Țara care avea aproape aceeași populație cu cea a României a ajuns acum dublă și își urmărește programul „100 de milioane de locuitori”

Nostalgia după trecut, materializată în opinia celor 66% dintre români favorabilă lui Nicolae Ceaușescu, conform recentului sondajului INSCOP, este și nostalgia vremurilor trăite sau povestite în care „eram mari și contam”. 

„Rezultatele sunt de neimaginat”, spune Remus Ștefureac, directorul institutului INSCOP, autorul unui sondaj realizat în iulie 2025, în care doi români din trei consideră că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun. 

Față de 66,2% cetățeni favorabili fostului președinte-dictator, 24,1% îl cataloghează drept un lider rău, iar 7,8% nu au o opinie.

Pragmatismul învins

Degeaba ne burzuluim. Poate că rezultatele sunt de neimaginat, dar tot de neimaginat este și lipsa de imaginație a clasei care a condus România în ultimele decenii. Nu e primul sondaj care oferă elemente asemănătoare.

România a izbutit rezultate pragmatice notabile – aderarea la UE și la NATO sau ridicarea speranței de viață și a calității existenței. Dar ele au fost umbrite de corupția omniprezentă și de menținerea noastră, până acum câțiva ani, în formula de „a doua cea mai săracă țară a UE”. 

Liderii nu au știut să-și mobilizeze concetățenii, nu în sensul de a defila mecanic cu „stângul pe tobă”, ci în sensul invocat de Robert D. Kaplan. Marele autor, care cunoaște și iubește România, spune că țările pragmatice evoluează mai bine decât societățile emoționale, dar, în același timp, atrage atenția că niciun realism nu supraviețuiește grosolăniei și vulgarității. 

Direcția noastră de după 1989 a fost și este corectă, dar cultural am pierdut în fața unui dictator gângav și criminal. 

Tarom zbura la New York și New Delhi

Nicolae Ceaușescu a fost singurul lider din Europa postbelică care a scos armata să tragă în propriul popor „de muncitori”. 

Dar am uitat asta. Și a rămas sentimentul că eram o țară importantă. Tarom zbura la New York, la Bangkok și la New Delhi și populația galopa, ceea ce nu ne-a ajutat absolut deloc în „deceniul foametei”. În anii 80, românii se încălzeau la gazele de la aragaz, libertatea era o lozincă, iar penele de curent aveau frecvența fenomenelor naturale. Când ploua, cădea semnalul la TV, când era cald nu mai mergea curentul, când se repornea, era totul oprit pe bază de economie. 

Populația României și cea a Canadei

Au trecut aproape 50 de ani și sentimentul că lucrurile merg prost e larg răspândit în lume, nu doar la noi. Există însă țări care au adus imaginația cetățenilor în mod explicit în jurul unei idei.

În 1977, România avea 21,5 milioane de locuitori, iar Canada avea 23,7 milioane de locuitori.  În 1989, noi aveam 23 de milioane, canadienii, 27 de milioane.

În 2024, România avea 19 milioane de locuitori, iar Canada avea 39 de milioane de locuitori. De la aproape egalitate am ajuns de la simplu la dublu.

100 de milioane de locuitori până în 2100. Câți vom avea noi?

„Planul pentru 100 de milioane de canadieni până în 2100 este pe calea cea bună. Century Initiative este o organizație nonguvernamentală canadiană care își propune să crească populația Canadei la 100 de milioane până în 2100”,  conform Next Big Future. Asta se întâmpla în ianuarie 2023. Iar 2023 a devenit primul an din istorie în care populația Canadei a crescut cu 1 milion de locuitori. 

Nu toate căile Canadei sunt la modă. Unele chiar înfruntă tendințele zilei de azi: „Inițiativa Century intenționează să atingă obiectivul demografic prin inversarea tendinței de scădere a natalității, investind în dezvoltarea economică a „mega-regiunilor” și prin creșterea masivă a imigrației”. Creșterea imigrației? Ei spun „da”.Evoluția populației este doar un exemplu. Pentru România, conform scenariilor de lucru ale ONU, anul 2100 va duce populația și mai jos decât acum, undeva între 15 și 17,7 milioane de locuitori. Așa cum a explicat în mod repetat eminentul sociolog Vasile Ghețău, scăderea irecuperabilă a populației nu e o veste rea. Este ceva ce distruge baza pentru orice discuție despre bine și rău.