Sari direct la conținut

Tariceanu: O sa avem o reprezentare in viitoarea coalitie de guvernare; vom negocia impreuna cu PSD un program comun de guvernare

HotNews.ro

Copresedintele ALDE Calin Popescu Tariceanu a declarat, luni, ca partidul pe care il conduce va avea o reprezentare in viitoarea coalitie de guvernare, alaturi de PSD, iar cele doua formatiuni politice vor negocia un program comun de guvernare, potrivit Agerpres.

„Pentru noi, dincolo de bucuria confirmarii ca partid parlamentar, suntem un partid infiintat in urma cu un an si patru luni, dorim consolidarea partidului. Sigur, o sa avem si o reprezentare in viitoarea coalitie de guvernare. Ceea ce e cel mai important pentru mine si pentru colegii mei este incotro se indreapta Romania. Reuseste Romania sa se regaseasca, reuseste sa revina la principiile de democratie care i-au consacrat schimbarea de politica dupa caderea regimului comunist, reusim sa intarim institutiile statului in favoarea cetatenilor”, a spus Tariceanu, luni, la Romania TV.

El a adaugat ca noua coalitie de guvernare trebuie sa faca statul sa revina la normalitate, institutiile sa functioneze normal, Parlamentul sa isi reia rolul de institutie centrala a democratiei si a dezbaterii publice, ca element esential al actului de guvernare, impreuna cu Executivul.

Tariceanu a mentionat ca PSD si ALDE vor elabora un program comun de guvernare.

„Orice Guvern trebuie sa realizeze reformele importante in primii doi ani de la instalare. In urmatoarea perioada vom negocia impreuna cu PSD un program comun care se bazeaza pe proiectele noastre si pe cele ale PSD, ambele se regasesc in programele noastre de guvernare”, a mai spus copresedintele ALDE.

Acesta a explicat ca PSD si ALDE nu trebuie sa se grabeasca cu finalizarea formulei guvernamentale.

„Avem o serie de prevederi foarte constrangatoare care impun o agenda stransa, aceasta agenda vine intr-un sens contrar logicii pe care ar trebui sa o avem. In acest moment e preferabil sa stam sa negociem cu seriozitate, sa ne luam in final niste angajamente pe care stim ca le putem duce la indeplinire, sa negociem o formula guvernamentala care sa dureze. Importanta este soliditatea pe care vrem sa o dam viitoarei guvernari, nu cat de repede putem sa facem acest lucru. Avem o constrangere pe care o vad si eu, actualul Guvern nu a fost capabil sa pregateasca un buget pentru 2017, noi trebuie sa hotaram cat mai repede formula guvernamentala ca sa putem veni in Parlament cu un proiect de buget. Nu inseamna ca inexistenta unui buget aprobat pentru 2017 nu permite institutiilor statului, ministerelor, sa functioneze”, a aratat Tariceanu.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro