Sari direct la conținut

Surse: Teodor Baconschi se pregateste sa intre in PDL

HotNews.ro

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, intentioneaza sa-si anunte saptamana viitoare intrarea in PDL, potrivit unor surse din interiorul partidului.

Anuntul survine si dupa ce presedintele Traian Basescu l-a nominalizat pe Baconschi, miercuri seara, la emisiuena „Nasul” (B1 TV) drept un posibil viitor candidat la prezidentiale din partea PDL. „M-as uita, de asemenea, oameni de gen Preda, de gen Baconschi, de gen Monica Macovei, Sever Voinescu… fiindca sunt oameni care au venit de curand in politica, s-au alaturat PDL-ului”, a declarat seful statului.

Ministrul si-a anuntat inca din luna mai intentia de a se inscrie in PDL si de a forma un curent crestin-democrat. Acesta a infiintat in luna iulie Fundatia Crestin Democrata alaturi de cateva nume sonore din interiorul si din afara partidului: Theodor Paleologu, Mihai Ghyka, Petru Guran sau senatorul Serban Radulescu.

Baconschi, citat de Romania libera, prezenta atunci tintele acestui pol: „Pe plan economic, aparam piata, dar sustinem, si nu doar din motive circumstantiale legate de efectele negative ale crizei economice globale, reglementarea inteleapta a acesteia, pentru binele ei, pentru a o apara de propriile excese. In plan social, opunem asistentialismului socialist care a dus aproape la colaps statul si societatea din Romania, conceptul si practica asumata a unei solidaritati responsabile. In ceea ce priveste limba romana, pocita, desfigurata, in ultimele decenii in fel si chip, traditiile noastre uitate, ignorate, deformate, cultura nationala, transformata in propria ei parodie, sau moravurile din viata publica – afirmam o data in plus ceea ce as numi un conservatorism cuviincios”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro