TAROM are un nou director general. Fostul șef susține că a refuzat un nou mandat
Consiliul de Administrație al Companiei TAROM a decis numirea lui Cristian Anghel în funcția de director general interimar al companiei. Bogdan Costaș, cel care a ocupat până acum acest post, susține că a refuzat un nou mandat întrucât „viziunea” mandatului oferit nu oferea perspectiva redresării companiei.
Cristian Anghel, licențiat în Drept, cu specializări post universitare în Management și leadership și Managementul activităților antifraudă, lucrează la TAROM din 2017. Până acum, Cristian Anghel a ocupat funcția de Director Operațiuni Sol.
„Consiliul de Administrație a luat în calcul stabilitatea și profesionalismul necesar companiei pentru atingerea principalelor obiective pe termen mediu, respectiv elaborarea bugetului anual pe indicatori actualizați și transmiterea sa spre aprobarea acționarului majoritar al companiei, alături de revizuirea planului de restructurare al TAROM, în baza unui calendar discutat cu Comisia Europeană. Obiectivul principal al echipei de management rămâne revitalizarea companiei și transformarea ei într-o organizație profitabilă și modernă, sustenabilă pe termen mediu și lung”, a declarat Dan Idolu, președintele Consiliului de Administrație al TAROM.
Mandatul lui Anghel începe chiar de miercuri, zi în care a fost revocat contractul de mandat interimar al lui Bogdan Costaș.
Costaș reclamă lipsa de sprijin de la Ministerul Transporturilor
Costaș susține că a transmis Consiliului de Administrație, pe 17 iulie, refuzul de a prelua un nou mandat, enumerând și lista motivelor pentru care a luat această decizie:
- „Viziunea noului mandat oferit nu asigura cadrul de sustenabilitate necesar ci expunea direct operatorul naţional la un risc major de faliment pe care nu îl pot împărtăşi.
- În ultimele luni, am fost singurul executiv TAROM care a identificat devierea Planului de Restructurare şi a iniţiat un dialog instituţional direct cu Comisia Europeană pentru ajustarea acestuia înainte de termenul limită din decembrie 2026.
- În pofida propunerii conducerii executive de ajustare a Planului de Restructurare, avizată oficial de Consiliul de Administraţie prin HCA nr. 15 din 26 mai 2026 şi transmisă Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, nu am primit nicio reacţie, suport sau deschidere din partea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii.
- Fără declanşarea formală a procedurii de notificare a Comisiei Europene privitoare la factorii care au dus la devierea indicatorilor din Planul de Restructurare înainte de scadenţa din decembrie 2026, TAROM riscă o decizie critică din partea Comisiei Europene de declasificare şi recuperare a ajutorului de stat, fapt ce ar fi fatal pentru companie.
- Ca Director General, am decis să refuz acest mandat deoarece nu pot fi părtaş la o direcţie managerială şi instituţională care compromite viitorul companiei naţionale.”
Bogdan Costaș a fost numit director general interimar al companiei începând cu data de 15 ianuarie, după demisia lui Costin Iordache, din decembrie 2025.
Bogdan Costaş, licenţiat în Management, Ştiinţe Juridice şi Marketing, a lucrat timp de 20 de ani în companii precum ROMATSA R.A, Romaero, Aviaţia Utilitară Bucureşti SA sau IAR Ghimbav.
Experienţa sa în domeniul aviaţiei este completată de licenţa de pilot de elicopter (PPL), cu calificări pe Robinson R22 şi R44, două dintre cele mai utilizate modele civile de instruire şi zbor privat.