Tăriceanu: Soluția optimă este ordonanță de urgență pentru alegerea primarilor în două tururi. Guvernul să prezinte de îndată calendarul scrutinului
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat că guvernul ar trebui să modifice legislația electorală în sensul alegerii primarilor în două tururi de scrutin prin ordonanță de urgență și nu prin asumarea răspunderii. Tăriceanu a mai cerut guvernului să prezinte de îndată un calendar al scrutinului.
”Alegerile locale se apropie cu repeziciune, de aceea cer guvernului să propună îndată un calendar, în așa fel încât partidele să poată știi bine care este data alegerilor și să ne organizăm. Acesta este un lucru foarte important, care nu trebuie sub nicio formă amânat și care este de resortul Guvernului”, a declarat Tăriceanu, citat de Mediafax.
Tăriceanu a insistat că soluția optimă pentru modificarea legislației electorale este OUG.
„ALDE optează fără niciun echivoc în favoarea alegerea primarilor în două tururi. Se impune ca Guvernul să găsească soluția optimă. Nu sunt pentru asumarea răspunderii pentru un astfel de subiect. Trebuie găsită formula unei OUG, care să reglementeze cât mai rapid. Insist pentru această soluție”, a conchis Tăriceanu.