Sari direct la conținut

Tânărul arestat pentru pregătirea unui atac chimic la Eurovision a fost condamnat la închisoare după un proces îndelungat

HotNews.ro
Eurovision logo, Foto: Pavlo Gonchar/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia
Eurovision logo, Foto: Pavlo Gonchar/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Un tribunal din Luxemburg a condamnat joi la închisoare un suedez de 23 de ani pentru plănuirea unui atac terorist la ediția din 2020 a Concursului Eurovision, ce trebuia să aibă loc la Rotterdam, relatează Politico.

El a primit o pedeapsă de opt ani de închisoare, dintre care șase ani cu suspendare. Partea suspendată a pedepsei cu închisoarea este condiționată de finalizarea unui program de deradicalizare de cinci ani și de prezentarea unor rapoarte de progres procurorilor la fiecare șase luni. Nerespectarea acestor obligații ar duce la reactivarea întregii pedepse cu închisoarea.

Potrivit autorităților citate de televiziunea suedeză, planurile tânărului au fost influențate de implicarea sa în rețele extremiste precum The Base, un grup paramilitar neonazist.

Hotărârea încheie o investigație desfășurată pe parcursul mai multor ani, care a scos la iveală o operațiune sofisticată de fabricare de bombe și legături cu rețele extremiste internaționale.

Inculpatul, identificat în documentele judiciare ca Alexander H., a fost găsit vinovat de participare la o organizație teroristă, precum și de multiple încălcări ale legislației europene privind armele de foc și explozivii, potrivit ziarului local Luxemburger Wort.

Procurorii ceruseră o pedeapsă mai mare pentru tânăr

Procurorul adjunct David Lentz solicitase în iulie o pedeapsă de 12 ani, argumentând că numai acțiunea poliției și a serviciilor de informații din Luxemburg a prevenit o tragedie cu numeroase victime.

Bărbatul a fost arestat în februarie 2020, după ce autoritățile luxemburgheze au descoperit un atelier de fabricare de bombe, echipat profesionist, în subsolul locuinței din Strassen a tatălui său.

Anchetatorii au găsit TATP, nitroglicerină, o bombă artizanală funcțională și un colet-capcană adresat unei companii suedeze de film. Un expert francez în explozivi a declarat în fața instanței că nu a mai văzut vreodată o instalație atât de avansată într-un caz de terorism.

Potrivit instanței, inculpatul – care avea atunci 18 ani – petrecuse luni de zile pregătind atacuri în Suedia și Olanda, inclusiv un atac cu victime în masă planificat pentru Concursul Eurovision 2020, care a fost ulterior anulat din cauza pandemiei de Covid-19.

Tânărul pregătise în detaliu un atac asupra concursului Eurovision

Anchetatorii au descoperit un document Google în care erau detaliate planuri de a otrăvi participanții cu cianură sau ricină, de a elibera clor gazos sau de a dispersa substanțe chimice prin sistemele de ventilație sau prin rachete construite special, potrivit postului național de televiziune RTL.

Poliția a confirmat ulterior confiscarea unor materiale pentru producerea clorului și a unor prototipuri de rachete.

Poliția olandeză a audiat, dar nu a reținut un presupus complice al tânărului, parchetul din Rotterdam afirmând că acesta nu intenționa de fapt să ducă la îndeplinire un atac.

Atât tânărul, cât și procurorii, au la dispoziție 40 de zile să atace la apel decizia pronunțată joi.

INTERVIURILE HotNews.ro