Te paste falimentul! Tine-o tot asa, dar te afli pe un drum infundat

Dupa doua zeci de ani de multiple convulsii (mai degraba intruterine) ale presei romanesti, iata ca CSAT reuseste sa identifice printre principalele vulnerabilitati ale Romaniei „presiunile exercitate de trusturi de presa asupra deciziei politice in vederea obtinerii de avantaje de natura economica sau in relatia cu institutii ale statului”.

Pare un moment de cotitura. Dar inainte de a ne pronunta, sa incercam o mica recapitulare a acestor ani care s-au scurs.

A fost mai intai Televiziunea Romana Libera si principalul ei produs: Revolutia in Direct. O emisiune maraton cu un final dinainte scris: executia sotilor Ceausescu din ziua de Craciun. A urmat un program de fiori si ras care a reprezentat campania electorala a FSN-ului in vederea istoricelor alegeri din 20 mai 1990.

A mai fost furibunda lupta dintre Adevarul (Scanteia) si Romania Libera. Dintre Dimineata si Expres. Dintre jeturile de cerneala lansate Pro sau Contra. Nu exista o a treia ratiune de a fi. Ori, ori! (In trecere fie spus, Dilema, intre timp devenita Veche, a fost o prima incercare de a gasi o punte intre aceste maluri ireconciliabile, maniheiste.)

Curand s-a sleit obsesia pentru lupta politica si preocuparea pentru directia in care avea sa aburce Romania. Faptul divers, macrameul inepuizabil al banalitatilor zilnice a inceput sa invadeze molcom, dar perspicace scena. Initial periodic (Expres Magazin, Infractorul, Phoenix, Bordel, VIP), apoi zilnic: Evenimentul Zilei! Ziarul unui singur om, Ion Cristoiu, cel care avea sa dea luminii tiparului titluri ca O gaina a nascut pui vii sau O profesoara din Bistrita a muscat de penis un marinar din Mangalia.

Din acest moment totul avea sa devina posibil. Mai putin sansa presei de a se maturiza…

Desigur lucrurile au luat-o la vale in regim de avalansa. In ring au intrat televiziunile. ProTV a fost primul care a introdus seductia pe baza de loterie zilnica, cu miza milionului matinal. De atunci aceasta a devenit o procedura consacrata pentru a forta audienta, culminand probabil cu acea Dacie zilnica pusa la bataie de Jurnalul National. (Nu am inteles niciodata de ce se zice ca activitatea loteriei este monopol de stat…)

Televiziunile aveau sa se inmulteasca si o data cu aceasta combinatiile de n luate cate n intre tragedie de consum si derizoriu palpitant, senzational sleampat si scandal furibund, discurs trivial si pompa analitica, divertisment cenusiu si paranormal de gang. Lucrurile se institutionalizeaza: jurnalele de la ora 5 cu violuri si accidente, morti si raniti, sinucigasi si supravietuitori.

Si in presa scrisa se consolideaza treaba. Cifra 5 pare magica. Acolo o fata se dezbraca zilnic.

Se adauga evazionismul de tip glossy. Inca o forma de uitare de sine.

Dupa 2000, tabloidizarea devine regula de aur. Unica! Eroii de silicon acopera in intregime prima pagina. Daca numarul lor e insuficient, OTV-ul descopera noi si noi vedete in nuntilebotezurileinmormintarilebatailescandalurilecrimeleviolurile mahalalelor. Iar Libertatea este numele ziarului cu tiraj record care concentreaza intregul balci al desertaciunilor. Asta a si devenit libertatea noastra de zi cu zi. Pentru care cica s-a murit…

De ce asa?

Tot acest tablou vivant, plicticos si previzibil pana la disperare, zice-se ca are o uluitoare audienta. Cica doar acestea sporesc tirajele, incing tuburile cinescoape, alimenteaza montajele de atractie si titlurile colorate de-o schioapa… Ele inunda insistent ca un paradis pisalog mintile naucite ale celor de pe margine, fie ei telespectatori, cititoare sau simpli cetateni, captivi in busculada vietii si a strazii, cu ochii aninati in panourile publicitare. Babilonul care se edifica astfel cu atata ravna, iriga orbitor orizontul de azi al acestor utilizatori de poleiala. Realitatea insasi a capatat un fel de disponibilitate spre hazard, iar imaginea ei este discontinua precum cea a unui puzzle ravasit.

