Țară mică, ambiții mari – Surprinzătoarea poveste a primei căi ferate din Europa continentală

Acum aproape 190 de ani se deschidea în Anglia prima cale ferată ce lega două orașe mari, iar Europa Continentală era fascinată. A doua țară ce avea să construaiscă o linie adevărată de cale ferată nu a fost una dintre marile puteri, ci o țară care abia își obținuse independența și avea nevoie de un plan de dezvoltare care să scoată economia din colaps. Povestea este fascinantă, iar în articol puteți citi cum Belgia, o țară de nici 4 milioane de oameni, a ajuns după mijlocul secolului 19 să aibă cea mai densă rețea feroviară din lume.

O perioadă foarte grea pentru proaspătul regat

Primele căi ferate adevărate au fost deschise în Anglia în 1825 și 1830, iar despre ele puteți citi pe larg aici. Oameni din toată Europa au venit să vadă primele trenuri, iar minți luminate din multe țări europene și-au dat seama că trenurile reprezintă viitorul. Acești oameni s-au dus și au încercat să convingă suveranii sau alți înalți oficiali că merită investit în căi ferate. Unii au avut succes, alții nu, iar prima cale ferată din Europa Continentală nu a fost în Franța, Germania, pe teritoroul Italiei sau al Spaniei, ci într-o țară foarte mică ce abia își obținuse independența: Belgia. Micul regat nici măcar nu era în top 10 al celor mai populate state europene (de exemplu Franța avea populație de nouă ori mai mare, iar Anglia, de șase ori mai mare).

După înfrângerea lui Napoleon marile puteri au decis ca teritoriul care în prezent formează Belgia să fie unit cu Olanda și așa a luat naștere Regatul Țărilor de Jos.

Cu anii au apărut tot mai multe neînțelegeri între nord și sud. iar în 1830 Belgia și-a declarat independența și un război a fost oprit în ultima clipă de marile puteri. Congresul Național a decis că Belgia va fi monarhie, iar găsirea unui rege a fost dificilă, dar s-a reușit până la urmă, alesul fiind Leopold de Saxa-Coburg care a urcat pe tron la 21 iulie 1831. Câteva zile mai târziu olandezii au invadat Belgia și s-au impus, dar armata franceză a intervenit și olandezii s-au retras.

Primii ani de după independență au fost grei pentru statul belgian fiindcă economia era ”la pământ” din cauza ruperii legăturilor cu Olanda și pierderii piețelor din colonii.

Gara din Malines (sursa – oudheidkundigekring.be)

Belgia a lansat un adevărat program de țară, un program axat pe investiții în plan intern și având în centru construirea de căi ferate, primele din Europa Continentală.

Belgia avea cam 3,8 milioane de locuitori la 1830, a depășit 5 milioane în 1870, la 1900 avea 6,6 milioane, iar la un secol de la obținerea independenței ajunsese la 8 milioane. Belgia are acum peste 11 milioane de locuitori. Durata medie de viață a locuitorilor era de 40 de ani la 1830 și a depășit 50 de ani abia după 1905.

La 1830 Imperiul Rus avea 56 de milioane de locuitori, Franța avea 34 de milioane, Imperiul Austro-Ungar avea 28 de milioane, iar cel Otoman, 26 de milioane. Belgia era minusculă.

Calea ferată – soluția ideală pentru ieșirea din criză

În Belgia s-a considerat că o rețea de căi ferate planificată care să acopere axele nord-sud și est-vest (cu punct central Bruxelles-ul) va consolida independența țării și îi va da un avantaj în caz de conflict millitar. Planul inițial a fost ca Belgia să aibă 248 km de cale ferată, iar prima linie, de 20 km, a fost construită între capitală și Mechelen (Malines, în franceză).

Monedă comemorativă cu primul tren din Belgia (sursa trainworld.be)

Malines are 80.000 de locuitori și este celebru pentru dantelă, pentru textile, pentru bere și pentru câteva monumente medievale care au scăpat de distrugerile războiului. Orașul este cunoscut și pentru echipa de forbal Fc Malines (K.V. Mechelen) care în 1988 a câștigat Cupa Cupelor.

Belgia a lansat atât de repede prima linie de cale ferată datorită a doi ingineri tineri de la drumuri: Pierre Simons și Gustave De Ridder care au vizitat Anglia, au văzut primele căi ferate și au gândit planul pentru rețeaua belgiană.

