Sari direct la conținut

Țara care vrea să crească taxa pe bere și pe băuturile alcoolice tari la 90%

HotNews.ro
Țara care vrea să crească taxa pe bere și pe băuturile alcoolice tari la 90%
Butoaie cu bere. FOTO © Solventsolution | Dreamstime.com

Legiuitorii Vietnamului au aprobat sâmbătă majorarea treptată a taxei pentru bere și pentru băuturile alcoolice tari până la 90% în 2031, de la nivelul actual de 65%, potrivit presei de stat, a relatat AFP.

În Vietnam, taxa pentru toate berile și pentru băuturile cu un conținut de alcool mai mare de 20% va crește cu cinci puncte procentuale pe an, începând din 2027, și va ajunge la 90% în 2031, conform proiectului adoptat de Adunarea Națională a țării.

Taxele vor fi majorate cu cinci puncte procentuale pe an și în cazul băuturilor cu un conținut de alcool mai mic de 20%, care în prezent sunt supuse unei de taxe de 35%. În 2031 va ajunge la 60%.

„Creșterea anuală graduală a taxei nu are scopul de a schimba comportamentul, ci mai degrabă de a-i ajuta pe consumatori să se adapteze mai ușor”, a declarat parlamentarul vietnamez Hoang Van Cuong în timpul unei sesiuni din martie.

Parlamentul vietnamez a aprobat, totodată, o taxă de 8% pentru băuturile care conțin mai mult de cinci grame de zahăr la 100 de mililitri, care va intra în vigoare în 2027, iar în 2028 va crește la 10%.

În Vietnam, vânzările de bere au avut de suferit după introducerea regulii care le impune șoferilor să nu fi consumat deloc alcool înainte de a se urca la volan.

Cultura consumului de alcool din Vietnam are rădăcini „care sunt mult prea adânci pentru a fi dezrădăcinate doar prin politici”, a declarat Dan Martin, consultant în afaceri internaționale la Dezan Shira & Associates.

Pe de altă parte, el susține că schimbările de comportament erau deja în curs, în condițiile în care tot mai mulți vietnamezi consumă alcool acasă, în loc să o facă în locurile tradiționale, cum sunt barurile.

Tendința „nu este numai o reacție a consumatorilor la noile reguli”, a adăugat consultantul.

În 2022, Vietnam s-a clasat pe locul al 7-lea la nivel mondial în ceea ce privește consumul de bere, conform raportului Kirin Holdings, o companie japoneză de bere.

Aproape 41.000 de vietnamezi mor în fiecare an din cauza consumului de alcool, potrivit Ministerului sănătății.

FOTO © Solventsolution | Dreamstime.com

Abonați-vă la „Rațiunea, înapoi!”
Newsletterul săptămânal în care jurnalistul Gabriel Bejan explică cele mai importante evenimente din politică, economie și actualitate internațională.
Interviuri cu experți, reportaje exclusive și analize care pun lucrurile în perspectivă.
INTERVIURILE HotNews.ro