Tarom vrea să cumpere un avion ultra-premium, cu maxim 10 locuri: ”Va putea fi închiriat de oamenii de afaceri, dar şi de Guvern ori Preşedinţie”
TAROM ar putea avea în flotă o aeronavă nouă, destinată segmentului ultra-premium, au declarat vineri, pentru Agerpres, oficiali ai companiei.
„Studiem piaţa pentru integrarea în flotă a unei aeronave destinate unui segment special de piaţă, segmentul ultra-premium. Va fi vorba despre o aeronavă nouă, cu maximum zece locuri, customizabilă, capabilă să zboare peste Atlantic, echipată cu cele mai noi tehnologii disponibile pe piaţă”, au precizat aceştia.
”Aeronava ar putea avea 8-10 locuri, însă poate fi remodelată. (…) Ţintim sectorul de lux. Avionul va putea fi închiriat în zona de business, de oamenii de afaceri, dar şi de Guvern ori Preşedinţie. În plus, poate fi folosit în urgenţe medicale, deoarece cu o astfel de aeronavă pot fi transportaţi bolnavi pe targă, de exemplu, sau în cazurile de transplant”, a declarat pentruNews.rodirectorul general al companiei Werner Wolff.
Recent, TAROM a semnat contractul pentru achiziţia a cinciavioane Boeing, semnarea comenzii ferme având loc la Târgul aviatic Farnborough International Airshow, evenimentul aerospaţial al anului din Europa.
TAROM şi Boeing au semnat pe 16 iulie contractul pentru preluarea a cinci aeronave 737 MAX 8, unul dintre cel mai bine vândute modele ale producătorului de avioane