Trebuie spus că au fost și opozanți: cei care se temeau că vor avea de suferit proprietarii de ambarcațiuni și posesorii de cai și trăsuri care vor ajunge să rămână fără loc de muncă și se vor revolta. În Cameră voturile au fost pentru calea ferată: 56 la 28, iar în Senat scorul a fost 32 la 8, dar până acolo au fost o mulțime de dezbateri și de contestații.

Regele și-a dat în 1834 acordul pentru rețeaua feroviară care avea să devină cea mai densă dintre cele prezente în toate țările lumii, iar în mai 1835 se deschidea cu fast linia Bruxelles – Mechelen, cu un tren cu 30 de vagoane tras de trei locomotive din Anglia: La Fleche (Săgeata), Stephenson și L’Elephant. Două dintre ele erau construite la atelierele lui George Stephenson, pionier al căilor ferate britanice. Se spune că una dintre locomotive a avut probleme chiar la ruta inaugurală și că Stephenson a ajutat la repararea ei.

Pe 5 mai 1835 a fost marea inaugurare și trenul a circulat între gara Allée Verte din Bruxelles și Malines (Mechelen). Bruxelles a devenit prima capitală din lume cu cale ferată.

Prima locomotivă belgiană a fost gata la ateliere lui John Cockerill din Seraing la final de 1835 și se numea…Le Belge.

În prezent, de la Mechelen la Bruxelles Centraal sunt 22 km, iar trenurile fac 23 de minute.

În 1836 linia era extinsă de la Mechelen la Anvers (Antwerp), iar opt ani mai târziu calea ferată ajunsese la Gent, la Ostende, la granița cu Franța, dar și cu teritoriile germane (în 1843 s-a deschis calea ferată Anvers – Koln care a stimulat enorm comerțul. Dat fiind relieful plat, construirea de căi ferate a fost mai simplă și mai rapidă în Belgia decât în alte țări.

Gara din Anvers (foto – SNCB)

Liniile de cale ferată au fost extinse rapid, în 1843 s-a ajuns la 556 km, iar în 1846 s-a creat prima legătură feroviară dintre două capitale: Bruxelles – Paris. Belgia a ajuns să fie țara din lume cu cea mai mare densitate a căilor ferate (raportat la suprafața țării) Din 1840 și companiilor private li s-a permis să construiască linii de cale ferată, iar la 1870 statul avea 863 km, iar privații aveau 2.231 (gestionați de 39 de companii). Din acel an statul a început să preia concesiunile private, astfel că la 1914, din rețeaua de 5.000 km, doar 250 km erau ai unor companii private. Belgia are o suprafață de 30.000 kmp (de opt ori mai mică decât România).

Gara ultramodernă din Liege (sursa – Google Maps)

Belgia ”a punctat” în istoria căilor ferate și printr-un om cu idei noi care au schimbat modul de a călători: George Nagelmackers care s-a născut în Liege la 1845 și care a lansat primele vagoane restaurant și este și ”părintele” trenului Orient Express. Nagelmackers își imagina în 1865 ”un tren care să traverseze un continent pe o panglică de metal, pe mai mult de 1.500 de mile”. După negocieri complicate cu companiile ferovaire din mai multe țări, Nagelmackers a creat societatea care va gestiona trenul: Compagnie Internationale des Wagons-Lits.

Interiorul unui tren Eurostar

Cum merg trenurile în Belgia în prezent?

De la Bruxelles la Lille, în Franța, sunt 106 km și cele mai rapide trenuri fac 38 de minute.

De la Ostende la Liege sunt 221 km și trenurile fac 2 ore și 20 de minute. De la Bruxelles la Bruges sunt 91 km și trenurile fac 55 de minute.

Capitala are și tren la aeroport, 14 km, cu timpi de 17 – 19 minute.

Din 1997 Belgia are și linii de mare viteză, orașe precum Bruxelles, Anvers și Liège fiind legate de orașe mari din țările vecine, cum ar fi Paris, Londra, Koln, Rotterdam și Amsterdam.

Sunt întârzieri și multe nemulțumiri, un raport anunța recent că două trenuri pe săptămână ratează opriri, fiindcă mecanicii sunt neatenti.

Bibliografie

Christian Wolmar – A short history of trains

Bill Laws – Fifty Railways that changed the course of history

Site-ul trainworld.be

Grupul Grampet NU a avut influență asupra conținutului acestui material sau în alegerea subiectului