Sari direct la conținut

„Tatăl meu vitreg m-a abuzat sexual când eram copil. Mama mea, Alice Munro, a ales să rămână cu el”, acuză fiica laureatei Nobel după moartea scriitoarei

HotNews.ro
Scriitoarea Alice Munro în 2009, Foto: PETER MUHLY / AFP / Profimedia
Scriitoarea Alice Munro în 2009, Foto: PETER MUHLY / AFP / Profimedia

Fiica cea mică a scriitoarei Alice Munro, o laureată canadiană a Premiului Nobel pentru Literatură, a acuzat că tatăl ei vitreg a agresat-o sexual în copilărie şi că mama ei a rămas cu el chiar şi după ce a aflat de abuz, relatează BBC și News.ro.

Într-un eseu publicat duminică în Toronto Star, Andrea Robin Skinner a descris modul în care tatăl ei vitreg a început să o agreseze în vara anului 1976, când ea avea nouă ani, iar el era în vârstă de 50 de ani.

Într-o seară, când Munro era plecată, el „s-a urcat în patul în care dormeam şi m-a agresat sexual”, a scris Skinner.

Munro, care a aflat de abuz ani mai târziu, a rămas cu el până la moartea acestuia în 2013, potrivit fiicei scriitoarei. Alice Munro a fost premiată cu Premiul Nobel pentru Literatură în același an.

Autoarea, care a murit în luna mai a acestui an la vârsta de 92 de ani, este una dintre cele mai cunoscute scriitoare de povestiri din istoria Canadei. Colecţiile sale se axau adesea pe viaţa din micile oraşe din Ontario, unde a fost crescută, fiind pe larg lăudate pentru portretele lor nuanţate ale femeilor şi fetelor.

O moștenire întunecată pentru laureata Premiului Nobel

Skinner, dar şi fraţii ei au notat în editorialul publicat de Toronto Star că, în opinia lor, această poveste de familie întunecată trebuie să facă parte de asemenea din moştenirea lui Munro.

„Nu am vrut niciodată să văd un alt interviu, biografie sau eveniment care să nu se confrunte cu realitatea a ceea ce mi s-a întâmplat şi cu faptul că mama mea, confruntată cu adevărul a ceea ce s-a întâmplat, a ales să rămână cu agresorul meu şi să-l protejeze”, a spus ea.

În articolul său din weekend, Skinner a declarat că a fost agresată prima dată în timpul unei vizite de vară la mama sa şi tatăl ei vitreg, Gerald Fremlin, în casa lor din Clinton, Ontario.

Fiica scriitoarei spune că i-a dezvăluit abuzul femeii cu care tatăl ei, Jim Munro, s-a recăsătorit, și că aceasta i-a spus acestuia despre abuz. Însă Jim Munro a ales să nu o confrunte pe fosta sa soție cu privire la relatarea fiicei lor iar ea s-a întors în casa mamei sale în anul următor.

Mama vitregă, Carole, este citată de The Star spunând: „I-am spus că nu trebuie să meargă. Dar ea a vrut să petreacă timp cu mama ei”.

Fiica lui Alice Munro dezvăluie detalii tulburătoare privind abuzurile la care a fost supusă

Skinner a fost iniţial liniştită că tatăl ei a păstrat secretul de familie din cauza temerilor legate de modul în care mama ei ar reacţiona.

„Mi-a spus că Fremlin mă plăcea mai mult decât pe ea şi am crezut că mă va învinovăţi dacă va afla vreodată“, a scris fiica cea mică a autoarei.

În următorii câţiva ani, în timpul vizitelor, abuzurile au continuat.

Fremlin s-a expus în faţa ei în timpul călătoriilor cu maşina, i-a propus să facă sex şi „mi-a povestit despre fetiţele din cartier care îi plăceau”.

El şi-a pierdut interesul atunci când ea a devenit adolescentă, a declarat Skinner pentru The Star.

Ea a spus că nu a spus nimic despre abuz, dar la începutul vieții de adult s-a confruntat cu dificultăţi la universitate şi cu probleme de sănătate fizică şi mentală. Câţiva ani mai târziu, în 1992, a dezvăluit abuzul într-o scrisoare către mama sa.

Ea spune că Munro a reacţionat aşa cum se temea – „ca şi cum ar fi aflat de o infidelitate”.

În 2005, Skinner a raportat abuzul la poliţia din Ontario, prezentând scrisorile scrise de Fremlin. Poliţia l-a acuzat de agresiune indecentă. El a pledat vinovat, dar „tăcerea a continuat”, a scris Skinner, din cauza faimei lui Munro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro