Skip to content

Suspiciuni că ochelarii inteligenți ai Meta și-au înregistrat utilizatorii fără cunoștința lor

Dacă deja te confrunți cu un val de critici legate de presupusele încălcări ale vieții private, ultimul lucru de care ai nevoie este să apară și mai multe acuzații de spionaj. Însă tocmai cu asta se confruntă Meta, compania fondată și condusă de Mark Zuckerberg, în cazul ochelarilor săi inteligenți Ray-Ban Meta, scrie TechRadar.

Un utilizator al ochelarilor Ray-Ban Meta a relatat pe Reddit că a descoperit înregistrări audio ale unor conversații și transcrieri text salvate de ochelari, deși acestea nu fuseseră solicitate și nu erau asociate unei comenzi de tipul „Hey Meta”, folosită pentru activarea inteligenței artificiale integrate a ochelarilor.

Potrivit utilizatorului, acest lucru s-a întâmplat în cazul a trei perechi diferite de ochelari, inclusiv modele din generațiile a doua și a treia. Alți utilizatori au intervenit în discuție, afirmând că au observat același comportament și la ochelarii lor Ray-Ban Meta.

Utilizatorul care a inițiat discuția pe Reddit spune că a observat aprinderea luminii albe (LED-ul de înregistrare) de pe partea frontală a ochelarilor inteligenți în timp ce vorbește în mod obișnuit, ceea ce sugerează că microfonul este activ, chiar dacă el nu a rostit „Hey Meta”.

Meta spune că „problema a fost rezolvată”

Situația a fost sesizată de Android Authority, un site de știri specializat în dispozitive inteligente, care a adus-o la cunoștința publicului. Meta a oferit un răspuns publicației Android Authority, afirmând că problema „a fost rezolvată”. Compania lui Mark Zuckerberg nu a oferit alte detalii.

Cei care dețin ochelari inteligenți Meta pot verifica activitatea de înregistrare vocală deschizând aplicația Meta AI de pe telefon, apoi selectând Ochelari > Setările dispozitivului. Apoi trebuie apăsat pe numele ochelarilor și accesat Confidențialitatea ochelarilor > Jurnalul activității vocale.

Înregistrările vocale pot fi șterse din meniul respectiv. După cum au remarcat însă și utilizatorii care s-au plâns de situație pe Reddit, acestea ar trebui să fie efectuate numai atunci când este rostită comanda „Hey Meta” sau activată inteligența artificială prin apăsarea unui buton.

Notificarea privind confidențialitatea asociată acestui serviciu menționează posibilitatea activării „accidentale” a serviciilor vocale, ceea ce ar putea explica ce s-a întâmplat în acest caz. Documentul precizează de asemenea că unele înregistrări pot fi analizate de angajații Meta pentru a „contribui la îmbunătățirea serviciilor vocale ale Meta”.

Ochelari smart care înregistrează / Sursă foto: Renate Feil/M.i.S. / imago stock&people / Profimedia

Ochelarii inteligenți au stârnit îngrijorări legate de respectarea vieții private

Site-ul specializat în tehnologie Gizmodo amintește că unele persoane erau deja sceptice în privința ochelarilor inteligenți Meta din numeroase motive. Unul dintre acestea ține de faptul că ochelarii inteligenți, în general, au fost folosiți în scopuri îndoielnice, precum înregistrarea oamenilor fără știrea lor.

Aceasta este o problemă care afectează întreaga categorie de ochelari inteligenți, însă există și probleme specifice produselor Meta.

Colaboratorii contractuali ai Meta au declarat pentru un reportaj publicat mai devreme în cursul acestui an că au primit sarcina de a viziona videoclipuri private colectate cu ajutorul ochelarilor inteligenți ai companiei, ca parte a programului de antrenare a inteligenței artificiale.

Potrivit acestora, videoclipurile conțineau imagini cu nuditate, persoane care foloseau toaleta, persoane care întrețineau relații sexuale și chiar date de autentificare bancară. Este posibil ca unele dintre aceste materiale să fi fost înregistrate accidental de către utilizatori.