Sari direct la conținut

Cine este noul director interimar al TAROM

HotNews.ro
TAROM / Foto: Nicolas Economou/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia
TAROM / Foto: Nicolas Economou/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Consiliul de Administrație al TAROM a decis, miercuri, numirea lui Bogdan Costaș în funcția de director general interimar al companiei. El va prelua funcția din 15 ianuarie, odată cu plecarea lui Costin Iordache, care a demisionat în luna decembrie.

„Consiliul de Administraţie al Companiei Tarom a decis marţi, 13 ianuarie 2026, numirea lui Bogdan Costaş în funcţia de director general interimar al companiei”, anunţă compania, într-un comunicat.

Costaș Bogdan va prelua efectiv funcția odată cu încetarea contractului de mandat al lui Costin Iordache. „Astfel, toate deciziile luate la cel mai înalt nivel de management sunt continuu asigurate de către directorii generali ai companiei, care reprezintă politica asumată a companiei, a CA al TAROM și a statului român reprezentat de MTI, în calitate de acționar al TAROM”, transmite sursa citată.

Costin Iordache a demisionat pe 19 decembrie, „din motive personale”. Tot atunci au demisionat și directorul operativ și cel financiar al Tarom.

Bogdan Costaș. Sursă foto: Octav Ganea / Inquam Photos

Cine este Bogdan Costaș

Bogdan Costaş, licenţiat în Management, Ştiinţe Juridice şi Marketing, are o experienţă în management de 20 de ani în companii precum ROMATSA R.A, Romaero, Aviaţia Utilitară Bucureşti SA sau IAR Ghimbav.

Experienţa sa în domeniul aviaţiei este completată de licenţa de pilot de elicopter (PPL), cu calificări pe Robinson R22 şi R44, două dintre cele mai utilizate modele civile de instruire şi zbor privat, recunoscute pentru cerinţele ridicate de precizie şi disciplină în pilotaj”.

INTERVIURILE HotNews.ro