Sari direct la conținut

TABERE ​Lista lărgită a semnatarilor scrisorii anti-Dragnea, asumată public de Stănescu, Firea și Țuțuianu / Cine îl sprijină în continuare pe șeful PSD 

HotNews.ro
Dragnea, conferinta de presa la PSD, Foto: Hotnews
Dragnea, conferinta de presa la PSD, Foto: Hotnews

​Asumată public de trio-ul Stănescu-Firea-Țuțuianu, scrisoarea anti-Dragnea ar fi, de fapt, semnată în acest moment de cel puțin 20 de lideri de organizații ai PSD, surse social-democrate declarând pentru HotNews că numărul susținătorilor va crește. De alfel, după apariția documentului alți doi lideri social-democrați au dezvăluit că l-au semnat: Marian Neacșu și Ion Mocioalcă. De partea cealaltă, Liviu Dragnea s-ar baza, în acest moment, pe sprijinul a doar 18 organizații.

Scrisoarea ar urma să fie dezbătută în Comitetul Executiv de vineri, din care fac parte șefii de organizații.

Lista lărgită a semnatarilor scrisorii anti-Dragnea:

Pe lângă Paul Stănescu (Olt), Gabriela Firea (București/Ilfov), Adrian Țuțuianu (Dâmbovița), Marian Neacșu (Ialomița), Ion Mocioalcă (Caraș-Severin), care și-au asumat oficial semnarea documentului, scrisoarea ar avea, potrivit unor surse din PSD, și semnăturile lui Șerban Valeca (Argeș), Nicolae Bădălău (Giurgiu), Ciprian Pandea (Călărași), Aladin Georgescu (Mehedinți), Radu Moldovan (Bistrița), Ion Rotaru (Brăila), Dumitru Buzatu (Vaslui), Marcel Ciolacu (Buzău), Felix Stroe (Constanța), Horia Teodorescu (Tulcea), Călin Dobra (Timiș), Dan Tudorache (sector 1), Rodica Nassar (sector 2), Robert Negoiță (sector 3), Daniel Băluță (sector 4), Gabi Petre (organizația de tineret-TSD) Horia Nasra (Cluj), Marian Oprișan (Vrancea).

Oragnizațiile indecise: Gabriel Zetea (Maramureș), Tiberiu Marc (Sălaj) , Horia Grama (Covasna), Mircea Dușa (Harghita), Vasile Gliga (Mureș), Laurențiu Nistor (Hunedoara), Gabriel Mutu (sector 6 București)

Susținătorii lui Dragnea:

De cealaltă parte, liderul PSD, Liviu Dragnea, s-ar baza pe sprijinul a 18 organizații în acest moment.

Maricel Popa (Iași), Ionel Arsene (Neamț), Doina Fedorovici (Botoșani), Dragoș Benea (Bacău), Claudiu Manda (Dolj), Florin Cârciumaru (Gorj), Ioan Stan (Suceava), Constantin Rădulescu (Vâlcea), Marius Dunca (Brașov), Aurelia Fedorca (Satu Mare), Dan Nica (Galați), Bogdan Trif (Sibiu) Ioan Dârzu (Alba), Mihai Fifor (Arad), Adrian Gâdea (Teleorman), Ioan Mang (Bihor), Daniel Florea (sector 5 București), Rovana Plumb (Organizația de Femei a PSD )

Paul Stănescu, Gabriela Firea și Adrian Țuțuianu pun pe masa Comitetului Executiv de vineri o scrisoare prin care cer „demisia imediată a lui Liviu Dragnea din funcția de șef al PSD , precum și din cea de președinte al Camerei Deputaților. Potrivit semnatarilor documentului, făcut public azi, interimatul de la partid ar trebui asigurat, până la Congres, de premierul Viorica Dăncilă. Comitetul Executiv al PSD a fost convocat de Liviu Dragnea pentru ziua de vineri, la ora 12.30.

Invocând „situația de criză” și evitarea „izolării internaționale a țării” și pierderii încrederii în PSD, semnatarii cer demisia imediată a lui Liviu Dragnea din funcția de șef al PSD și președinte al Camerei Deputaților. La partid, susțin semnatarii, Viorica Dăncilă ar trebui să asigure interimatul.

Textul integral al scrisorii

Potrivit statului PSD, Comitetul Executiv poate convoca un congres extraordinar prin votul a o treime dintre membri. Comitetul Executiv al PSD are 68 de membri si este nevoie de votul a 23 de social-democrati pentru a convoca Congresul. De asemenea, Comitetul Executiv hotărăşte, în situaţii excepţionale, cu 2/3 din voturile membrilor săi, sancționarea cu excludere din partid a oricărui membru, pentru încălcări grave ale Statutului sau pentru prejudicii majore aduse PSD.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro