Skip to content

Țara uriașă care vrea să construiască prima sa rafinărie de petrol după 60 de ani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Războiul din Orientul Mijlociu afectează aprovizionarea cu petrol din străinătate și evidențiază urgența consolidării securității energetice, a declarat marți premierul australian Anthony Albanese, adăugând că guvernul său va analiza posibilitatea construirii primei rafinării domestice a țării din ultimii peste 60 de ani, relatează Reuters.

Albanese a afirmat că proiectul va contribui la întărirea rezilienței Australiei și a capacității sale suverane în domeniul combustibililor, având potențialul de a oferi protecție împotriva unor viitoare șocuri de aprovizionare.

El a precizat că, dacă studiile vor demonstra că proiectul este fezabil, noua rafinărie de petrol de mari dimensiuni va fi construită în statul Australia de Vest de producătorul de produse chimice industriale Perdaman.

„Războiul din Orientul Mijlociu… are un impact aici, la fel cum are un impact în întreaga lume”, le-a declarat Albanese jurnaliștilor.

„Unul dintre avantajele consolidării rezilienței naționale este că face Australia mai puțin vulnerabilă la impactul evenimentelor care au loc în alte părți ale lumii”, a subliniat el.

Albanese a anunțat că guvernul federal și guvernul statului Australia de Vest vor aloca împreună 4 milioane de dolari australieni (2,8 milioane de dolari americani) pentru realizarea unui studiu de fezabilitate privind rafinăria.

„Vrem să ne asigurăm că alegem locația potrivită, dar și că este un proiect viabil, care poate fi dus mai departe”, a adăugat Albanese.

Australia e aproape complet dependentă de importuri pentru combustibil

Australia, țară cu un Produs Intern Brut estimat de FMI în 2026 la 2,1 trilioane de dolari, depinde de importuri pentru aproximativ 80% din necesarul său de combustibil și s-a grăbit să își securizeze aprovizionarea pe fondul războiului din Orientul Mijlociu.

Acesta a intrat într-o nouă fază de acalmie după un val recent de atacuri aeriene americane împotriva Iranului și lovituri de retorsiune ale Teheranului.

Demersul guvernului australian de a reduce dependența de importurile de petrol vine după ce un raport al Trezoreriei Australiei a avertizat că piața mondială a petrolului a devenit mai vulnerabilă, „având rezerve de protecție mai reduse împotriva șocurilor de aprovizionare”.

Nivelurile stocurilor globale de petrol au scăzut de la intensificarea conflictului din Orientul Mijlociu, în timp ce piețele combustibililor rafinați riscă acum să se confrunte cu o înăsprire suplimentară a ofertei, se afirmă într-o informare transmisă în weekend lui Jim Chalmers, ministrul australian al Trezoreriei.

Australia are doar două rafinării de petrol funcționale pe teritoriul său

Majoritatea rafinăriilor de petrol din Australia au fost construite în anii 1950 și 1960, însă costurile ridicate de operare și apariția unor rafinării de mari dimensiuni în Asia au determinat închiderea multora dintre ele în ultimele trei decenii.

În prezent, doar două rafinării mai sunt operaționale: rafinăria Ampol din statul Queensland și instalația Viva Energy din statul Victoria, ambele situate în estul țării. Spre comparație, Australia avea opt rafinării de petrol în anul 2000.

Singura rafinărie din Australia de Vest a fost închisă în 2021, după ce compania BP a decis să transforme uzina sa de la Kwinana, cu o capacitate de procesare de 146.000 de barili pe zi, într-un terminal pentru importul de combustibili.