Sari direct la conținut

Sute de angajați din Educație vor protesta miercuri în fața Parlamentului: Nemulțumirile, rămase fără ecou după discuțiile de la Guvern

HotNews.ro
Intalnire Ciuca-sindicalisti Educatie, Foto: Guvernul Romaniei / Facebook
Intalnire Ciuca-sindicalisti Educatie, Foto: Guvernul Romaniei / Facebook

​Neacordarea a 6% din PIB pentru Educație, așa cum prevede Legea nr. 1 din 2011, ci doar a 3,2% din PIB în anul 2023, precum și salariile nete mici cuprinse între 1700-2.200 lei ale personalului nedidactic din învățământ sunt principalele nemulțumiri ale protestatarilor, a anunțat Federația Sindicatelor Libere din Învățământ.

Protestul va fi organizat astăzi în fața Palatului Parlamentului (intrarea de la Izvor) în intervalul 12.00 – 13.00.

Ce nemulțumiri au sindicaliștii din Educație

Federația spune că la acțiunea de protest vor participa aproximativ 600 de persoane, membri de sindicat, reprezentând personalul nedidactic din unitățile de învățământ din București și din țară.

Această acțiune de protest face parte din seria protestelor care au fost demarate în întreaga țară și care vor continua și în zilele următoare.

Principalele nemulțumiri ale personalului nedidactic sunt:

  • neaplicare în integralitate a prevederilor Legii nr.153/2017, în condițiile în care veniturile nete ale acestei categorii de salariați sunt cuprinse între 1700-2200 lei;
  • neacordarea sporului pentru condiții de muncă, spor de care beneficiază salariații din alte sectoare bugetare cu funcții similare;
  • neplata orelor suplimentare efectuate peste programul de lucru;
  • inexistența normativelor de personal;
  • nedecontarea navetei;
  • neaplicarea unei indexări salariale care să acopere rata inflației, ceea ce va conduce la o scădere dramatică a puterii de cumpărare;
  • neacordarea a 6% din PIB pentru educație, așa cum prevede Legea nr. 1 din 2011, educația urmând să primească 3,2% din PIB în anul 2023, din care 2,1% prin Ministerul Educației și 1,1% prin autoritățile locale și pentru învățământul superior.

Ce a anunțat Guvernul după întâlnirea de marți cu sindicaliștii din Educație

Cu o zi în urmă, premierul Nicolae Ciucă, ministrul Educației Ligia Deca și alți membri ai Cancelariei s-au întâlnit la Palatul Victoria cu lideri ai Federațiilor “Alma Mater”, “Spiru Haret” și ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ.

Principalele teme au vizat salarizarea personalului didactic auxiliar și nedidactic din învățământ.

  • “Pregătim investiții masive din PNRR pentru ca toate școlile din România să beneficieze de dotări moderne, atât în clase, cât și în laboratoare sau ateliere de practică. Valoarea totală a fondurilor alocate este de aproape un miliard de euro, bani aflați la dispoziția țării noastre în următorii trei ani. Alocăm Educației pentru anul următor cea mai mare sumă din ultimii 30 de ani – aproximativ 50 de miliarde de lei”, a afirmat premierul Nicolae Ciucă.

Prim-ministrul a mai spus că Guvernul analizează o formulă de abordare salarială unitară și echitabilă pentru sectorul educației, în corelare cu importanța strategică acordată învățământului și că această abordare se înscrie în cadrul de susținere de care se bucură Proiectul România Educată, reflectată în pachetul Legilor Educației.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro