Țara care își construiește o capitală modernă în junglă e îngrijorată că flăcările se apropie de aceasta
Incendiile de vegetație au început să se extindă în apropierea noii capitale a Indoneziei, aflată în construcție, determinând autoritățile responsabile de proiect să solicite agenției pentru gestionarea dezastrelor să efectueze operațiuni de însămânțare a norilor și intervenții aeriene pentru stingerea flăcărilor, relatează Reuters.
Indonezia și-a intensificat eforturile pentru a limita răspândirea ceții și a fumului în șase provincii grav afectate de incendiile forestiere și de vegetație din insulele Borneo și Sumatra, care au afectat până acum o suprafață de 73.311 hectare.
Incendii de vegetație au izbucnit în mai multe zone de pe insula Borneo. Însă partea sa de est, unde se află noua capitală Nusantara, a fost relativ ferită în ultimele săptămâni. Incendiile au început să se intensifice odată cu instalarea sezonului secetos în luna iulie.
Flăcările au ajuns la 50 de kilometri de centrul noii capitale
Acum, însă, incendiile s-au extins în unele zone din jurul capitalei, determinând autoritatea care supraveghează proiectul să solicite intervenția. Situația a fost dezvăluită de Agus Riyanto, director pentru răspuns în situații de urgență în cadrul agenției pentru gestionarea dezastrelor din Indonezia.
Echipele de intervenție și de prevenire a dezastrelor din arhipelagul Asiei de Sud-Est se confruntă cu cel mai dificil sezon secetos din ultimul deceniu, agravat de fenomenul „super El Niño”.
Agus a precizat că cel mai mare dintre incendiile din teritoriul noii capitale a izbucnit într-un parc forestier de la Bukit Suharto, sau Dealul Suharto, denumit după fostul președinte autoritar. Flăcările au mistuit aici aproximativ 300 de hectare.
Bukit Suharto se află la aproximativ 50 de kilometri de centrul orașului Nusantara, unde se află o serie de proiecte majore construite în ultimii ani pentru noua capitală.
În total, până la 2 septembrie, incendiile afectaseră aproximativ 400 de hectare din zona înconjurătoare a orașului Nusantara.

Planurile pentru noua capitală a Indoneziei au fost afectate de întârzieri
Joko Widodo, predecesorul actualului președintelui Prabowo Subianto, a anunțat în 2019 un plan în valoare de 32 de miliarde de dolari pentru construirea orașului-capitală Nusantara, menit să înlocuiască Jakarta, situată pe insula Java, Jakarta se confruntă de decenii cu aglomerație cronică, inundații și tasarea terenului.
Însă proiectul s-a confruntat cu întârzieri și reduceri bugetare de când Prabowo a preluat funcția în 2024.
Wisnubroto Sarosa, expert în dezvoltare urbană și planificare, a declarat că locul ales pentru noua capitală nu era o locație ideală pentru aceasta deoarece este înconjurat de păduri și are resurse limitate de apă. El admite însă că riscul de incendii aici era mai redus decât în provinciile vestice și centrale ale insulei pe care Indonezia o împarte cu Malaysia și Brunei.

Indonezia dispune de 53 de aeronave care efectuează în prezent operațiuni de însămânțare a norilor și aruncare a apei peste flăcări. Japonia a trimis aeronave și personal pentru a oferi asistență.
Între timp, sute de musulmani s-au adunat vineri în fața palatului prezidențial din Nusantara pentru a efectua rugăciunile „Istisqo”, prin care au cerut ploaie.
„Trebuie să cerem iertarea lui Dumnezeu, iar dacă ne este acordată, Allah va trimite ploi abundente”, a declarat Rusdi Abdullah, un predicator local.