat.

Au mai scris despre subiect

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro