Taxa pe viciu intra in vigoare in maximum doua saptamani
Dupa ce judecatorii Curtii Constitutionale au declarat legile privind reforma in sanatate constitutionale, acestea vor intra in vigoare la termene diferit, dupa promulgarea lor de catre presedintele Traian Basescu.
Taxa pe viciu (scumpirea tigarilor si alcoolului) intra in vigoare prima, la trei zile dupa publicarea in Monitorul Oficial (MO), adica in maximum doua saptamani.
Deocamdata, ministrul sanatatii afirma ca nu se stie daca tigarile se vor scumpi cu 7.000 de lei sau cu 16.000.
„Vom putea spune cu exactitate cat se scumpesc tigarile si alcoolul abia dupa ce ne vom intalni cu reprezentantii Ministerului Finantelor, saptamana viitoare”, ne-a declarat ministrul Eugen Nicolaescu. Se estimeaza ca din taxa pe viciu se vor colecta anual in jur de 200 de milioane de euro.
Noile reglementari stabilesc ca romanii vor putea beneficia de card de asigurat pana la sfarsitul anului 2007. Totodata, toate posturile de director vor fi scoase la concurs in termen de 90 de zile de la intrarea in vigoare a legii.
Normale de aplicare a actului normativ care reglementeaza transplantul de organe si tesuturi trebuie sa fie gata tot in 90 de zile de la aparitia legii in MO.