Marea intrebare care ramane este: absolut toti romanii consuma zilnic doar sclipici pe paine? Mai este cineva care doreste sa cumpere informatie utila, analiza la rece, stire de interes public, lucruri cu valoare comunitara, vesti bune?

Dupa parerea mea, da! Dar cine se mai gandeste la ei? Toata oferta se buluceste, il vaneaza pe bietul anonim majoritar. Cu un orizont limitat de un sistem de educatie lapidar, cel care vrea sa uite de viata mizera si fara perspective pe care o duce, care butoneza televizorul si mai scoate un banut din buzunar pe cel mai colorat ziar doar-doar poate atipi seara fara sa se mai gandeasca la ziua de maine. Da, ei sunt cei multi.

Cei putini…? Nu conteaza! Cititori de elita!? Vax!! (Dealtfel Cotidianul a trebuit sa inchida dupa ce „i-a tradat” pe abonati, dorind mai multi si pana la urma alunecand in capcana tabloidizarii.) Dar s-ar putea ca exact ei, cei putini si cuminti sa conteze acum in Romania. Cei care au decis sa ramana si sa muncesca aici, sa-si faca o casa si copii aici, care vor sa mearga la vot nemituiti, care ar vrea sa traiasca bine, adica corect si nu doar cu acea bunastare promisa in campanii electorale. S-ar putea ca din randurile lor sa poata aparea alternativa politica mult asteptata, politicieni curati si iubitori de tara, oameni cu viziune pentru Romania, capabili sa vada prioritati, sa protejeze valori, sa vindece bolile romanesti si sa deschida o cale pentru o Romanie pe care sa ti-o doresti, nu doar sa o suporti.

Cred ca dintre ei ar mai putea sa apara cei care pot lua decizii politice bune fara teama de a fi deturnati de zisele interese de trust. Vulnerabilitatea Romaniei consta in balba de zi cu zi a suspusilor, nu in presiunea presei. Mai mult, jocul insusi de-a „ba tu esti vulnerabilitatea” este unul tabloid, ce duce tot in fundatura.

Presa? Intr-adevar s-a impotmolit in mazga imediatului, in socoteala audientelor si in diverse sforarii de culise, uitand de vreo misiune. Dar si asta este doar o generalizare. Pentru ca si in presa exista „cei putini”, care aspira la o alta viata, utila pentru acei semeni deasemeni putini. Cu ei presa se poate privi pe ea insasi. Oglindirea aceasta poate fi o directie.

Pentru aceasta categorie de jurnalisti, terorizati zilnic de sefii lor care-i mana dupa senzational, care simt ca intr-o buna zi vor avea de implinit o menire, pentru cei care vor sa se faca mari jurnalisti, pentru publicul cu echilibru, Eugen Istodor si Eugen Ciocan (eugen.istodor@catavencu.ro, eugen.ciocan@gmail.com ) organizeaza o scoala de vara de o saptamana (5-11 iulie) in Centrul Istoric. Avandu-i ca invitati pe Vintila Mihailescu, Catalin Tolontan, Dan C. Mihailescu Dan Perjovski si HOTNEWS. Cei doi isi propun sa identifice o iesire din fundatura in care se gaseste presa astazi. In viziunea organizatorilor criza de Centru pentru Bucuresti (zona aflata de foarte multi ani in colaps), este emblematica pentru o Romanie fara directie. O Romanie fara directie, marea si adevarata vulnerabilitate. Luand acest loc ca material didactic, scoala urmareste sa descopere pentru cursanti forme de abordare a realitatii pe baza conceptului de adevar necesar, imbracat in forme atractive care sa poata contracara reflexul tabloidizant.

• Vezi detalii despre Scoala de Vara organizata de Eugen Istodor si Eugen Ciocan pe blogul lui Eugen Istodor